Vânzarea activelor statului încinge disputa politică

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 8 ianuarie 2021

Marius Budăi

Marius Budăi

Disputa politică dintre PNL şi PSD a fost reluată cu privire la legea care interzice vânzarea, timp de doi ani, activelor de stat, odată cu proiectul iniţiat de guvernul Cîţu pentru anularea actului normativ promulgat la finalul anului 2020 de preşedintele Klaus Iohannis. Reprezentanţii liberalilor susţin că nicăieri în Europa nu există astfel de legi şi că ea contravine intereselor economice reale ale României.

"În general, politica, şi în materie economică şi nu numai, este făcută de majoritate. Până în 6 decembrie 2020, am avut o majoritate de stânga, care a văzut lucrurile în maniera aceasta. A existat o asemenea lege, care este împotriva economiei de piaţă, şi care nu porneşte de la realităţile economiei româneşti. Cei care au gândit legea s-au gândit doar să pună o piedică Guvernului Orban, în ideea de regândire a sistemului de firme deţinute de sistemul public. Sunt firme unde statul este majoritar ca acţionar, şi firmele sunt pe pierdere, şi unde măsurile pot merge de la reducerea pachetului de acţiuni la restructurare. Dacă avem o companie unde statul este acţionar minoritar cu 15%, 20% sau 30%, şi compania merge pe pierdere sau este în insolvenţă, nu este mai bine să facem o evaluare serioasă, şi acolo unde nu pot stabiliza societatea să vând pachetul de acţiuni şi să las societatea să îşi revină? Este o discuţie care ţine pur şi simplu de ideea de management pe care o are un Guvern. Nicăieri în Europa nu există legi care să interzică Guvernului să poată lua măsuri de genul ăsta", a declarat senatorul liberal Daniel Fenechiu.

Afirmaţiile acestuia sunt însă contrazise de Marius Budăi, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi fost ministru al Muncii.

"Domnul senator Fenechiu induce lumea în eroare. Polonia, Ungaria, Germania, Cehia, Franţa, îşi protejează companiile împotriva privatizărilor sau a preluărilor pe timp de criză. Toate aceste state, în plină pandemie, îşi protejează activele naţionale strategice, Guvernul Cîţu vrea să le vândă pe nimic. Proiectul ăsta de lege este un atac la autonomia economică a ţării. Din punctul meu de vedere, permite vânzarea a tot ceea ce mai deţine România în termeni de participaţie a statului, într-o perioadă de criză, când toate ţările le protejează! Guvernul Cîţu este pe contrasens şi aici, ca la măsurile economice. Toate ţările cresc puterea de cumpărare a cetăţenilor, guvernul Cîţu este pe sens invers", a precizat Marius Budăi.

Guvernul Cîţu doreşte modificarea drastică a legii aprobate anul trecut de fosta majoritate parlamentară coagulată în jurul PSD. Membrii noului Cabinet susţin că este nevoie de o astfel de lege care ar da o gură de oxigen companiilor de stat aflate în dificultate financiară. O astfel de lege aprobată de Parlament ar deschide calea cotării pe piaţa de capital a unei părţi din acţiunile pe care statul le deţine companiile publice. Una dintre companiile care este pregătită pentru listarea pe piaţa de capital este Hidroelectrica.

Proiectul de lege pentru abrogarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică a fost analizat, miercuri, în primă lectură de membrii Guvernului. După ce acesta va fi aprobat de Executiv va fi trimis în Parlament pentru dezbatere şi adoptare.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Marius Budăi susţine că proiectul respectiv va permite vânzarea a tot ce mai deţine România în termeni de participaţii ale statului, de la bănci, la companii aeroportuare, petroliere, de energie, feroviare, de poştă şi curierat, din telecomunicaţii şi din institutele de cercetare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Vindeti cat mai repede, bai leprelor galbene(alaturi de partenerii vostri, plosnitzele lui Soros), la preturi de nimic, tot ce mai apartine patrimoniului tarii, sau mai bine, dati-le pe gratis rechinilor economici straini, caci astea sunt ordinele primite de la Bruxelles, Berlin si Paris! Si daca tot vreti sa va respectati statutul de "slugoii slugoilor", inscris de altfel si in ADN-ul vostru de Iude nenorocite, trebuie sa stiti ca ordinele primite de la tatucii vostri neomarxisti si anticrestini de la Bruxelles, nu se discuta, ci doar se executa! Cat mai rapid! Parca si vad ca o sa va rasplateasca birocratii cretini si antinationali de la Bruxelles, pt serviciile aduse corporatiilor straine beneficiare, cu premiul "Karl Marx"!

    DE LA A LA Z ( CAP-COADĂ ) : VÂNZARE STAT ,RENAȘTERE ??? : DIN PROPRIA CENUȘE ...

    Lisarea pe Bursa inseamna transparenta. Ori psd fuge de transparenta ca satana de tamaie.

    Pe bursa se listeaza 15 pana la 20 %. Astfel incat pachetul majoritar de peste 51 % ramane in proprietatea statului roman. 

    Dacă avem o companie unde statul este acţionar minoritar cu 15%, 20% sau 30%, şi compania merge pe pierdere sau este în insolvenţă, nu este mai bine să facem o evaluare serioasă, şi acolo unde nu pot stabiliza societatea să vând pachetul de acţiuni şi să las societatea să îşi revină?

    adica statul este frana in aceste societati? 

    pai statul este frana in toate ramurile economice 

    este un stat IMPOTENT format NUMAI DIN VAZATORI DE TARA de 30 de ani 

    ar trebui biciuiti toti in piata publica!!! 

    NU AU DECAT RESPONSABILITATEA VANZARII DE TARA iar romanii nu au CUM SA_I TRAGA la raspundere!!! 

    a platit vre-un politician ca a ruinat ROMANIA???? 

    NU!!!

    si a atunci despre ce vorbim? 

    1. Uni vanzatori de tara au ajuns pe cele mai inalte pozitii la carma tarii.Sa le multumim si noi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb