Un complice al Răului

Este greu să o recunosc public, dar o fac acum. Sunt momente în care mă auto-cenzurez. Ca liberal, cred că libertatea de exprimare este esenţială. Dar în acelaşi timp, ştiu că nu toată lumea o suportă. Şi am avut, de-a lungul anilor, suficiente "meciuri" cu tot felul de redactori. Aşa că uneori ezit să testez limitele, chiar dacă sunt tentat. Încerc să "împachetez" mesajul într-o retorică acceptabilă în contextul respectiv.

Spre exemplu acum. Prima reacţie după ce am auzit declaraţiile de la Davos ale lui Henry Kissinger a fost să scriu. Am realizat însă că ce eram tentat să pun pe hârtie (pe ecran, de fapt) ar fi ridicat o dilemă singurului ziar care nu m-a cenzurat niciodată (până acum). Aşa că recurg la un truc. Iată ce scrie Adam Zamoyski (un important istoric britanic) despre Kissinger, într-un editorial recent din Daily Mail. "Bâlbâielile incoerente ale unei umbre... cel mai util idiot al lui Putin şi al lui Xi Jinping".

Spre aducere aminte, Davos este o staţiune în Elveţia unde se adună, în fiecare an, tot felul de persoane care se socotesc pe sine foarte importante. Pentru a debita banalităţi în faţa altor persoane care se socotesc la fel de indispensabile omenirii. Este vorba de aşa-zisul "forum de la Davos". Acolo îl poţi auzi pe un patron de al unei companii de software (Bill Gates) vorbind despre vaccinuri sau pe plutocraţii care au jefuit economii naţionale despre cum vor eradica ei foametea în lume. În ce mă priveşte, nu am înţeles niciodată de ce mass-media acordă atenţie acestui carnaval trist. Probabil pentru că şi ea se socoteşte foarte importantă.

n fine, am deviat de la subiect... Invitat, la cei 99 de ani ai săi, să îşi dea cu părerea despre războiul din Ucraina, fostul secretar de stat american a făcut câteva declaraţii care au stârnit scandal.

După Kissinger, Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei dacă vrea pace. (Se înţelege, după Kissinger, că Ucraina nu vrea pace). Şi trebuie să renunţe să mai vrea în NATO, pentru a fi "un pod între două lumi". Cât despre Putin, acesta a făcut "o greşeală de calcul" (aşa se numeşte, în limba kissingeriană, o invazie).

Merită să comentăm? Ar fi o pierdere de timp. Dar ce nu este o pierdere de timp este să ne amintim rolul nefast pe care Kissinger l-a avut în istoria contemporană. Nu de alta, dar unele dintre durerile de cap persistente pe care le avem acum i se datorează direct.

Prima dintre acestea este scoaterea din izolare a celei mai mari tiranii din istoria modernă. Republica Populară Chineză era, până în 1972, un stat falit. Discredidat pe plan internaţional, cu economia la pământ, instabil politic. Asta până ce marele Henry Kissinger a avut o revelaţie. Ce-ar fi să se folosească de satrapii de la Pekin împotriva Uniunii Sovietice?

A urmat celebra vizită a lui Nixon la Mao. Un preşedinte corupt negocia cu cel mai mare criminal al secolului XX. Au urmat decenii în care occidentalii au investit, orbeşte, în economia Chinei comuniste. Au hrănit un monstru. RP Chineză este acum mai agresivă ca niciodată. Investeşte sume imense în arme cu care vrea să domine Oceanul Pacific. Fură tehnologie pe scară largă. Ocupă Tibetul. Reprimă bisericile creştine. Alimentează corupţia guvernelor din Africa. Aş putea continua aşa până mâine.

Nu trebuie să fii extrem de inteligent pentru a realiza că nu are sens să îmbogăţeşti un regim totalitar, a cărui ideologie predică exact distrugerea "ordinii capitaliste". Însă lui Kissinger îi place să pretindă că e un fel de expert în materie de relaţii internaţionale. Inclusiv în subiectul China (în care nu are, de fapt, nici o pregătire). A publicat, în 2011, o carte despre asta. Un amestec de consideraţii absurde şi de amintiri personale. Ştiaţi că logica expansiunii puterii chineze este dictată de regulile jocului de go? Nu aş fi bănuit... Eu îmi imaginam că de oportunităţile strategice oferite, între alţii, de politicieni iresponsabili.

Kissinger mai are la activ alte isprăvi de acest fel. În 1971, administraţia americană a închis ochii la genocidul pe care administraţia din Pakistan l-a comis în Bangladesh. În 1973, Kissinger (un evreu german care a scăpat de camerele de gazare emigrând în Statele Unite) i-a declarat Goldei Meir: "Dacă în URSS ar băga evrei în camerele de gazare, asta nu ar fi o problemă (politică) pentru Statele Unite. Poate doar una umanitară".

În anii 1970, secretarul de stat Kissinger a încurajat junta militară din Argentina să treacă la represiunea activiştilor de Stânga. O campanie care a făcut multe victime, inclusiv nevinovate, şi care a otrăvit pentru decenii întregi atmosfera din această ţară. Iar în 1975 el chiar l-a încurajat pe dictatorul Suharto al Indoneziei să invadeze şi să anexeze rapid Timorul de Est (unde trupele indoneziene au comis numeroase masacre).

Cam asta este cu domnul Henry Kissinger. După o asemenea carieră distinsă, în apărarea democraţiei şi a drepturilor omului, este de înţeles că unii sunt încântaţi să îl aibă ca oaspete de seamă.