Turcia îşi reia operaţiunile navale din Marea Mediterană iscând din nou dispute cu Grecia

A.P.
Internaţional / 10 august 2020

Turcia îşi reia operaţiunile navale din Marea Mediterană iscând din nou dispute cu Grecia

Turcia a trimis un vas pentru a efectua un studiu seismic într-o zonă disputată din estul Mării Mediterane, acţiune pe care Grecia o cataloghează drept ilegală, relatează Reuters.

Marina turcă a anunţat că vasul Oruc Reis va opera în zonă în următoarele două săptămâni, până pe 23 august.

Cele două ţări sunt în dezacord după ce au revendicat resursele de hidrocarburi din regiune. Un anunţ asemănător, emis luna trecută, a stârnit o dispută care a fost calmată după intervenţia cancelarului german Angela Merkel, astfel că Turcia a fost de acord să facă o pauză în operaţiuni.

Vineri, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a spus că Turcia a reluat exploatările în regiune pentru că Grecia nu şi-a ţinut promisiunile cu privire la problemă, conform Reuters.

Luni, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a prezidat o reuniune a consiliului pe probleme de apărare din cadrul guvernului la care au fost examinate "modurile de reacţie la provocarea Turciei", a transmis un reprezentant al biroului şefului Executivului.

Ministerul grec al Afacerilor Externe a emis un comunicat luni în care a cerut Turciei să "înceteze imediat acţiunile ilegale care subminează pacea şi securitatea în regiune".

Oruc Reis a ajuns deja în zonă - la sud de Antalya şi la vest de Cipru. Analizele seismice reprezintă pregătirea pentru o potenţială explorare de hidrocarburi.

Turcia şi Grecia au dispute şi din cauza numărului de zboruri deasupra Mării Egee şi din cauza Ciprului divizat etnic.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Turcii astia sunt de groaza.O cauta cu lumanarea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb