VALERIU ZGONEA: "România şi Suedia îşi pot uni eforturile pentru a susţine continuarea extinderii Uniunii"

Elena Deacu
Politică / 25 mai 2015

Actualizare 16:50 Iohannis: "Există potenţial pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor româno-suedeze"

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Urban Ahlin, de ambele părţi fiind agreat faptul că există potenţial pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor, mai ales în plan economic.

Preşedintele României şi preşedintele Parlamentului Regatului Suediei au exprimat satisfacţie faţă de evoluţia relaţiilor şi cooperării româno-suedeze atât în plan bilateral, cât şi la nivelul Uniunii Europene.

Urban Ahlin a salutat implicarea şi contribuţia activă ale României în planul politicii europene de vecinătate, îndeosebi susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. A fost reconfirmat interesul reciproc pentru o cooperare strânsă româno-suedeză în susţinerea apropierii de Uniunea Europeană a ţărilor Parteneriatului Estic.

A fost abordată şi problematica liberei circulaţii a persoanelor la nivelul UE, context în care s-a discutat despre interesul reciproc pentru cooperare, în vederea asigurării unei mai bune integrări şi incluziuni sociale a comunităţii rome.

---

Actualizare 16:44 Ponta salută buna cooperare şi coordonare cu Suedia

Primul ministru Victor Ponta l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe Preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Urban Ahlin, cu această ocazie salutând dialogul politic dinamic dintre România şi Suedia şi buna cooperare şi coordonare între cele două ţări, atât în plan bilateral, cât şi european.

De asemenea, premierul Victor Ponta a arătat că există numeroase puncte de convergenţă în politica externă, unde cele două ţări se coordonează pentru a consolida cooperarea la nivelul UE, un exemplu în acest sens fiind sprijinul angajat pentru orientarea europeană a ţărilor din vecinătatea estică.

În cadrul întrevederii au fost abordate şi modalităţile prin care România şi Suedia, la nivel guvernamental şi parlamentar, pot sprijini reformele în diferite domenii şi, totodată, parcursul european al Republicii Moldova. Premierul român a prezentat proiectele şi sprijinul concret pe care România l-a acordat şi continuă să-l acorde Republicii Moldova în ceea ce priveşte realizarea interconectării energetice, modernizarea infrastructurii de educaţie, domeniul cultural, reforma administraţiei etc. Domnia sa a arătat că susţinerea statelor membre UE trebuie să continue, cu implicare financiară şi expertiză, pentru a sprijini activ procesul de modernizare a Republicii Moldova.

Un alt subiect de discuţie l-a reprezentat cooperarea bilaterală privind incluziunea socială a cetăţenilor români de etnie romă. Au fost prezentate măsurile adoptate de Guvern în acest domeniu, cu accent pe educaţie şi protecţie socială. A fost reiterată deschiderea Guvernului României de a coopera cu Suedia, mai ales în ceea ce priveşte sprijinirea autorităţilor locale din România pentru a implementa proiecte destinate acestei comunităţi.

---

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat astăzi, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Parlamentului suedez, Urban Ahlin, cele două parlamente îşi pot uni eforturile pentru a susţine continuarea extinderii Uniunii Europene şi a aspiraţiilor europene ale partenerilor estici ai Uniunii.

"România şi Suedia se pot implica activ în sprijinirea modernizării capacităţilor instituţionale şi funcţionale ale Parlamentelor statelor din vecinătatea Estică. Împreună, cred că putem să convingem toate statele membre UE să înţeleagă că fără o implicare profundă şi un sprijin consistent acordat statelor din Parteneriatul Estic, şi în mod particular Republicii Moldova, va fi dificil să avem un spaţiu de securitate şi stabilitate la graniţa de est a Uniunii", a declarat Valeriu Zgonea.

În ceea ce priveşte relaţia bilaterală, cei doi oficiali au abordat aspecte legate de cooperarea dintre cele două ţări pe tema politicilor nucleare şi de depozitare definitivă a deşeurilor radioactive, în contextul conferinţei organizate luni la Palatul Parlamentului pe acest subiect, la care au participat specialişti de vârf din cele două ţări.

"Este o realitate faptul că acest domeniu are nevoie de conlucrare internaţională, de o susţinere consistentă din partea cercetătorilor, de abordări integrate la nivel regional şi european, fiind vorba de sume considerabile care trebuie alocate pentru un management conform cu standerdele internaţionale în materie", a declarat Valeriu Zgonea.

Un alt aspect reluat în cadrul convorbirilor a fost cel referitor la gestionarea eficientă a proiectelor care vizează problematica romilor. În acest sens, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că acesta este un domeniu aflat în atenţia autorităţilor de la Bucureşti, deopotrivă cu forurile europene, care trebuie să abordeze această realitate drept una de factură europeană, care impune dialog, consultare şi soluţii europene.

"Suedia este un partener solid în susţinerea demersurilor noastre şi un exemplu de toleranţă şi respectare a drepturilor omului, iar împreună vom putea să identificăm şi să demarăm noi proiecte pentru combaterea discriminării romilor şi integrarea lor în societate", a afirmat Valeriu Zgonea.

În ceea ce priveşte relaţiile economice bilaterale, preşedintele Camerei Deputaţilor a trecut în revistă performanţele economice atinse de România în ultimii ani şi şi-a exprimat speranţa că acestea vor atrage un număr mai mare de investiţii suedeze, cu precădere în domenii precum energia, mediul, utilităţile publice, sectorul IT şi cel bancar.

În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Bucureşti, preşedintele Parlamentului Suediei mai are programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu şi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb