Vânzarea creditelor neperformante - o afacere de 10 miliarde de euro

Băncile şi-au vândut, în ultimii ani, portofolii importante de credite neperformante către firmele de recuperare a creanţelor, în vederea eliberării de provizioane, care atârnă greu asupra rezultatelor financiare ale acestora.

Luna trecută, Volksbank a anunţat că intenţionează să vândă împrumuturi cu probleme în valoare de 490 milioane euro, iar, în decembrie, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, declara Comisiei de buget-finanţe din Senat, în cadrul audierilor privind creditul acordat Ioanei Băsescu, că, în ţara noastră, la nivelul sistemului bancar, au avut loc vânzări de portofolii de credite neperformante de peste 10,3 miliarde de lei.

Rămâne de văzut cine va plăti pentru acoperirea pierderilor pe care băncile şi le marchează astfel, având în vedere că achiziţiile de împrumuturi cu probleme se fac, conform surselor din piaţă, la preţuri reprezentând, în general, mai puţin de 10% din valoarea contabilă a acestora.

Împrumuturile vândute au fost, până acum, destinate consumului şi negarantate, băncile preferând să administreze intern creditele ipotecare şi cele pentru companii.

Se pare, totuşi, că interesul instituţiilor de credit pentru înstrăinarea creanţelor ipotecare faţă de clienţi aflaţi în dificultate este în creştere, potrivit directorului general al KRUK România, Tomasz Ignaczak.

Vânzarea unor astfel de portofolii poate să genereze, însă, pe lângă probleme pentru debitori, şi riscuri pentru bănci, potrivit unui scenariu analizat de ziarul BURSA.

O persoană care a făcut un împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe poate decide să nu mai plătească ratele, deşi nu se află în dificultate din punct de vedere financiar. Acest lucru ar transforma respectivul credit într-unul neperformant, după trei luni de zile.

Banca se hotărăşte să vândă împrumutul unei firme de recuperări creanţe, la un discount de aproximativ 90%.

După ce creanţa a trecut în mâinile recuperatorului, clientul rău-platnic se înţelege cu acesta să achite o sumă reprezentând 20 - 30% din restul de plată şi să "stingă" datoria.

Prin acest mecanism, clientul devine proprietar deplin al locuinţei cu o economie semnificativă, iar recuperatorul de creanţe obţine un profit cel puţin egal cu suma plătită pentru creditul respectiv.

Deci, şi unul şi celălalt câştigă.

Cine pierde din toată afacerea? În mod evident, banca, aceasta alegându-se cu cel mult 10% din ce ar mai fi avut de încasat, deşi clientul nu a întâmpinat probleme financiare.

Desigur că un astfel de scenariu, pentru a fi realist, presupune o înţelegere între client şi recuperatorul de creanţe înainte de preluarea portofoliului de credite.

O astfel de înţelegere este posibilă, mai ales dacă, în mecanism, se implică şi funcţionari bancari responsabili cu administrarea creditelor ipotecare.

Aceştia pot să pună în legătură clienţii şi firmele interesate să cumpere portofolii de împrumuturi cu probleme. Ba chiar, pot să fie cei care sfătuiesc clienţii să recurgă la astfel de mijloace.

Celor care vor spune că băncile au mecanismele necesare să prevină astfel de ilegalităţi ale propriilor angajaţi le reamintesc despre cazurile de furturi din casete de valori şi deschideri de conturi în baza unor acte de identitate false, relatate de ziarul BURSA, de-a lungul timpului, şi le menţionez, în avanpremieră, despre un caz pe care îl vom prezenta, în curând, privitor la modul cum un client bancar a fost anunţat să îşi retragă banii din conturi înainte să intre în vigoare poprirea pe acestea.

Un alt argument ar putea fi etica profesională a firmei de recuperări, care să o împiedice să recurgă la astfel de practici. Contra-argumentul aici este că nu putem exclude acţiunea la limita legii, sau dincolo de ea, a unora dintre companiile de profil.

Şi să nu uit - funcţionarii bancari amintiţi nu trebuie să fie doar de la ghişeu, ba chiar pot fi din vârful piramidei.