Trump promite un vaccin împotriva covid-19 încă din octombrie

J.P.
Internaţional / 17 septembrie 2020

Trump promite un vaccin împotriva covid-19 încă din octombrie

Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor dispune - din octombrie - de un vaccin împotriva covid-19 care va fi distribuit larg populaţiei, în pofida avizului contrar al unor experţi sanitari şi atacurilor adversarului său democrat Joe Biden, care-l consideră "descalificat" să gestioneze pandemia, relatează AFP, conform news.ro.

"Noi suntem pregătiţi. Militarii noştri şi alţi responsabili sunt pregătiţi să acţioneze. Credem că (distribuirea unui vaccin) ar putea începe chiar în octombrie. Fără îndoială în noiembrie sau în decembrie cel mai târziu", a subliniat preşedintele american miercuri, într-o conferinţă de presă, la Casa Albă, în care s-a distanţat de şeful autorităţilor santare americane.

În audieri în Congres, directorul Centrelor de prevenire şi luptă împotriva bolilor (CDC) Robert Redfield aprecia, cu puţin înainte, că majoritatea americanilor nu va putea beneficia de un vaccin înaintea "celui de-al doilea sau al treilea trimestru în 2021", chiar dacă un asemenea vaccin este autorizat în următoarele săptămâni.

"Cred că a făcut o greşeală când a spus asta. Este o informaţie incorectă", a reacţionat Donald Trump, care a făcut din venirea iminentă a unui vaccin o temă centrală a campaniei sale în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Însă tot pe tema pandemiei - soldată cu peste 200.000 de morţi în Statele Unite - încearcă să-l discrediteze adversarul său democrat Joe Biden.

"Prima responsabilitate a unui preşedinte este să apere poporul american, iar el nu o făce", a tunat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, într-un discurs pe care l-a susţinut miercuri în fieful său din Wilmington, în Delaware.

Felul în care Trump a gestionat virusul "îl descalifică total", a denunţat Biden.

Donald Trump a încercat marţi seara să dea asigurări populaţiei, într-o emisiune de televiziune în care a spus că noul coronavirus va ajunge să dispară în timp.

"Totul va fi bine, este pe cale să dispară. Şi va dispărea şi mai repede odată cu vaccinurile", a declarat fostul magnat newyorkez în domeniul imobiliar la postul ABC.

Cursa vaccinurilor avansează rapid în Statele Unite, iar două vaccinuri-candidat - ale Pfizer şi Moderna - se află pe punctul de a recruta 30.000 de participanţi în testele lor clinice împotriva unor placebo.

"Eu am încredere în vaccinuri, am încredere în oameni de ştiinţă, dar nu am încredere în Donald Trump. Iar în acest moment, americanii nu pot să aibă nici ei încredere", l-a atacat miercuri Biden.

Chiar dacă testele clinice ar fi concludente înaintea alegerilor de la 3 noiembrie - un lucru considerat puţin probabil de oficiali şi experţi -, distribuirea dozelor va fi, iniţial, "foarte limitată" şi rezervată anumitor populaţii prioritare, poate începând din noiembrie sau decembrie, a precizat Robert Redfield.

O nouă sursă de confuzie în comunicarea guvernamentală a apărut după ce preşedintele i s-a opus lui Robert Redfield pe tema purtării măştii.

Expertul sanitar a declarat în Congrs că acoperirea feţei este mai eficientă decât vaccinul împotriva covid-19.

Pregătirile logistice în vederea vaccinului au fost deja lansate. Un oficial din cadrul Operaţiunii Warp Speed, care coordonează întreaga strategie cu privire la vaccin a Guvernului, a anunţat miercuri că obiectivul este să se distribuie primele doze de vaccin în 24 de ore după eventuala autorizare de urgenţă a acestuia de către Agenţia medicamentului (FDA).

Întreg acest proces de autorizare este pus, în prezent, la îndoială, în pofida promisiunilor FDA şi laboratoarelor de a respecta normele obişnuite şi de a nu autoriza un vaccin decât atunci când testele arată că acesta reduce cu cel puţin 50% incidenţa covid-19.

Peter Lurie, un fost oficial de rang înalt la FDA, declară pentru AFP că nu este un lucru rar ca testele din faza 3 ale unor medicamente sau vaccinuri să eşueze, în pofida rezultatelor pozitive în fazele precedente, pe câteva sute de participanţi - acesta a fost cazul unui vaccin experimental împotriva herpesului.

Casa Albă ar putea, oare, să intervină pentru a impune omologarea unui vaccin încă din octombrie, împotriva opiniei experţilor FDA?

"Dacă Departamentul Sănătăţii vrea să o facă, el are puterea", subliniază Peter Lurie.

Acest lucru s-a întâmplat extrem de rar în istoria agenţiei, şi anume în 2011, când administraţia lui Barack Obama a hotărât să nu dea curs avizului FDA care era în favoarea faptului ca o pilulă de a doua zi să fie disponibilă fără reţetă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb