Un grup de circa 100 de migranţi au încercat să treacă graniţa dintre Belarus şi Polonia în cursul nopţii, au indicat astăzi gărzile de frontieră poloneze citate de dpa, informează Agerpres.
Incidentul a avut loc înainte de miezul nopţii în apropiere de satul polonez Czeremcha. Potrivit unei purtătoare de cuvânt poloneze, forţe de securitate belaruse i-au condus pe migranţi la frontieră cu un camion şi le-au dat plăci de lemn ca să poată trece împrejmuirea de sârmă ghimpată, în timp ce gărzile de frontieră erau bombardate cu pietre şi orbite cu fascicule cu laser.
În total, gărzile de frontieră au înregistrat 208 tentative de intrare ilegală în Polonia, cifre care nu pot fi verificate independent, întrucât Polonia nu permite accesul jurnaliştilor în zonă, menţionează dpa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2021, 18:08)
Ba tuti bine si trimisi inapoi peste granita... Daca este nevoie se pot folosii pistoalele mitraliera si garantez ca nu mai trece nici musca...