UPDATE Comisia specială pentru proiectul Roşia Montană, aprobată cu 311 voturi

F.A.
Politică / 17 septembrie 2013

Update 17:47

Ponta a adăugat, totodată, că suma contractată prin acest acord va fi folosită doar în cazuri excepţionale şi că ţara noastră se împrumută azi mult mai ieftin decât ţările din regiune.

Domnia sa şi-a exprimat şi dorinţa ca acesta să fie ultimul acord pe care ţara să-l mai încheie cu FMI, deoarece consideră că "suntem într-o etapă de însănătoşire fiscală".

De asemenea, acordul mai prevede majorarea sumelor pentru garanţii de stat de la 3 miliarde lei la 8 miliarde lei, arată premierul.

"Nu se impozitează persoanele fizice autorizate sau drepturile de autor. Prin angajamentele asumate faţă de CE şi FMI, propunem un mod transparent prin care România să-şi asigure o stabilitate necesară pentru creşterea economică şi o dezvoltare de care avem nveoie", a conchis Ponta.

Update 17:41

Primul ministru a menţionat că absorbţia fondurilor europene s-a triplat la 21%, faţă de 7,5% cât era anul trecut.

"Gradul de absorbţie va continua să crească. Va fi al treilea acord consecutiv între noi şi FMI. Acest împrumut va fi de 4 miliarde euro, jumătate de la Comisia Europeană, jumătate de la FMI", a explicat Ponta.

Update 17:30

Premierul Victor Ponta prezintă, în Parlament, principalele elemente ale noului acord cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială.

Discursul acestuia a fost întrerupt, însă, pentru câteva minute, de liderul Noii Republici, Mihail Neamţu, care a mers la tribuna unde vorbea Ponta şi a pus două punguţe cu bani.

"Nu există nicio diferenţă fundamentală între Antonescu şi Ponta. Ponta a vândut România printr-o negociere cu o companie privată. Şova şi Ponta s-au comportat ca nişte agenţi de PR ai companiei private de la Roşia Montană", a precizat Neamţu, adăugând că a intrat în Parlament în calitate de cetăţean.

Update 17:13

Parlamentarii au aprobat, azi, în şedinţa de plen comun, cu 311 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 15 abţineri, înfiinţarea Comisiei speciale pentru proiectul de lege privind proiectul Roşia Montană, potrivit surselor de presă.

Update 16:39

Parlamentarii PDL au părăsit sala în timpul dezbaterilor privind proiectul minier de la Roşia Montană, arată sursele de presă.

Update 16:30

Liderul Partidului Democrat Liberal (PDL), Mircea Toader, susţine că grupurile parlamentare ale PDL nu susţin înfiinţarea unei comisii comune pentru Proiectul Roşia Montană, menţionând, totodată, că nu vor desemna niciun membru în Comisia parlamentară privind acest proiect, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

"PDL a susţinut retragerea acestui proiect de lege care excede prevederile regulamentare şi se opune vehement proiectului de lege iniţiat de Guvernul României deoarece nu respectă legislaţia în vigoare şi are foarte multe prevederi contrare Constituţiei României", se mai arată în comunicat.

PDL adaugă că nu doreşte să fie "părtaş la procedurile ilegale propuse de USL, de a trimite Parlamentului României spre soluţionare probleme care ţin exclusiv de competenţa Guvernului României".

---

Constituirea Comisiei speciale privind proiectul de lege care reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană, cu 21 de membri, a fost aprobată astăzi de Birourile Permanente (BP) reunite ale Parlamentului.

Decizia finală urmează să fie luată în plen.

Senatorul PSD Cristian Dumitrescu a declarat: "S-a stabilit să propunem plenului şi plenul sperăm să aprobe următoarele termene. Cred că acestea sunt foarte importante pentru dumneavoastră şi pentru opinia publică. Până la data de 1 octombrie se vor depune amendamente din partea senatorilor şi deputaţilor la secretariatul acestei comisii urmând ca până la data de 20 octombrie să fie elaborat raportul în aşa fel încât la data de 21 octombrie, care este o zi de luni, raportul să intre în dezbaterea primei camere sesizate, respectiv Senatul, urmând ca, după ce procedurile vor fi îndeplinite, să sperăm ca în jurul datei de 1 noiembrie acest proiect de lege să ajungă - adoptat de către Senat în formula în care va fi adoptat - spre dezbatere Camerei Deputaţilor care este camera decizională".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. de ani de zile au tot fost dezbateri, cred ca suntem singura tara din UE unde se amana ani de zile fara niciun motiv pornirea unei investitii! ne miram dupa aia ca ne ocolesc toti investitorii! macar acum sa porneasca proiectul asta, ca deja e penibil de cat timp se amana

    1. Mhm.. Mai greu cu practica la noi in tara... Mai atrasi sunt romanii de circ politic, decat de luarea unor decizii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb