Un sindicat german ameninţă cu noi greve la hypermarketurile Real

Ziarul BURSA #Companii / 26 noiembrie 2018

Un sindicat german ameninţă cu noi greve la hypermarketurile Real

Sindicatul Verdi a cerut, la finele săptămânii trecute, declanşarea unei greve naţionale, astăzi, ca să obţină un contract colectiv de muncă pentru cei 34.000 de angajaţi ai lanţului german de hipermarketuri Real, parte a companiei Metro, transmite Reuters, conform Agerpres.

În iunie, Metro a renunţat la acordurile salariale, pentru a putea angaja mai ieftin noi angajaţi şi, pentru a-şi reduce costurile, a concediat 4.500 de persoane care aveau contracte pe o perioadă determinată.

Directorul general al Metro, Olaf Koch, a afirmat vineri că greva nu-l va împiedica să-şi continue planurile de vânzare a Real.

"Vrem să vindem Real ca un întreg", a declarat Koch.

Şi directorul general al Real, Henning Gieseke, a criticat greva şi planificatul protest de la sediul central al Metro din Duesseldorf, spunând că astfel vor fi afectaţi angajaţii, precum şi afacerile companiei, într-un moment important din sezonul cumpărăturilor de la sfârşit de an.

Principalii retaileri germani nu sunt interesaţi să cumpere lanţul de hipermarketuri Real de la Metro AG, din cauza temerilor legate de concurenţă, dar ar putea alege unele magazine dacă vor fi vândute separat, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Marile reţele de magazine germane, cum ar fi Lidl, Aldi, Rewe sau Edeka, toate deţinute de familii, ar putea fi interesate să cumpere separat magazine sau un grup de unităţi, susţin sursele.

Totuşi, directorul general al Metro, Olaf Koch, a afirmat că nu vrea să vândă Real bucată cu bucată.

Alte surse au apreciat că Metro ar putea obţine un miliard de euro în urma vânzării lanţului de hipermarketuri Real. Real, care şi-a vândut în 2012 reţeaua de magazine din Europa de Est retailerului francez Auchan, se confruntă cu o concurenţă dură pe piaţa din Germania, dominată de Aldi şi Lidl, după ce gigantul american Walmart s-a retras din această ţară în 2006. Walmart a înregistrat o pierdere de un miliard de dolari când şi-a vândut magazinele către Metro, pe care le-a rebrenduit sub numele Real. Şi în trecut Metro a încercat să vândă Real dar nu a reuşit să găsească un cumpărător pentru această divizie, care înregistrează pierderi.

Unii analişti au speculat că Amazon ar putea fi interesat de reţelele de retail din Germania - a doua sa mare piaţă după SUA. Anul trecut, Amazon a achiziţionat lanţul de magazine Whole Foods, care vând alimente organice, pentru 13,7 miliarde de dolari.

Real, care are 282 de magazine şi 34.000 de angajaţi, a încercat în ultimii ani să-şi extindă operaţiunile online, comenzile reprezentând 2% din vânzări.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de unităţi în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb