Preşedintele american Donald Trump urmează să anunţe miercuri retragerea unor trupe suplimentare din Irak şi Afganistan, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul administraţiei, informează news.ro.
Potrivit sursei citate, oficialul i-a anunţat pe jurnalişti care călătoresc împreună cu preşedintele să se aştepte la anunţ miercuri cu privire la retragerea trupelor staţionate în Irak.
Un anunţ cu privire la Afganistan ar urma să sibă loc în zilele următoare, a precizat el.
Trump ia această decizie în urma unei polemici pe care a declanşat-o după ce a făcut declataţii pline de dispreţ faţă de militari americani morţi în luptă.
Acest anunţ ar putea să aibă scopul de a-i convinge pe alegători că Trump vrea să-şi respecte promisiunea de a pune capăt celui mai lung război din istoria ţării, pe care l-a catalogat drept "războiul fără sfârşit"
Donald Trump, care candidează la al doilea mandat în noiembrie, a anunţat că vrea să retragă militarii americani din Irak.
El a făcut această declaraţie în august, într-o întâlnire cu premierul irakian Mustafa al-Kadhimi, însă fără să precizeze o dată exactă în acest sens.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care ţinte americane erau vizate de combatanţi proiranieni în Irak şi pe fondul unor solicitări ale Guvernului irakian de expluzare a celor 5.200 de militari americani desfăşuraţi în ţară în cadrul luptei împotriva jihadiştilor, potrivit news.ro.