Uzina R de la Feldioara va renunţa la peste 130 de angajaţi anul acesta

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 13 mai 2016

Guvernul a aprobat, în aceasta săptămână, măsurile de protecţie socială care vor fi aplicate în cazul disponibilizărilor de la Compania Naţională a Uraniului, din care face parte şi Uzina R de la Feldioara. CNU se aşteaptă ca anul acesta să disponibilizeze 700 din cei 1.350 de angajaţi.

Totuşi, potrivit directorului Uzinei R, Marian Rasaliu, la Feldioara nu se vor face disponibilizări. "Se va renunţa la cei care vor ieşi la pensie, nu vom mai face angajări în locul lor, iar dacă va mai fi cazul vom renunţa şi la cei care cumulează pensia cu salariul", a spus Rasaliu. În prezent, uzina de la Feldioara are 483 de angajaţi, iar potrivit lui Rasaliu, numărul acestora va ajunge la 350 de persoane la finele anului.

În cazul în care însă se va ajunge şi la disponibilizări, OUG nr. 36/2013, adoptată ieri, arată că venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, respectiv pe 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani şi până la 10 ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi până la 15 ani, 22 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani şi până la 25 ani şi 24 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani.

După publicarea în Monitorul Oficial a acestui act normativ, vor fi elaborate proiecte de Hotărâre pentru punerea în aplicarea a măsurilor de protecţie socială stabilite prin Ordonanţa de urgenţă adoptată joi, în baza Planurilor de disponibilizare aprobate în condiţiile legii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb