Veniturile globale din plăţi vor ajunge la 2,2 trilioane de dolari până în 2027, cu o probabilitate de încetinire a creşterii

A.F.
Companii / 28 septembrie 2023

Veniturile globale din plăţi vor ajunge la 2,2 trilioane de dolari până în 2027, cu o probabilitate de încetinire a creşterii

În ciuda pandemiei globale, a şocurilor în lanţul de aprovizionare care au urmat şi a tensiunilor geopolitice în creştere, veniturile din industria plăţilor au crescut cu o medie de 8,3% între 2017 şi 2022, ajungând la 1,6 trilioane de dolari, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, cu toate acestea, creşterea urmează să încetinească, arată un nou studiu realizat de Boston Consulting Group (BCG) şi lansar de curând, intitulat "Raportul Global privind Plăţile 2023".

Analiza BCG privind industria globală a plăţilor, aflată la cea de-a 21-a ediţie, estimează o încetinire a creşterilor veniturilor faţă de nivelurile actuale, la o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 6,2% până în 2027, ajungând astfel la venituri de 2,2 trilioane de dolari la nivel global. Raportul oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra pieţei şi examinează provocările cu care se confruntă instituţiile acceptatoare, emitenţii, precum şi furnizorii de infrastructură pentru plăţi.

"Acesta este momentul adevărului pentru toţi cei implicaţi în industria plăţilor, de la acceptatori, la emitenţi şi furnizorii de infrastructură pentru plăţi", a declarat Yann Senant, liderul segmentului de plăţi şi fintech al BCG şi coautor al raportului. "Ne aflăm la începutul unei revoluţii conduse de inteligenţa artificială pentru industria plăţilor, cu potenţialul de a transforma experienţa clienţilor şi de a oferi produse care răspund mai bine nevoilor lor, servicii mai calitative, cât şi de a îmbunătăţi profitabilitatea."

Creşterea din ultimii cinci ani a industriei globale a plăţilor a fost impulsionată de trecerea de la numerar la plăţi electronice, o creştere a veniturilor non-tranzacţionale, adoptarea accelerată a comerţului digital şi extinderea puternică a infrastructurii moderne pentru plăţi.

Conform raportului, veniturile legate de tranzacţii vor creşte cu 7,1% până în 2027, o scădere de 1,9% în comparaţie cu ultimii cinci ani, datorită unei schimbări în mixul de plăţi, veniturile din plăţile digitale între conturi ale consumatorilor fiind aşteptate să depăşească plăţile cu cardul până în 2027. Între 2022 şi 2027, veniturile din alte surse decât tranzacţiile vor creşte cu 5,7%, mult sub CAGR-ul de 7,9% din ultimii cinci ani.

Companiile din industria plăţilor se confruntă cu o serie de provocări care vor pune la încercare chiar şi pe cele mai experimentate dintre ele, printre acestea numerându-se: creşterea puternică a plăţilor în timp real şi a serviciilor cu valoare adăugată şi comoditizarea serviciilor de procesare a plăţilor. Un alt factor disruptiv reprezintă intrarea constantă de noi jucători în piaţă, care se adaugă la cele peste 5.000 de fintech-uri care activează în acest moment în sectorul plăţilor la nivel global, insumând aproximativ 100 de miliarde de dolari din veniturile totale ale industriei. Raportul BCG estimează că aceste companii vor continua să pună presiune din perspectiva competiţiei, generând venituri totale de până la 520 de miliarde de dolari până în 2030.

Transformarea Provocărilor în Oportunitate

Raportul conturează patru teme care vor domina preocupările jucătorilor din industrie, precum şi acţiunile pe termen scurt şi lung pe care organizaţiile ar trebui să le întreprindă pentru a face faţă acestor provocări:

Rezilienţa Operaţională: Furnizorii de servicii de plăţi au obţinut performanţe operaţionale remarcabile în ultimele 24 de luni. Cu toate acestea, randamentele totale pentru acţionari (TSR) ale celor mai mari jucători au scăzut cu 20% între 2021 şi 2023, subsectoare precum achiziţiile şi procesarea de plăţi înregistrând în aceasta perioadă, cele mai mari scăderi (aproximativ 40%). Pe termen scurt, organizaţiile ar trebui să facă din rezilienţa operaţională şi managementul costurilor o prioritate absolută, elaborând în acelaşi timp o strategie integrată pentru afaceri, finanţe şi investitori, pentru a creşte TSR pe termen lung.

Inteligenţa Artificială Generativă: GenAI ar putea transforma multe aspecte ale plăţilor şi ar putea aduce beneficii uriaşe companiilor şi clienţilor lor, iar multe dintre ele au început deja să utilizeze această tehnologie. Impactul GenAI asupra anumitor operaţiuni de plată ar putea fi profund. Analiza BCG sugerează că, doar în ceea ce priveşte dezvoltarea de produse, companiile ar putea creşte productivitatea cu peste 20% în diferite etape ale procesului de programare. Pe termen scurt, organizaţiile ar trebui să identifice două sau trei cazuri de utilizare cu impact ridicat pentru a începe să valorifice GenAI şi să construiască arhitectura tehnologică, guvernanţa şi competenţele necesare pentru a implementa aceste cazuri de utilizare. Pe termen lung, organizaţiile ar trebui să extindă GenAI în cadrul companiilor, concentrându-se pe cele mai importante nevoi ale clienţilor.

Gestionarea Riscurilor şi Conformitatea: Raportul recomandă companiilor să efectueze o autoevaluare onestă a capacităţilor de gestionare a riscurilor şi a conformităţii, concomitent cu definirea şi implementarea unui model operaţional pentru a întări rezilienţa, precum şi să profesionalizeze practicile de gestionare a riscurilor şi a conformităţii pe termen lung.

Fuziuni şi Achiziţii: Raportul BCG prognozează o activitate intensă în materie de fuziuni şi achiziţii şi în viitor, cu o trecere de la tranzacţii foarte mari la achiziţii orientate spre capabilităţi legate de metodele alternative de plată, furnizorii de software integraţi, serviciile cu valoare adăugată şi programe de loialitate. Recomandarea pentru organizaţii este să-şi revizuiască strategia pentru a identifica şi realiza oportunităţile de fuziune şi achiziţii la valori atractive, completându-şi astfel capacităţile interne pe termen lung.

"Ultimii ani au arătat cât de dinamică şi rezilientă este industria plăţilor, însă cu toate acestea, provocările inerente încep să-şi pună amprenta", a declarat Markus Ampenberger, partener BCG şi coautor al raportului. "Pentru a naviga în faţa provocărilor actuale şi viitoare, organizaţiile trebuie să înveţe să le confrunte în mod direct şi să ia măsuri decisive pentru a permite o creştere durabilă şi pentru a transforma provocările într-o sursă de avantaj pe termen lung."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb