Bilanţul bombardamentului rus care a distrus sâmbătă un imobil în oraşul Dnipro din estul Ucrainei a urcat la 35 de morţi, printre care doi copii, şi la zeci de răniţi, a anunţat astăzi guvernatorul regional Valentin Reznicenko, informează AFP, conform Agerpres.
"Treizeci şi nouă de persoane au fost salvate, 75 de au fost rănite", a adăugat pe reţelele sociale guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk.
El a precizat că "soarta altor 35 de locuitori ai imobilului este necunoscută", în timp ce operaţiunile de salvare continuă.
Conducerea de la Kiev a condamnat ferm ieri atacurile împotriva civililor şi a denunţat încă o dată ''teroarea rusă''.
În afară de Dnipro, alte zone afectate au fost Odesa, Harkov, Liov şi Kiev, unde infrastructura civilă a fost avariată şi alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.
Armata ucraineană a precizat că a doborât 25 dintre cele 38 de rachete trase sâmbătă de forţele ruse.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.01.2023, 11:43)
Olekszij Aresztovics, consilier principal
al lui Zelenski a recunoscut ca racheta
antiaeriana trasa de Ucraina a provocat
acest incident,
sau si el este vindut lui Putin ?!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.01.2023, 13:53)
nu era chiar zelenski insusi?