Atacurile efectuate în Siria de către Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit sunt departe de a întruni unanimitatea în cadrul UE, iar şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves le Drian încearcă să strângă rândurile în cadrul unei reuniuni cu omologii săi, astăzi, la Luxemburg, relatează AFP.
Cancelarul german, Angela Merkel, a catalogat atacurile drept "necesare" şi "adecvate", însă în alte capitale europene se vorbeşte împotriva oricărei escaladări.
Toate statele membre convin că folosirea armamentului chimic, de care este acuzat regimul sirian, pe 7 aprilie contra fiefului rebel Duma, de către Damasc, este inacceptabil şi nu trebuie să rămână nepedepsit.
Declaraţia publicată, sâmbătă, în numele Celor 28 de către şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, insistă asupra necesităţii ca cei care se fac vinovaţi de crime de război "să dea socoteală". Însă ea nu justifică atacurile.
Între Cei 28 există disensiuni. La o extremitate se află Franţa şi Marea Britanie, iar la cealaltă neutrii. Între cele două extremităţi se află state membre NATO, dintre care multe au păreri împărţite despre atacuri, ca Italia, care dă asigurări că această "acţiune punctuală (...) nu va fi începutul unei escaladări".
" Suţinerea NATO a fost însă mai explicită.
Multe guverne europene sunt contrariate, deoarece se tem de reacţia lui Vladimir Putin, care-l susţine pe omologul său sirian Bashar al-Assad.
Cu o zi înainte de atacuri, preşedintele rus a avertizat împotriva oricărui act "nesăbuit şi periculos în Siria" care ar putea să aibă "consecinţe imprevizibile", într-o convorbire cu şeful statului francez Emmanuel Macron.