Uzurparea statului

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 19 octombrie 2020

Cristian Pîrvulescu

În faţa pandemiei de coronavirus făţărnicia şi ostilitatea grupărilor religioase fundamentaliste faţă de ştiinţă şi stat arată cât de actual este clivajul stat-biserică astăzi. Căci doar statul, ca spaţiu neutru lipsit de dimensiuni ideologice (religia fiind o ideologie între altele), asigură ştiinţei posibilitatea de a îmbogăţi lumea în care trăim. În America sau la noi, atitudinea agresivă faţă de stat şi de ştiinţă sunt strict corelate. Şi această acţiune concertată internaţional se întemeiază pe promovarea rolului fondator al Tradiţiei, devenită scopul politicii. Însă politica nu mai este independentă, ci devine un simplu instrument pentru realizarea dezideratelor religioase. Iar când politica devine un instrument, orice este posibil!

Când, în urmă cu trei săptămâni preşedintele SUA a fost tratat cu anticorpi dezvoltaţi de laboratorul Regeneron Pharmaceuticals, părea o informaţie printre altele. Presa şi opinia publică se interesau de alte aspecte privind tratamentul rezervat pentru preşedinte american la spitalul militar Walter Reed din Bethesda, în apropierea Washingtonului. Când pe 7 octombrie, MIT Technology Review a dezvăluit că anticorpii administraţi lui Donald Trump au fost dezvoltaţi de laboratorul Regeneron Pharmaceuticals folosind o linie celulară derivată din ţesut preluat de la un făt uman după întreruperea sarcinii, ştirea a trecut neobservată. Poate şi pentru că MIT Technology Review, o revistă editată de Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), dar independentă editorial de această prestigioasă universitate (aflată pe locul al patrulea în 2020 în clasamentul academic al universităţilor mondiale), se concentrează în mod particular asupra impactului noilor tehnologii şi a modului în care acestea pot fi comercializate, vizând în special un public format din şefi de întreprinderi, cercetători, finanţişti sau decidenţi politici, precum şi absolvenţi ai MIT.

Informaţia oferită de MIT Technology Review este însă frapantă câtă vreme administraţia Trump şi-a făcut un obiectiv din interzicerea cercetării medicale folosind ţesuturi fetale rezultate dintr-un avort. Iar când în 2019, urmând această linie fundamentalistă administraţia Trump a redus finanţarea în acest domeniu pentru Institutul Naţional de Sănătate (National Institutes of Health - NIH, al cărui sediu este, de altfel, chiar lângă spitalul unde a fost tratat preşedintele), activiştii anti-avort i-au mulţumit preşedintelui Donald Trump pentru acest lucru. În schimb, acum nu au mai exprimat vreo obiecţie de conştiinţă, cât de mică, când aceste cercetări au condus la un tratament care l-a făcut, dacă ne luăm după spusele sale, pe preşedintele american să se simtă ca un Superman.

Chiar dacă celulele umane nu au fost utilizate direct în tratamentul lui Donald Trump, la baza acestuia au stat celule care provin din ţesutul renal rezultat dintr-un avort efectuat în Olanda în 1970. Celulele respective, tehnic numite HEK 293T, au fost utilizate pentru a evalua eficacitatea tratamentului. Ele au trecut printr-un adevărat proces de "imortalizare" cunoscând în decursul celor cinci decenii numeroase modificări şi îmbogăţiri genetice în laboratoare. În ce priveşte tratamentul efectiv, acesta a utilizat molecule produse folosind celule din ovarele de hamster. Dar, dincolo de amănuntele tehnice, este o evidenţă că studiile realizate pe celule provenind dintr-un avort au făcut posibilă identificarea celor mai eficienţi anticorpi pentru combaterea unui virus precum Covid-19. Aceste informaţiile redeschid, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, dezbaterea privind cercetarea medicală şi pentru posibilele vaccinuri care utilizează celule rezultate dintr-un avort, cercetare împotriva căreia administraţia Trump s-a opus permanent.

Am acordat un spaţiu mai mare Americii în acest articol, pentru că acolo se regăsesc sursele de inspiraţie pentru majoritatea curentelor fundamentaliste anti-ştiinţifice. Dar la noi situaţia este asemănătoare, iar ostilitatea bisericilor faţă de stat a fost foarte bine reliefată odată în plus în momentul în care s-a pus problema interzicerii, din motive epidemiologice, a pelerinajelor de sfântă Paraschiva la Iaşi şi de sfântul Dumitru la Bucureşti. Presiunea cultelor într-o perioadă electorală a făcut ca până şi preşedintele Klaus Iohannis, de obicei circumspect în astfel de probleme, să califice Biserica ortodoxă drept autoritate ("Cred că un dialog direct între cele două mari şi importante autorităţi ar duce la soluţii mai bune") şi să se pronunţe pentru o soluţie negociată. Dar în probleme ştiinţifice nu este loc de negociere, este "adevărat" sau "fals". Tertium non datur!

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Articol propagandistic mizerabil. În România oprimarea bisericii de către stat a început încă din martie-aprilie când li s-au interzis credincioșilor sa meargă la Biserică de Paști.

    Marele plan al Ocultei Mondiale este interzicerea oricăror manifestări religioase, urmând a fi inoculată o noua religie - scientologica, progresistă, neo-marxista care va fi predată inclusiv in scoli.

    Cam despre asta este vorba. 

    1. Comentariu propagandistic mizerabil. Daca Biserica este oprimata in Romania, atunci si ungurii sunt oprimati.

      Domnul Cristian cunoaste Marele plan al Ocultei Mondiale, dar bate campii despre oprimarea Bisericii in Romania, ceea ce ma face sa cred ca bate campii si despre Marele plan al Ocultei Mondiale. Domnul Cristian cred ca face parte din Micul plan al cretinismului de cartier. 

      propaganda functioneaza in cazul dumitale, ca si in cazul d-lui Parvulescu

    Autoritatile ar putea sa se gandeasca mai bine la modul in care trateaza situtia. Daca se pot face alegeri intr-o tara intreaga se putea organiza si un pelerinaj local respectand orisice reguli. E usor sa interzici, e mai greu sa organizezi. Ori, administratia asta ar trebui sa faca: sa organizeze!

    Mergand in stilul asta antagonic in care oamenilor doar li se ordona ce sa faca si se disconsidera toata valorile lor vom ajunge la disconsiderare totala a orice directie venita de la autoritati. Dar poate asta se si doreste, pentru ca atunci autoritatile se pot spala pe maini de propria incapacitate si pot spune ca lumea e de vine. Simplu, nu? 

    Era mai bine în comunism, nu-i așa tovarășe Pârvulescu?

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb