Unele state europene cer Bruxelles-ului să reformeze legislaţia în domeniul concurenţei

Ziarul BURSA #Internaţional / 7 februarie 2020

Autorităţile de la Paris, Berlin, Roma şi Varşovia au solicitat Bruxelles-ului să reformeze legislaţia europeană în domeniul concurenţei, pentru ca firmele europene să poată face faţă companiilor chineze şi giganţilor americani din domeniul digital, potrivit unui document consultat ieri de AFP, conform Agerpres.

Într-o scrisoare adresată vice- preşedintelui Comisiei Europene, Margrethe Vestager, miniştrii Economiei din Franţa, Germania, Italia şi Polonia o presează pe aceasta să adopte "un plan de lucru în săptămânile următoare".

Confirmând primirea acestei scrisori, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Arianna Podesta, a declarat într-o conferinţă de presă că "toate contribuţiile vor fi luate în calcul în cursul dezbaterilor".

În cursul lunii decembrie, Margrethe Vestager a promis că va actualiza regulile în domeniul concurenţei, vechi de două decenii, în ideea de a lua în calcul globalizarea şi digitalizarea. Însă, până acum, Vestager nu a oferit detalii cu privire la calendarul pe care îl are în vedere, ceea ce pare să fi provocat nerăbdare la Paris şi la Berlin, unde autorităţile sunt încă nemulţumite de decizia de anul trecut a Bruxelles-ului de a interzice fuziunea dintre Siemens şi Alstom, care ar fi dat naştere unui gigant european în domeniul feroviar care ar fi putut contracara concurenţa chineză.

Într-un interviu acordat luna trecută pentru AFP, Margrethe Vestager a declarat că a învăţat "să nu avanseze niciodată o dată precisă deoarece altfel toată lumea se va concentra pe respectarea calendarului şi nu pe calitatea muncii".

Ieri, nici purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Arianna Podesta, nu a putut oferi mai multe detalii cu privire la calendar.

"Natura concurenţei s-a schimbat", subliniază în scrisoarea lor ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, şi omologul german, Peter Altmaier, cărora li s-a alăturat ministrul polonez Jadwiga Emilewicz şi ministrul italian al Dezvoltării Economice, Stefano Patuanelli.

"Companiile europene trebuie în prezent să facă faţă unor companii străine care beneficiază uneori de ajutoare de stat substanţiale şi de pieţe interne protejate, uneori într-o măsură foarte mare", scriu miniştrii, fără a menţiona în mod expres China, chiar dacă este clar că aceasta este ţara vizată.

În aceste context, miniştrii menţionaţi cer Comisiei să "propună o versiune revizuită a controalelor vizând concentrările", obiectivul fiind facilitarea fuziunilor între marile companii europene pentru a putea forma giganţi demni de această denumire pe plan mondial. De asemenea, miniştrii mai vor "linii directoare pentru crearea de întreprinderi mixte europene" care să le permită firmelor din UE, şi în special IMM-urilor precum şi start-up-urilor, să aibă o idee mai clară cu privire la ceea ce poate fi autorizat sau nu.

De asemenea, pentru a putea face faţă "marilor actori din economia digitală", cei patru miniştrii solicită recursul la măsurile conservatorii. Aceste măsuri, utilizate în mod frecvent de Autoritatea pentru concurenţă din Franţa, dar aproape niciodată în UE, permit să se acţioneze în caz de urgenţă fără a se pronunţa pe fondul dosarului, prin impunerea anumitor comportamente unei mari companii ale cărei practici anticoncurenţiale sunt de natură să îi prejudicieze în mod iremediabil pe rivalii săi.

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, şi comisarul pentru piaţa internă, francezul Thierry Breton, urmează să prezinte la data de 10 martie un plan pentru strategia indus­trială a UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb