Vânzările Dacia în Marea Britanie au scăzut cu peste 34% în iulie

J.P.
Internaţional / 5 august 2021

Vânzările Dacia în Marea Britanie au scăzut cu peste 34% în iulie

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 29,5% luna trecută, la 123.296 vehicule, cel mai redus nivel înregistrat în iulie începând din 1998, din cauza deficitului de semiconductori şi a creşterii numărului cazurilor de infectare, a anunţat joi Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters, informează Agerpres.

În iulie, Dacia a vândut 1.688 de vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 34,01% faţă de perioada similară din 2020, când a înmatriculat 2.558 de unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în iulie se află Wolkswagen Polo, Toyota Yaris, Kia Sportage, Ford Puma şi Wolkswagen Golf.

În iulie, cota de piaţă a vehiculelor pe benzină şi diesel s-a redus la 44,8% şi, respectiv, 7,1% (de la 58% şi, respectiv, 16,5% în iulie 2020), în timp ce cota de piaţă a vehiculelor electrice a urcat la 9%, de la 4,7%.

"În următoarele săptămâni se vor observa schimbări ale politicii de auto-izolare ceea ce va fi de ajutor pentru companiile care se confruntă cu absenţele angajaţilor, dar deficitul de semiconductori va rămâne probabil o problemă cel puţin până la finalul anului", a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

În primele şapte luni din 2021, vânzările de maşini noi în Regatul Unit au urcat cu 24,7%, la 1,033 milioane de vehicule.

În perioada ianuarie-iulie 2021, Dacia a vândut 8.588 de vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 14,04% faţă de perioada similară din 2020, când a înmatriculat 9.991 unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în primele şapte luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Ford Fiesta, Wolkswagen Golf, Mercedes-Benz A-Class şi Ford Puma.

SMMT se aşteaptă acum ca în 2021 să fie vândute 1,82 milioane de maşini noi, faţă de un nivel de 1,86 milioane previzionat în iunie.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb