Ungureanu: Nu renunţ la candidatura la Preşedinţie

A.C.
Politică / 20 iulie 2014

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că nu renunţă la candidatura la Preşedinţie, deşi este pe locul doi, după Klaus Iohannis şi că pune la dispoziţia deciziei PNL şi PDL această candidatură, dar şi proiectul său politic, transmite Mediafax.

Mihai Răzvan Ungureanu a arătat că nu a renunţat la candidatura sa la prezidenţialele din toamnă, deşi sondajele îl dau favorit pe Klaus Iohannis.

"Vrem să fim rezonabili. Dacă este vorba de sondaje, acestea îl evidenţiază cu potenţial de victorie pe Klaus Iohannis. Pe locul doi sunt eu, pe locul trei, Cătălin Predoiu", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, menţionând că echipa de negociere nu a discutat includerea sa într-un sondaj, pentru că s-ar fi ajuns la această evidenţă, faptul că pe locul unu se află Iohannis, pe locul doi el şi pe locul trei Cătălin Predoiu.

"Nu ar fi fost nici corect, nici bine pentru construcţie şi pentru mersul fuziunii ca între Predoiu şi mine să apară aceeaşi situaţie care există, astăzi, între Antonescu şi Iohannis", a spus Ungureanu.

El a mai declarat că, în opinia sa, consideră în continuare că poate îndeplini criteriile de reprezentare a candidaturii la prezidenţiale şi de onorare a funcţiei celei mai înalte magistraturi din stat, dar, de aici încolo, decizia partidelor devine suverană.

"Voi face tot ce pot ca alegerile din noiembrie, de anul acesta, să nu se transforme într-un Stalingrad al dreptei şi îl voi sprijini cu tot ceea ce am la îndemână pe viitorul candidat unic al dreptei, indiferent cine va fi acesta", a anunţat preşedintele Forţei Civice.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai arătat că, pe lângă faptul că îşi pune la dispoziţia deciziei politice a partidelor candidatura sa la prezidenţiale, proiectul de ţară pe care l-a pregătit va fi înmânat spre analiză zilele următoare către PNL şi PDL.

"Cred că merită pus în dezbatere, merită analizat cu atenţie şi, de ce nu, acceptat parţial sau complet, dacă se poate, ca structură a viitorului program al candidatului la funcţia supremă în stat", a completat Ungureanu.

El a mai afirmat că cine va fi candidatul unic al dreptei va trebui să facă faţă unei enorme provocări, personal şi politic, să fie pregătit să înfrunte valuri de calomnii şi injurii şi să ştie, de asemenea, că va avea responsabilitatea de a asigura destinul dreptei, din luna noiembrie.

"Dreapta trebuie să reînveţe să lupte. Altfel spus, să reînveţe să vorbească argumentat şi ferm, sancţionând fiecare derapaj al celor care voit sau nu sunt interesaţi de frânarea mersului României către mai bine. Luptăm cu o putere nocivă pentru România, care ar face orice ca ţara noastră să devină prizoniera unui regim de autoritate, nedemocratic", a menţionat preşedintele Forţei Civice.

De asemenea, Mihai Răzvan Ungureanu a arătat că va pune umărul la întărirea PDL şi a dreptei, precizând că viitoarea fuziune între PNL şi PDL este ceea ce aştepta şi că nu există compromis care să nu se poată face, adăugând că se vorbeşte mult despre unitatea dreptei dar se face foarte puţin în acest sens.

"Am decis să primesc funcţia de prim-vicepreşedinte în cadrul PDL", a spus Ungureanu, precizând că, în discuţiile avute cu PDL, şi-a exprimat opţiunea de a fi doar membru simplu dar, din respect pentru colegii săi din Forţa Civică şi ca garanţie a implicării totale a acestui partid în construcţia de viitor politic a dreptei, se vede nevoit să accepte această funcţie.

De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că această funcţie de prim-vicepreşedinte are caracter temporar, pentru că, în urma contopirii celor două partide, echipa de conducere a noului partid va avea o cu totul altă structură, în urma alegerilor interne.

"Sper, nefiind naiv şi înţelegând drumul complicat pe care îl avem de parcurs, ca marele partid să treacă, concomitent cu formarea sa, printr-un proces profund de purificare politică, care să lase deoparte oportuniştii şi laşii, un proces care să ne dovedească că suntem potriviţi să construim un viitor ţării. Nu putem merge mai departe cu oameni pătaţi, cu oameni politici a căror biografie este neagră, cum nu putem merge mai departe cu oameni dispuşi la compromisuri subterane, pregătiţi mai degrabă să înjunghie pe la spate decât să pună piatră pe piatră în viitoarea construcţie", a mai declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a afimat că "toate partidele sunt pline de compromişi şi lichele".

"Ne putem permite luxul de a-i lăsa deoparte pe aceştia şi a-i îndemna să meargă pe drumul lor", a continuat Ungureanu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb