Ursache: "Directorul BVB face parte din personalul BVB"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 aprilie 2014

Ursache: "Directorul BVB face parte din personalul BVB"

Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), consideră că directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) face parte din personalul Bursei, având o opinie contrară faţă de reprezentanţii BVB.

"Consider că cei plătiţi de Bursă, care lucrează acolo, fac parte din personalul Bursei", ne-a spuns Mircea Ursache, adăugând: "Nici nu trebuie demonstrat acest lucru. Ne aflăm în faţa unei leme matematice".

Recent, Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, a raportat cumpărări de acţiuni BVB, deşi acest lucru era interzis personalului Bursei, prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare.

Mircea Ursache a adăugat că ASF nu poate aplica sancţiuni în caz, nefiind prevăzute nici în lege, nici în regulamente.

"Sancţiunile rămân la latitudinea Consiliului Bursei şi a acţionarilor", a mai precizat Mircea Ursache.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. "Sancţiunile rămân la latitudinea Consiliului Bursei şi a acţionarilor", a mai precizat Mircea Ursache.

    Chiar asa ? 

    Parca am mai auzit fraza asta la domnu Balteanu care daca a incalcat legea se asteapta sa fie sanctionat de CA si actionari la anu si la multi ani. 

    Deci legile exista pentru a fi incalcate iar angajatii ASF platiti pentru ca asa a creat Dumnezeu lumea .  

    Nu o sa mai reiau o intreaga pledoarie ci doar o declaratie din CA BVB: 

    "Domnul Molnar ne-a spus: "Sobolewski trebuia răsplătit şi cu acţiuni pentru munca prestată, iar cum Bursa nu putea să răscumpere acţiuni, Consiliul de Administraţie a decis să îi aloce o sumă de bani, de care era obligat, prin contract, să cumpere acţiuni BVB"" 

    Cum suna lucrurile de mai sus domnu Ursache ? 

    Cred ca suna ca dracu pentru BVB si ASF trebuie sa ia masuri. 

    Nu se stie daca DG al BVB avea sau nu avea dreptul sa cumpere actiuni(mai are importanta ?) dar a cumparat in baza contractului de mandat cu bani(de unde sunt banii , taxe, impozite ?), a rascumparat actiuni BVB pentru ai fi distribuite fara a avea aprobarea actionarilor dand un semnal fals pe piata suspect de manipulare a pietei ....etc. 

    Cate regulamente si legi a incalcat DG al BVB prin aceste achizitii ? 

    Probabil ca in urma cazului Harinvest in care DG al BVB a declarat ca a informat ASF cu privire la decontarile de la Harinvest (mai tarziu nu sa mai spus nimic dar porumbelul a zburat ca si in cazul domnului Molnar) dar ASF nu a facut nimic, domnul Sobolewski are imunitate la ASF (un fel de mic santaj) pace-pace pentru a merge inainte pe principiul cainii latra ursul trece ! 

    In momentul in care considerati ca DG si DG adjunc implicit fac parte din personalul BVB automat ati pus si stampila cu VINOVAT pe fruntea DG. 

    Sa se faca dreptate domnu Ursache, asta trebuie sa faca ASF iar dumneavoastra nu sunteti la talk-show ! 

    Chiar nu exista sanctiuni sau cele intamplate nu trebuiesc cercetate si lamurite de catre ASF ? 

    Va trebuie o sesizare scrisa ?

    DG a raportat catre ASF achizitiile ? DG nu brokerul sau ! 

    1. Inca nu te-ai obisnuit cu atitudinea ASF(CNVM)? De cate ori ii sesizezi, te trimit la "trebunal". E ca la pasopt, mimam institutiile din vest.

    actionarii decid daca Sobolewski are sau nu dreptul sau daca e bine sau nu ce face

    restul sunt povesti, cu salariul, cu actiunile cumparate, bonusuri, etc 

    1. Ce scrii tu e valabil pt SRL-ul de la coltul blocului, pt o companie listata mai sunt si alte obligatii.

    pe acealsi principiu URSACHE face parte din grupul infractional de la SIF1, pentru ca este platit de acolo. si actioneaza la cererea acestui grup infractional acoperandu-l prin taxe de protectie oficiale, (vezi 0.15% pe tranzactia DEal din sept 2013 pentru acoperirea faptuitorilor ) si dand decizii ale ASF cu dedicatie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb