Turismul românesc va creşte cu 15%, în 2007

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 23 martie 2007

Turismul românesc va creşte cu 15% în 2007 şi poate atinge peste două procente din PIB, dacă programele de dezvoltare iniţiate de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) vor fi implementate cu succes, a declarat, ieri, preşedintele ANT, Monica Bărbuleţiu, citat de NewsIn. Potrivit acesteia, bugetul ANT aferent anului 2007 este de 23,5 milioane de lei şi va fi utilizat în principal pentru promovarea turismului românesc atât pe plan naţional, cât şi în afara ţării.

În plus, Guvernul a alocat pentru perioada 2006-2008 suma de 325 de milioane de euro de la bugetul de stat, din care în a doua jumătate a anului trecut s-au cheltuit şase milioane de euro. Aceste fonduri au fost alocate în cadrul Programului Naţional de Inves­tiţii, prin ANT, şi au vizat dezvoltarea turismului montan, balnear, cultural, cel de pe litoral şi cel din Delta Dunării.

"Aceşti bani au fost accesaţi de Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale din ţară şi au fost utilizaţi pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru investiţiile respective. Recomandarea noastră este ca proiectele lor de investiţii să fie gata până la mijlocul acestui an pentru ca autorităţile locale să aplice direct pentru cofinanţări din fonduri structurale. Astfel, se economiseşte cel puţin jumătate de an pentru implementarea proiectelor derulate prin fonduri europene", a spus Bărbuleţiu.

Tot în anul 2006, din aceste fonduri au fost alocate 24 de milioane de euro pentru programul "Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007", în special pentru centrul de informare turistică.

"Dacă toate aceste proiecte vor fi implementate cu succes, iar fondurile europene vor fi absorbite rapid, turismul va creşte în 2007 cu aproximativ 15%, reprezentând pes­te 2% din PIB", a explicat preşedintele ANT.

Potrivit reprezentanţilor ANT, turismul nu a depăşit 1,9% din PIB, în 2006.

Monica Bărbuleţiu a explicat că agenţii economici din domeniul turismului vor putea accesa, din iulie 2007, fonduri europene de peste 2,6 miliarde de euro, pentru turis­mul autohton.

Cea mai mare parte a banilor, respectiv două miliarde de euro, va proveni din Fondul European Agricol şi de Dezvoltare Rurală privind îmbunătăţirea calităţii vieţii în zona rurală şi promovarea turismului rural.

Potrivit preşedintelui ANT, vor putea fi cofinanţate şi proiecte elaborate de întreprinderile mici şi mijlocii.

Totodată, în cadrul activităţii de promovare a României ca destinaţie atractivă pentru turism şi afaceri vor putea fi accesate de la UE fonduri în valoare de 127 de milioane de euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectele dezvoltate în baza acestui fond vizează promovarea turismului şi dezvoltarea centrelor de promovare. Restul cofinanţării, în valoare de 23 de milioane de euro, pentru aceste programe va proveni de la bugetul de stat.

A treia axă de dezvoltare a turismului se referă la promovarea durabilă a turismului regional şi local, în cadrul căreia vor putea fi accesate fonduri de aproape jumătate de miliard de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, la care se adaugă 60 de milioane de euro de la bugetul de stat.

"Proiectele vor viza restaurarea şi valorificarea patrimoniului istoric şi cultural, valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor", a explicat preşedintele ANT.

În opinia acesteia, nu se cunoaşte încă numărul proiectelor care vor fi depuse. "Discuţiile de până acum cu agenţii economici din turism au relevat faptul că aproape toţi sunt pregătiţi cu proiecte pentru accesarea fondurilor europene, astfel încât estimăm că gradul de absorbţie va fi mare, iar cofinanţarea europeană va aduce un ajutor substanţial pentru dezvoltarea turismului", a mai spus Bărbuleţiu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb