Vasile Dîncu a semnat un proiect de OUG care propune actualizarea şi îmbunătăţirea salarizării personalului MApN

S.B.
Politică / 27 mai 2022

Vasile Dîncu a semnat un proiect de OUG care propune actualizarea şi îmbunătăţirea salarizării personalului MApN

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a semnat marţi, 24 mai, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune actualizarea şi îmbunătăţirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării şi asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, anunţă vineri ministerul, într-un comunicat oficial, potrivit news.ro.

Astfel, se prevede posibilitatea actualizării, începând cu data de 1 iulie 2022, a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut pentru personalul militar, poliţişti şi poliţiştii de penitenciare. În plus, soldaţii şi gradaţii profesionişti vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din solda de funcţie, în condiţii similare cadrelor militare în activitate.

"Pentru atingerea obiectivului strategic de a oferi României armata performantă de care are atâta nevoie în aceste momente, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generaţie, care au început deja să intre în dotarea structurilor militare române, este esenţial să ne concentrăm şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale militarilor noştri - activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaţilor civili din ministerul nostru, precum şi ale familiilor lor.

Performanţa profesională de înalt nivel trebuie motivată prin condiţii de muncă la nivelul celorlaltor armate din ‚[rile membre ale NATO, printr-un sistem de salarizare decent şi prin asigurarea drepturilor financiare în mod echitabil, care să reflecte importanţa misiunilor pe care aceşti oameni le au.

Din analizele efectuate la nivelul MApN, precum şi din discuţiile pe care le-am purtat cu personalul ministerului în unităţile pe care le-am vizitat în aceste prime şase luni de mandat, a rezultat cu claritate că există deficite importante de personal, că avem probleme serioase în ceea ce priveşte retenţia personalului de înaltă specializare. În lipsa unor măsuri oportune şi eficiente, aceste probleme se vor agrava în timp.

Nu doar contextul de securitate, ci mai ales respectul pe care îl datorăm militarilor de carieră şi personalului civil din Armata României şi din întregul sistem naţional de securitate pentru sacrificiile pe care le fac zi de zi, ne obligă să acţionăm acum. Acest proiect de ordonanţă de urgenţă este doar un prim pas în atingerea acestui deziderat," a declarat ministrul Vasile Dîncu.

Proiectul de act normativ urmăreşte eliminarea unor inechităţi şi diferenţe de tratament în asigurarea drepturilor de natură financiară personalului din Ministerului Apărării Naţionale şi din alte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională în comparaţie cu alte categorii de salariaţi din sistemul public.

Prin completarea articolului 16 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se propune acordarea indemnizaţiei de delegare/detaşare în cuantum dublu personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care participă la misiuni de instrucţie, exerciţii militare/poliţieneşti, trageri şi aplicaţii, în tabere sau în poligoane, cu o durată mai mare de 24 de ore, pe teritoriul României, la o distanţă mai mare de cinci kilometri de localitatea în care îşi au locul permanent de muncă, pentru care specificul activităţilor nu permite înapoierea la sfârşitul zilei de lucru în localitatea în care îşi au locul permanent de muncă.

De asemenea, printr-o serie de completări la textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, se are în vedere:

Stabilirea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie pentru personalul din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, începând cu data de 1 iulie 2022, la nivelul salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022.

Posibilitatea actualizării, începând cu data de 1 iulie 2022, a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut pentru personalul militar, poliţişti şi poliţiştii de penitenciare.

Având în vedere că în unităţile Ministerului Apărării Naţionale personalului care execută muncă suplimentară peste programul normal de lucru, pentru asigurarea serviciului de luptă permanent, activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum şi în situaţii de urgenţă, nu i se poate acorda timp liber corespunzător din cauza deficitului de personal, se propune compensarea acestor activităţi cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenite, proporţional cu timpul lucrat în aceste condiţii. De aceleaşi prevederi urmează să beneficieze şi personalul din instituţiile de apărare şi securitate naţională care desfăşoară activităţi similare.

Prin modificarea şi completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, soldaţii şi gradaţii profesionişti vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din solda de funcţie, în condiţii similare cadrelor militare în activitate. Cuantumul concret al compensaţiei va fi stabilit prin hotărâre de Guvern, la propunerea ministrului apărării naţionale, având ca bază criterii noi, aplicabile în mod similar, echitabil şi sustenabil pentru toate categoriile de personal militar.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost trimis spre consultare şi completare instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, urmând ca, la finalizarea acestui pas, să fie publicat pe pagina de internet a MApN, conform normelor de transparenţă legislativă şi înaintat pe circuitul de avizare, în vederea adoptării de Guvernul României.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si, americanii ce zic. Ca mai aveau niste fier vechi sa-l vanda lui Ciuca la pret de armament "modern".

    Sa vedeti domnule ce o sa va mai paruiasca Ciuca, ca-i tare furios cand e vorba de salarizarea si pensiile armatei.

    Insa daca vreti sa faceti ceva la aparare, asa ca.. .( cine .acul ii mai stie), sa va dati cu ordomanta pe langa Ciolacu, ca peste doi ani ajunge el premier si o puteti depune la guvern si, in urmatorii 10, 12 ani este liniste cu SNAp. Si apoi vine altul, cu o noua ordonanta si daca atunci nu mai au americanii fier vechi.... Atunci, sa vedeti salarii si pensii pe militari.  

    Cum așa? Credeam că nu mai sunt bani, că e criză etc. etc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb