Uniunea Europeană a acuzat astăzi, guvernul naţionalist al Ungariei că distorsionează adevărul despre imigraţia în blocul european, determinând o deteriorare a relaţiei lor, deja tulbure, înainte de alegerile europarlamentare din mai.
UE a criticat de mult timp poziţia prim-ministrului Viktor Orban privind migranţii şi opiniile sale asupra libertăţilor democratice. Orban a declarat că UE a periclitat civilizaţia creştină a Europei, permiţând imigraţia în masă, informează Reuters.
Orban şi-a intensificat recent campania anti-imigraţie cu panouri şi inserţii în mass-media de stat, oferind imagini în care şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi miliardarul american George Soros, sunt ucişi, acuzându-i că intenţionează să aducă un număr mare de imigranţi musulmani în Europa .
"Comisia a fost lipsită de ambiguitate faţă de opinia noastră despre campania guvernului ungar, distorsionând adevărul şi încearcând să picteze o imagine întunecată a unui complot secret care ar provoca mai multă migraţie spre Europa", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, într-un comunicat de presă, mai scrie Reuters.
Campania maghiară a declanşat apeluri reînnoite pentru a expulza partidul de guvernământ Fidesz de la cel mai mare grup al Parlamentului European, Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta. PPE va discuta problema pe 20 martie.