• Update 17:52 Zeci de persoane din Capitală s-au solidarizat cu protestatarii de la Pungeşti
Câteva zeci de persoane protestează, în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a-şi exprima solidaritatea cu manifestanţii de la Pungeşti, conform surselor de presă.
Situaţia s-a tensionat în momentul în care unul dintre protestatari a refuzat să prezinte jandarmilor actul de identitate, iar acesta a fost condus spre dubă pentru a fi transportat la secţia de poliţie.
---
• Update 15:14 Chevron suspendă din nou operaţiunile din comuna Pungeşti
Compania americană Chevron a suspendat din nou, azi, activităţile în Siliştea, comuna Pungeşti, se arată într-un comunicat, citat de sursele de presă.
"Chevron confirmă astăzi suspendarea activităţilor în Siliştea, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, ca urmare a activităţii protestatarilor. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu aprobările pe baza cărora operăm şi în siguranţă, însă acest lucru nu a fost posibil astăzi. Respectăm dreptul oamenilor de a-şi exprima opiniile, însă credem că acesta trebuie exercitat în limitele legii", precizează documentul companiei Chevron.
---
Circa 400 de persoane protestează din nou, astăzi, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia companiei Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui, transmit sursele de presă.
Potrivit acestora, protestatarii s-au adunat pe terenul unei persoane fizice din comuna Pungeşti, vizavi de suprafaţa de teren luată în concesiune de către Chevron.
Manifestanţii au scandat lozinci împotriva companiei petroliere, Jandarmeriei şi Guvernului, arată sursele. Totodată, o parte dintre ei au intrat pe terenul companiei şi au aruncat cu pietre în camioanele firmei angajate de către Chevron.
Protestatarii au început să dărâme gardurile împrejmuitoare, înainte de a fi scoşi de pe proprietatea Chevron, mai precizează sursele de presă.
În zonă sunt aproximativ o sută de jandarmi şi poliţişti, care au început să controleze persoanele aflate la Pungeşti.
În urma controalelor, în tabăra de rezistenţă a fost găsită o cutie cu 20 de obiecte pirotehnice din clasa a treia, cu efect luminos şi zgomotos, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei. Totodată, au fost găsite şi şapte recipiente din plastic cu benzină, cu capacitate cuprinsă între 2 şi 5 litri, în total 20 de litri, şi o sticlă de un litru ce avea ataşat un fitil din material textil.
Protestele localnicilor din Pungeşti au început la jumătatea lunii octombrie, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna. Activişti de mediu, politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile au declarat că exploatarea ulterioară a gazelor de şist se va face prin folosirea unor metode neconvenţionale, periculoase pentru mediu şi pentru locuitori.
1. FSB??
(mesaj trimis de Om în data de 07.12.2013, 14:41)
mana FSB-ului si desigur PROSTIA taranilor :(