Urări de bine... în vremuri tulburi

Cel ce ni le adresează este nimeni altul decît George Soros. S-ar putea crede că omul, personajul public, este mai important decît gestul. La urma urmei, cine nu ştie cine este G. Soros? Iar dacă, totuşi, nu ştiţi, personajul se prezintă singur: "Sunt un evreu ungur, am 86 de ani şi am devenit cetăţean al Statelor Unite după sfîrşitul celui de al Doilea Război Mondial. Am învăţat, încă de timpuriu, cît de important este regimul politic care se impune (într-o ţară). Experienţa care m-a format în viaţă a fost ocuparea Ungariei de către Germania lui Hitler în 1944 (...) În 1947 am fugit din Ungaria, aflată atunci sub regimul Comunist, în Anglia. Ca student la London School of Economics, m-am format sub influenţa filosofului Karl Popper şi mi-am dezvoltat propria filosofie, construită în jurul celor doi piloni gemeni, predispoziţia la eroare şi gîndirea critică. Din punctul meu de vedere, există două tipuri de regimuri politice: cele în care oamenii îşi aleg liderii, iar aceştia, apoi, se ocupă de interesele electoratului şi cele unde conducătorii caută să îşi manipuleze supuşii pentru a-şi servi propriile interese. Sub influnţa lui Popper am numit prima categorie societate deschisă, iar pe a doua închisă". Cu greu ar putea scrie cineva o autobiografie mai clară, dar capabilă, în acelaşi timp, să cuprindă în 150 de cuvinte o viaţă de om, atît de zbuciumată şi complexă. Surprinzător, poate, faptul care i-a asigurat lui Soros atît notorietatea, cît şi averea, nu este menţionat în sumarul portret pe care şi-l face. Probabil, pentru că este vorba despre bani şi haiduceştile sale jocuri speculative pe bursă ce au îngenunchiat lira sterlină, moneda care, cu nici o sută de ani înainte, organiza viaţa economică a "Imperiului în care Soarele Nu Apune Niciodată". Banii, chiar şi atunci cînd sunt mulţi, pare să spună Soros, rămîn, totuşi, prea puţin definitorii pentru ceea ce este un om şi viaţa sa! Lecţia este plină de tîlc şi ne îndeamnă să separăm, la rîndul nostru, personajul de mesaj. Pentru că, de data aceasta, ceea ce ţine să ne spună G. Soros este net mai important decît el şi persoana sa publică.

Este un moment istoric greu. Societăţile deschise, contrar aşteptărilor generate la începutul anilor '90 ai secolului trecut de destrămarea imperiului sovietic şi de prăbuşirea regimurilor comuniste din centrul şi estul Europei, în loc să înflorească şi să îşi sporească aria de răspîndire pe glob, cum prezicea chiar Hungtington, (înainte să descopere "ciocnirea civilizaţiilor" ca nouă sursă de conflict global), sunt astăzi ameninţate de un nou îngheţ. Chiar în cele mai vechi şi mai stabile democraţii, în inima spaţiului euro-atlantic, oamenii şi politicienii, deopotrivă, sunt atinşi de "tentaţia totalitară". Fenomenul este numit, cu totul inept, revenirea populismului. În realitate, viitorul stă din nou deschis, permisiv, pentru regimurile societăţilor închise. Ce s-a întîmplat şi ce rol a jucat globalizarea în această neaşteptată şi "perversă" întorsătură a istoriei?

Spre deosebire de armata ideologilor "anti-globalizării", a celor care cred (sau doar se prefac a crede!), asemeni luddiţilor, că unealta care ameninţă ordinea cea veche trebuie distrusă, pentru a reinstaura echilibrul şi pacea socială, G. Soros recunoaşte beneficiile extinse şi consecinţele ireversibile ale fenomenului vast, profund, complex de schimbare socială, numit globalizare. Două componente au "negativizat" efectele marii schimbări globale. Globalizarea pieţelor financiare, în sine un fenomen pozitiv, a deschis un vast şi virgin teren de acţiune, neîngrădit de reglementările şi schemele clasice de taxare care, în economiile naţionale clasice, asigurau echilibrul (fie el şi relativ) dintre "producţia" şi mişcarea banilor, respectiv dinamica producţiei, a comerţului şi a serviciilor.

A doua componentă cu efect negativ este generată de modul în care s-au împărţit beneficiile globalizării, nu doar între ţări şi centre de putere, nu doar între "capital şi muncă", între "centru şi periferie", ci chiar în interiorul societăţilor care au profitat masiv de pe urma deschiderii şi exploatării noului orizont global al activităţilor umane. G. Soros o spune deschis: "Globalizarea a avut consecinţe economice şi politice vaste. A determinat o anume convergenţă economică între ţările sărace şi cele bogate. În lumea dezvoltată, beneficiile au mers însă către marii deţinători ai capitalului financiar, care reprezintă mai puţin de 1% din populaţie. Lipsa politicilor de redistribuire este sursa principală de insatisfacţie pe care oponenţii democraţiei o exploatează."

Europa şi instituţiile ei de integrare, sub presiunea crizei financiare precipitată în 2008, au mai adăugat un element de negativitate: Uniunea Europeană, "dintr-o asociere liberă între egali, a fost tranformată într-o relaţie dintre creditori şi debitori, una în care debitorii au dificultăţi în îndeplinirea obligaţiilor asumate, iar creditorii fixează condiţiile cărora debitorii trebuie să se supună. Această relaţie nu este nici voluntară, nici egală". Fără ezitare, G. Soros arată aici cu degetul, grav acuzator, către liderii politici ai Germaniei, cărora le pune în faţă oglinda istoriei comparative. America, la sfîrşitul RIIM, a lansat Planul Marshall pentru a ajuta Germania şi, mai general, Europa. În 2008, Germania a impus (datornicilor) programe de austeritate pentru a îşi servi propriile şi îngustele sale interese! Acest comportament al politicienilor germani este o "achiţizie recentă" pentru că trecutul post-belic, pînă la marele dezgheţ post-comunist, arată mereu o Germanie gata să sprijine procesele integrative, nu să le blocheze, ori să împingă la dizolvare. "Cînd Lehman Brothers a colapsat, (şubrezită de cheltuielile exorbitante ale reunificării), Germania nu s-a simţit suficient de bogată pentru a îşi asuma obligaţii suplimentare. Cînd miniştrii de finanţe ai Europei declarau că nici o altă instituţiei financiară de importanţă sistemică nu va mai fi lăsată să se prăbuşească, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, citând corect aşteptările electoratului său, a declarat că fiecare stat membru trebuie să aibă grijă de propriile instituţii. Acesta a fost startul procesului de dezintegrare".

Nu e nevoie de lupă pentru a citi printre rînduri reproşul greu pe care America îl face Germaniei merkeliene şi nici "proorocirea" că cei ce poartă răspunderea pentru "renaţionalizarea" politicilor economice şi financiare vor avea de plătit din plin pentru obtuzitatea orizontului în care s-au închis şi pentru lipsa de solidaritate cu "Marele Aliat". Iar cei care încă nu înţeleg mesajul lui G. Soros, să îşi reamintească cuvintele pe care Apostolul Matei (12.30) le atribuie lui Iisus: "Cel ce nu este cu mine, acela îmi este împotrivă şi cine nu (se) adună cu mine, acela (se) risipeşte". Folosite cîndva de Lenin şi, pe urmele sale, de toţi liderii care au fost confruntaţi cu situaţii în care "terţul este exclus", de regulă cele asociate cu războiul, cu confruntarea pe viaţă şi pe moarte, fatidicele cuvinte au fost pronunţate şi de G. W. Bush, atunci cînd a anunţat întregii lumi că "America este în război, cu terorismul". Din acest moment, cine nu este cu noi, este împotriva noastră! Astăzi, transpare cu claritate că poziţionarea nu era doar de moment şi nici nu se referea numai la lupta împotriva terorismului!

Nu există decît o singură concluzie: "Democraţia este în aceste momente în criză. Pînă şi Statele Unite, democraţia care conduce lumea, au ales ca Preşedinte un şarlatan şi un potenţial-dictator".

George Soros dixit!