La Uzinele Sodice Govora (USG) SA a fost pus în funcţiune un nou calcinator cu aburi, ceea ce duce la creşterea producţiei în condiţii de protecţie sporită a mediului înconjurător, transmite Rompres. "Este o realizare foarte importantă, finalizată după mai bine de cinci ani de la primele tentative de promovare a unei asemenea investiţii. În plus, putem spune cu mîndrie că utilajul este în întregime realizat în România, prin conlucrarea unor firme din Sibiu şi din Odorheiu Secuiesc", a declarat, ieri, ing. Florin Bălan, directorul general al USG SA.
Noul calcinator sporeşte cu aproape 200% capacitatea de producţie a uzinelor, ajungîndu-se la 300 de tone de sodă uşoară în 24 de ore, faţă de 110 tone cît era producţia realizată zilnic pînă în prezent. "De asemenea, utilizarea aburului duce la o mai bună protecţie a mediului înconjurător, faţă de ceea ce se întîmpla cu cele şase calcinatoare pe gaz de pînă acum", a spus ing. Florin Bălan. Confruntată cu o privatizare nereuşită la finele anului 2002, în urma căreia în 2004-2005 a fost chiar în pericol să îşi înceteze activitatea, uzina de sodă de la Rîmnicu Vîlcea a început din nou să fie curtată de potenţiali investitori din Polonia, Ucraina, India şi SUA. În prezent, portofoliul de acţiuni al USG este deţinut de CET Govora SA (49,84%), BegaCom SA (40%), AVAS (2,65%) şi mici acţionari (6,77%). Producţia de sodă este orientată în proporţie de 80 la sută către export.