UE prezintă vineri liniile mari ale planului de negociere pentru Brexit

A.I.
Internaţional / 31 martie 2017

Steagul Marii Britanii (Sursa foto: WIkipedia)

Steagul Marii Britanii (Sursa foto: WIkipedia)

Actualizare 18:50 UE vrea să dicteze condiţiile negocierilor Brexitului

Uniunea Europeană vrea să dicteze condiţiile de negociere a Brexitului, într-o primă punere la punct, înainte ca discuţiile să fi început cu adevărat, care ilustrează cât de complexă va fi această despărţire fără precedent din istoria blocului, după mai bine de 40 de ani ai unei relaţii agitate, scrie AFP.

Iar ea va avea repercusiuni în cascadă, aşa cum arată cererea primită vineri de premierul britanic Theresa May de la omologul său scoţian Nicola Sturgeon, care i-a solicitat în mod oficial "puterea de a orgniza un al doilea referendum pe tema independenţei".

UE şi-a precizat, la rândul ei, exigenţele, potrivit News.ro.

Uniunea şi-a stabilit vineri condiţiile în vederea spinoasei negocieri a Brexitului, respingând cererea Londrei de a purta încă de la început negocieri paralele asupra acordului în vederea divorţului şi asupra "relaţiei viitoare", în special a celei comerciale.

Cu siguranţă, discuţii despre "relaţia viitoare" cu Londra vor putea să înceapă înainte de retragerea efectivă a Regatului Unit, potrivit proiectului cu "orientări de negociere" prezentat vineri, la Valletta, de către preşedintele Consiliului European Donald Tusk.

Însă va trebui ca mai întâi să aibă loc "progrese suficiente" asupra acordului care reglementează retragerea britanică şi va fi vorba doar despre "discuţii pregătitoare", se precizează în acest text, pe care liderii Celor 27 de state fidele Uniunii urmează să-l adopte într-un summit pe 29 aprilie.

Odată ce acordul cu privire la divorţ se va afla pe drumul cel bun, Cei 27 sunt dispuşi să pregătească "dispoziţii tranzitorii" care să acopere vidul dintre momentul Brexitului şi încheierea unui acord asupra relaţiei viitoare, indiferent că este vorba despre comerţ sau alte domenii precum secruritatea.

Însă nici nu încape vorbă de o "începere a unor discuţii paralele despre toate subiectele în acelaşi timp, aşa cum sugerează unii în Regatul Unit", a subliniat Tusk, preconizând negocieri "dificile, complexe şi uneori chiar conflictuale".

Cei 27 vor, astfel, să-şi impună ritmul unui Guvern britanic care doreşte să poată să negocieze în paralel şi încă de la început atât acordul care va regla modalităţile ieşirii din UE, cât şi pe cel care va defini relaţiile viitoare dintre cele două părţi.

Încă din primele ore de după notificarea oficială a Brexitului, miercuri, alt măr al discordiei a apărut. El vizează viitoarea cooperare a Londrei în domeniul securităţii cu UE, pe care Theresa May a părut să o pună în balanţă cu obţinerea unor condiţii de plecare avantajoase.

"Trebuie să fie o neînţelegere", a vrut să creadă vineri Tusk, declarându-se convins că britanicii sunt "parteneri înţelepţi şi decenţi".

"regatul Unit are un angajament faţă de securitatea şi apărarea Europei", a dat asigurări vineri şeful diplomaţiei britanice boris Johnson, la Bruxelles, la o reuniune NATO. "Acesta este necondiţionat şi nu face obiectul vreunei târguieli", a insistat el.

"Orientările" Celor 27, publicate vineri, au amintit de altfel marile priorităţi ale UE în vederea încheierii unui acord cu privire la divorţ.

Ea vrea să clarifice soarta celor peste trei milioane de cetăţeni europeni din Regatul Unit şi a celor peste un milion de britanici care locuiesc în alte state membre.

"Ne vom asigura că cetăţenii nu sunt folosiţi ca obiecte ale unui târg de vreo parte, oricare ar fi ea", a avertizat vineri premierul maltez Jospeh Muscat.

UE va vrea, de asemenea, să înlăture incertitudinile cu privire la frontiera dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord - provincia britanică - şi va cere ca Londra să-şi "onoreze toate angajamentele" financiare.

Comisia Europeană (CE) a evaluat factura între 55 şi 60 de miliarde de euro, potrivit unui oficial european de rang înalt.

Însă Londra "nu recunoaşte sumele uneori foarte importante care au circulat la Bruxelles", a avertizat joi ministrul britanic al Finanţelor Philip Hammond, preconizând negocieri deosebit de dificile asupra acestui punct.

După summitul european al Celor 27 de la 29 aprilie, la Bruxelles, va fi necesar ca statele membre să se reunească în mai, la nivel de miniştri, pentru a adopta "directive" de negociere mai detaliate.

Francezul Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, urmează ca tot atunci să primească mandatul în vederea începerii negocierilor cu Londra, la aproape un an de la referendumul prin care britanicii au ales să părăsească UE.

Potrivit unui oficial european, unda verde în vederea începerii concrete a negocierilor ar urma să fie dată pe 22 mai de către UE.

(A.C.)

----------------

UE va prezenta vineri marile linii ale planului să negociere pentru Brexit, la două zile după declanşarea procedurii de retragere a Marii Britanii din blocul comunitar, marcată deja de primele fricţiuni cu Londra, informează AFP.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezenta la Valletta un proiect de "orientări de negociere", pe care liderii celor 27 de state ce vor rămâne în UE le vor adopta la summitul de pe 29 aprilie, de la Bruxelles.

Textul va fixa priorităţile politice, precum şi viziunea lor privind ritmul negocierilor, care se prefigurează drept unul dintre primele subiecte de tensiuni, după ce premierul britanic a declanşat miercuri procedura de Brexit, relateză News.ro.

Theresa May vrea ca negocierile să se desfăşoare în ritm accelerat şi să vizeze, în paralel, acordul care va regla modalităţile de ieşire din UE şi pe cel care defini relaţia sa viitoare, în special pe plan comercial.

Însă liniile fixate de Tusk ar urma să excludă, potrivit aşteptărilor, orice acord privind "relaţia viitoare", înainte ca divorţul să intre în vigoare, lăsând totuşi uşa deschisă pentru discuţii preliminare înainte de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, prevăzută pentru martie 2019.

FĂRĂ AMENINŢĂRI

Încă din primele ore care au urmat notificări oficiale a Brexit, miercuri, a apărut un alt măr al discordiei : cooperarea viitoare a Londrei cu UE în materie de securitate.

În aceste condiţii, Guvernul britanic a fost nevoit joi să calmeze polemica, după ce Theresa May a părut să condiţioneze această cooperare de negocieri, pentru a obţine condiţii de ieşire mai avantajoase.

« Securitatea tuturor cetăţenilor este un subiect prea grav" pentru a face obiectul unui troc, a reacţionat europarlamentarul liberal Guy Verhofstadt, reprezentantul PE în negocieri.

În replică, ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a dat asigurări că nu este vorba de o ameninţare, ci de "un argument pentru a obţine un acord" cu Bruxelles.

Principalele trei priorităţi ale UE pentru negocieri sunt cunoscute deja. Blocul comunitar vrea să clarifice soarta a peste trei milioane de cetăţeni europeni din Marea Britanie şi a peste un million de britanici care locuiesc în alte state membre. De asemenea, Bruxelles-ul vrea să lămurească incertutidine privind frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Cei 27 vor cere, de asemenea, Marii Britanii să îşi respecte angajamentele bugetare asumate. Deşi nu a fost vehiculată deocamdată nicio cifră clară, un înalt oficial european a declarat că CE evaluează factura la 55, până la 60 de miliarde de euro.

Însă Londra "nu recunoaşte sumele uneori foarte mari care au circulat la Bruxelles", a avertizat joi ministrul britanic de Finan'e, Philip Hammond.

FĂRĂ RABAT

Nu va exista un "rabat britanic", a avertizat, la rândul său, de la Berlin şeful diplomaţiei german Sigmar Gabriel, într-o aluzie la o contribuţie redusă la bugetul european, obţinută de fostul premier britanic Margaret Thatcher în 1984.

Berlinul, ca şi Parisul, a avertizat deja că relaţia viitoare a UE cu Londra nu poate fi abordată decât cu o condiţie: ca negocierile de ieşire să fie suficient de avansate şi să nu existe un acord înainte de ieşirea efectivă a Marii Britanii.

Şi Parlamentul European, care va trebui să aprobe orice acord cu Londra, cere respectarea aceleiaşi linii.

« Eventuale acorduri de tranziţie" pot fi luate în calcul după divorţ, însă pentru o perioadă care să nu depăşească trei ani, precizează PE într-un proiect de rezoluţia ce urmează să fie votat pe 5 aprilie.

Deşi procedura de divorţ a fost declanşată abia miercuri, primele consecinţe s-au concretizat deja. În sectorul financiar, celebrul grup de asigurări Lloyd's din Londra a anunţat joi că va deschide o filială la Bruxelles, pentru a nu pierde accesul său deplin la UE.

Iar în tabăra europeană, Luxemburgul şi-a exprimat oficial dorinţa de a găzdui Autoritatea Bancară Europeană, EBA, care va fi nevoită să părăsească Londra înainte de Brexit.

După summitul din 29 aprilie, statele membre se vor reuni la sfârşitul lui mai, la nivel ministerial, pentru a adopta "directivele" de negociere, mai detaliate decât liniile prezentate de Consiliul European.

Atunci, francezul Michel Barnier va primi mandatul pentru a lansa discuţiile cu Londra, la aproape un an după ce britanicii au decis prin referendum să iasă din UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb