Un finlandez în Teleorman

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Politică / 15 noiembrie 2018

Un finlandez în Teleorman
Cătălin Avramescu

Dacă am învăţat ceva în cei aproape 7 ani pe care i-am petrecut în Finlanda (doi ca bursier al statului fin­landez şi aproa­pe cinci ca ambasador) este că te poţi baza pe finlandezi. E ceva care ţine nu doar de instituţiile lor, ci de cultură. Sunt oameni măsuraţi, calculaţi, organizaţi.

Aşa că declaraţia lui Juha Sipilä, premierul Finlandei, conform căreia Finlanda este pregătită să preia peste rând preşedinţia rotativă a Uniunii Europene în cazul în care România va solicita acest lucru, trebuie citită cu atenţie. În primul rând, pentru că dovedeşte cât de mult s-a prăbuşit imaginea României în guvernarea Dragnea 3. Partenerii occidentali pur şi simplu nu mai au încredere în capacitatea admi­nistrativă a regimului de la Bucureşti.

Am parcurs presa finlandeză pentru a înţelege mai bine ce s-a petrecut. Totul a început când Primul-ministru finlandez a făcut o declaraţie pentru agenţia de presă STT. Spre deosebire de politicienii de la Bucureşti, cei de la Helsinki nu se trezesc vorbind. Este clar că Juha Sipilä a dorit să transmită un mesaj. Unul elaborat pe baza informaţiilor venite de la Bucureşti, de la Ambasada ţării sale. Dar să ieşi public cu asta, cu siguranţă că a existat o consultare cu partenerii europeni. (Nu am informaţii directe, dar cred că Alexander Stubb, fostul Prim-ministru şi candidat la şefia PPE, are o legătură cu întâmplarea aceasta).

Chiar dacă Sipilä a revenit apoi cu o altă declaraţie prin care susţine că nu a primit nici o solicitare de acest gen din partea guvernului României, pisica a fost arătată autorităţilor de la Bucureşti. Presa finlandeză a publicat informaţii despre situaţia din România. Inclusiv despre faptul că Viorica Dăncilă este de fapt marioneta lui Liviu Dragnea, un infractor condamnat pentru "fraudă electorală" (am citat din articolul agenţiei YLE).

Autorităţile finlandeze au fost, dealtfel, întotdeauna sensibile la derapajele din România. Este firesc, pentru că statul de drept şi democraţia nu sunt negociabile în Finlanda, un stat care este în fruntea celor mai multe clasamente referitoare la buna-guvernare.

Eu am scris autorităţilor finlandeze, înclusiv ministrului de externe de la Helsinki, explicând dezastrul "guvernării" socialiste de la Bucureşti. O voi mai face. Însă ei sunt oricum bine informaţi. Ştiu asta din interacţiunile pe care le-am avut în cei cinci ani cât am reprezentat România la Helsinki.

Cât despre răspunsul guvernului de la Bucureşti, am un singur calificativ. "Comuna primitivă". Din partea aceas­ta nu am auzit decât strigăte de grotă drept reacţie la rezoluţia votată în Parlamentul European.

Nu sunt absolut deloc surprins. La MAE a existat întotdeauna mentalitatea aceasta securistică, conform căreia străinii sunt răi şi ţărişoara este în pericol. Regimul Dragnea nu a făcut decât să o amplifice şi să o ridice la nivelul de discurs oficial.

Funcţionează? În relaţia cu Finlanda, nu. Dimpotrivă. Reacţii de acest gen nu fac decât să îi convingă de faptul că regimul de la Bucureşti nu mai funcţionează în limitele decenţei.

Îmi amintesc de ceea ce a fost, poate, cel mai penibil moment prin care am trecut la Helsinki. Am primit nişte instrucţiuni total aberante. Erau idei care păreau scoase din mintea unui sergent-major de la secţia 14 Miliţie. (În genul celor emise ca reacţie la rezoluţia Parlamentului European de indivizi precum Iordache şi Şerban Nicolae).

Un ambasador are un mandat imperativ. Aşa că, după ce eu şi colaboratorii mei din ambasadă ne-am făcut cruce, am notificat partea finlandeză că am de transmis un mesaj. Ajuns la Externe, am declarat părţii finlandeze, pentru a mă delimita clar de mizeria primită de la Bucureşti, că acţionez strict pe bază de instrucţiuni. Le-am spus ce credea "partea română" şi am aşteptat să "iau act de reacţia părţii finlandeze" (pentru a mă exprima diplomatic). Previzibil, partea finlandeză a rămas fără glas, un minut sau două... După care mi-au spus, sumbru, că "nu se face asta între parteneri din UE"...

Din câte văd, autorităţile de la Bucureşti par decise să meargă pe aceeaşi cale. Unul dintre autorii porcăriei descrise mai sus, care încerca să mă convingă că finlandezii complotează cu ungurii pentru că sunt, şi unii şi alţii, "fino-ugrici", a primit o funcţie în regimul Dragnea 3...

Cum se vede asta de la Helsinki? Nu pot să vorbesc, evident, în numele autorităţilor finlandeze. Însă judecând după ce cunosc despre finlandezi, nu mă îndoiesc că ei încearcă o senzaţie de dezorientare. Stilul de a comunica, valorile şi argumentele regimului Dragnea sunt incompatibile cu cele ale guvernelor occidentale.

Rezoluţia Parlamentului European precum şi recţia guvernului Finlandei arată că statele occidentale încep să realizeze în ce situaţie s-a ajuns. Ce urmează? Vom vedea. Dar puteţi fi siguri că oricare va fi răspunsul la noile ultragii anunţate de regimul de la Bucureşti, la Helsinki - precum şi în alte capitale ale democraţiilor occidentale - se lucrează la el de pe acum.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Cu câtă mândrie patriotică ne informează editorialistul: "Eu am scris autorităţilor finlandeze, înclusiv ministrului de externe de la Helsinki, explicând dezastrul "guvernării" socialiste de la Bucureşti. O voi mai face." Tare de tot:)))

    În ce calitate se simte domnul nevoit să facă astfel de gesturi mărețe? Nu se știe. Probabil consideră că este o obligație patriotică. 

    Deh, tradiționalul obicei românesc de spălare a rufelor murdare în public și de a se merge cu jalba în proțap pe la porți străine. 

    Câți ca voi? Or exista și pe alte meleaguri (finlandeze?) astfel de obiceiuri sau numai la noi?  

    Datul pe goarnă este sport național? Se pare că da:( 

    1. Ma autodenunt ca eu am spus in public ca Viorica Dancila este o marioneta analfabeta si ca Dragnea este un infractor condamnat penal. Este infricosator ca tara este gestionata de astfel de nenorociti si horror ca ei ar ajunge sa gestioneze Uniunea Europeana.

      Marturisesc ca nu doar ca am spus astea in public, ci le-am si strigat si le-am scris pe o pancarta cu care am defilat prin Bucuresti. Daca as fi fost la Helsinki, atunci as fi tradus totul in engleza. Si cred ca facand asta, m-am comportat patriotic, aratand ca poporul roman nu este complice la ticalosie.

      Confundand patriotismul cu solidaritatea infractorilor, dumneata n-ai decat sa te faci complicele lui Liviu Dragnea, Viorica Dancila & comp. 

      Tu ce crezi, finlandezii vor sa ne traga scaunul de sub fund din cauza autorului acestui articol, sau vor asta din cauza lui Dragnea?

      Trăii să o văd și p-asta.

      Un autodenunț semnat de un anonim:))), patriot și el, normal. 

      Avem monumentul eroului necunoscut, hai să ridicăm și unul al anonimului necunoscut:))). 

      Și când va fi gata, și când vor pica Dragnea și ai lui, și vor veni ai noștri ca brazii, voi depune o floare în semn de recunoștință.  

      UE va fi de mândră de noi, și noi de ea.

      Chiar ne va propune președinția pe vecie, dar noi o vom refuza cu modestie. 

      Finlandezii nu vor nimic, iar noi, în masochismul nostru, ne facem rău singuri, cu o voluptate a urii de care mă îngrozesc.

      După ce nu vor mai fi Dragnea și Dăncilă la butoane, vor fi create alte personaje pe care le vom demoniza.

      Cat de plătesc securica sa postezi pe aici? P chifla cu susan?

      Un anonim acuza anonimatul celuilalt. Doamne, ce logica au patriotii astia!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb