Un tren ce transporta fosfor galben lichid a deraiat luni noaptea, în Ucraina, generând un incendiu puternic şi emanaţii de gaze toxice în atmosferă, pe o distanţă de 90 km pătraţi, acoperind 14 sate. Trenul venea din Kazahstan şi mergea spre Polonia, iar accidentul s-a produs în apropiere de graniţa poloneză.
În zonă trăiesc 11.000 de persoane. Douăzeci de persoane au fost spitalizate şi aproape o mie au fost evacuate din mai multe sate ucrainene aflate în zona Lvov, contaminată cu substanţe chimice periculoase pentru viaţa omului. Autorităţile au declarat stare de alertă.
Vicepremierul Aleskandr Kuzmuk a comparat accidentul cu explozia de la reactorul nuclear de la Cernobâl, din 1986. Kuzmuk a precizat, citat de agenţia Associated Press: "S-a produs un dezastru. După catastrofa de la Cernobâl, ne confruntăm cu o situaţie care prezintă un pericol real pentru oameni. În acest moment nu putem estima consecinţele".
Autorităţile au reuşit să evacueze în principal copiii. Mulţi localnici refuză să-şi părăsească domiciliile, de teama hoţilor. Cei care au rămas au fost sfătuiţi să nu iasă afară din casă, să nu deschidă geamurile, să nu folosească apă din fântâni, să nu consume legume şi fructe din grădinile proprii şi să nu bea lapte de vacă din gospodările proprii.
Starea de alertă chimică a dat peste cap şi oraşul Lvov, cu o populaţie de 800.000 de locuitori, situat la numai 80 km de locul unde s-a produs accidentul.
Luni noaptea, pompierii au luptat ore în şir cu flăcările, acţiunile fiind îngreunate din cauză că fosforul, la impactul cu apa, degajă substanţe nocive extrem de toxice. Fosforul este utilizat la producerea îngrăşămintelor minerale, a substanţelor de curăţat, dar şi a unor substanţe explozive. A zecea parte dintr-un gram de fosfor galben, ajunsă în organismul uman, poate provoca moartea. Fosforul galben atacă măduva osoasă, creierul şi ficatul.
Autorităţile de la Bucureşti au declarat, ieri, că nu există, în acest moment, vreun risc pentru România sau o situaţie de criză, dar evoluţiile vor fi monitorizate atent.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a menţionat că, luând în calcul direcţia vântului, norul toxic de fosfor se îndreaptă spre Ungaria şi Polonia şi sunt puţine şanse ca direcţia vântului să se schimbe în perioada următoare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de el,bobeva rugam sa ne informati in modul cel mai s în data de 18.07.2007, 11:06)
va
rugam sa ne informati in modul cel mai sincer si corect. va multumim