Vanghelie: Vom susţine în Parlament exproprierea terenului de la Cathedral Plaza

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 30 iulie 2009

Vanghelie: Vom susţine în Parlament exproprierea terenului de la Cathedral Plaza

Organizaţia Bucureşti a Partidului Social Democrat (PSD) s-a angajat, ieri, printr-un protocol de colaborare semnat cu filiala PRM Bucureşti şi fundaţiile Eco Civica - Sf. Iosif şi Pro Patrimonio Cristiano, să susţină în Parlament exproprierea terenului de lângă Catedrala "Sfântul Iosif" din Capitală pe care se ridică noua construcţie de 18 etaje.

Anunţul a fost făcut de preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, după semnarea protocolului de colaborare, prilej cu care acesta a arătat că, în viitor, social-democraţii vor milita pentru interzicerea prin lege a construcţiilor pe spaţiile verzi, informează Agerpres.

Marian Vanghelie le-a mulţumit celor două organizaţii neguvernamentale pentru iniţiativa realizării acestui protocol şi a reamintit că, la nivelul Primăriei Capitalei, PSD Bucureşti s-a opus de fiecare dată proiectelor care au vizat concesionări de terenuri, mergând chiar, în mandatul trecut, până la demisia din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Marian Vanghelie a declarat: "Considerăm că autorizaţia dată în cazul construcţiei de lângă Catedrala nu este legală şi s-au comis o serie de acte ilegale. Prin cei 17 parlamentari vom iniţia procedura pentru a declara de utilitate publică terenul din strada General Berthelot nr. 1-15, în suprafaţă de 2008 mp şi a construcţiilor proprietate privată, edificate pe acest teren, cu scopul revenirii la destinaţia anterioară de parc public".

Liderul PSD Bucureşti a avansat ideea de a se demola chiar clădirea modernă de 18 etaje deja ridicată şi a cerut ca semnatarii actelor de autorizare ilegale să răspundă în faţa legii de ceea ce au semnat.

Vanghelie: "Candidatura lui Oprescu, un zvon simpatic"

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, ieri, că informaţia privind o eventuală candidatură a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, la Preşedinţie intră în categoria "zvonuri simpatice".

"E la capitolul zvonuri simpatice. Românii vor putea să vadă exact cât de multe s-au întâmplat la Primăria Capitalei şi o să analizeze la fel de bine cum vor vota", a spus Vanghelie.

Liderul PSD a adăugat că la o asemenea candidatură are dreptul fiecare cetăţean.

"Am şi eu câţiva colegi, aşa, în ghilimele, membri şi locuitori ai sectorului 5, care am înţeles că intenţionează să candideze independent, dar asta este viaţa, fiecare suntem liberi să candidăm", a conchis Vanghelie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb