USR va ataca la CCR legalizarea nepotismului

A.C.
Politică / 5 aprilie 2017

Logo USR (Sursa foto: Facebook)

Logo USR (Sursa foto: Facebook)

Partidul Uniunea Salvaţi România (USR) se opune proiectului de lege care legalizează nepotismul prin redefinirea conflictului de interese din Codul Penal. în cazul în care va fi adoptat, USR intenţionează să atace la CCR acest proiect de lege, a declarat ieri, în conferinţa de presă a USR, deputatul Cristian Stelian Ion, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, citat într-un comunicat de presă remis Redacţiei.

Stelian Ion, deputat USR şi membru în comisia juridică a susţinut: "Este cât se poate de clar că ecoul protestelor masive din ianuarie şi februarie a fost uitat, iar parlamentarii puterii se întorc în forţă la ocupaţia lor de zi cu zi, mai exact, de noapte şi zi, în slujba membrilor de partid şi a celor apropiaţi partidului: ciuntirea şi desfigurarea codului penal. Ieri a avut loc episodul al treilea din marţea neagră".

Modificările articolelor 301 şi 308 din Codul Penal, adoptate marţi în Comisia Juridică, cu toată opoziţia Ministerului Justiţiei, desfiinţează practic infracţiunea de conflict de interese.

Deputatul USR a explicat: "Au fost eliminate din textul de lege pasaje foarte importante şi în plus a fost introdusă o condiţie care goleşte de conţinut aproape întregul text incriminator. Consecinţa foarte gravă este aceea că, după adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a acestei legi, toate persoanele cercetate pentru conflict de interese vor fi scoase de sub această acuzaţie, iar pe viitor se dă liber la nepotism. Toţi funcţionarii publici, de exemplu primarii, vor putea încheia contracte cu firme ale unor rude sau foşti parteneri de afaceri, fără absolut nicio problemă, dacă vor dovedi că aceste contracte sunt în interes public şi dacă vor dovedi ca acele firme sunt corecte".

Condiţia introdusă în proiectul de lege nu este clară şi are la bază o sintagmă care nu este definită în legislaţia civilă sau penală.

În perioada 2011-2015, peste 50 de parlamentari români au fost acuzaţi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că se află în conflict de interese de natură administrativă şi/sau penală deoarece şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare.

Deşi ANI a câştigat definitiv şi irevocabil în majoritatea cazurilor , unii dintre demnitarii cu probleme de integritate au obţinut noi mandate în Parlament. În prezent, şapte deputaţi din Parlamentul României, dintre care cinci fac parte din PSD, sunt acuzaţi de conflict de interese, potrivit sursei citate.

Florin Iordache (PSD) a iniţiat un proiect de lege, anul trecut, potrivit căruia parlamentarii care şi-au angajat rude în cabinetele parlamentare înainte de 21 august 2013 să nu mai fie acuzaţi de conflict de interese. Proiectul a fost votat, dar Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că legea este neconstituţională. Tot Florin Iordache a fost cel care a insistat ca deputaţii din Comisia Jurdică să adopte, marţi, proiectul care modifică articolele 301 şi 308 din Codul Penal, în pofida faptului că Ministerul Justiţiei a solicitat amânarea proiectului până săptămâna viitoare când va fi depus un pachet de legi ce

transpune ultimele decizii ale CCR în Codul Penal.

Conform reprezentanţilor USR, parlamentarii partidului au propus marţi în Comisia Juridică o serie de amendamente pentru aducerea formei textului de lege în concordanţă cu deciziile CCR, dar toate au fost respinse. În schimb, amendamentele depuse de PSD au trecut şi cu sprijinul unor reprezentanţi ai PNL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb