Veniturile Impact s-au redus de 3,3 ori în primele şase luni

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 august 2012

Veniturile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) s-au redus în primul semestru de 3,3 ori, de la 21,2 milioane lei la 6,4 milioane lei, compania înregistrând pierderi de 9,4 milioane lei, în creştere de la 8 milioane lei în acelaşi interval din 2011. În acelaşi timp, cheltuielile au scăzut cu 46% în perioada analizată, de la 29,3 milioane de lei la 15,8 milioane lei, potrivit unui comunicat remis Bursei.

Dezvoltatorul imobiliar a înregis-trat o cifră de afaceri de 8,4 milioane lei, apropiată de cea din primul semestru din 2011, de 8,17 milioane de lei.

Raportul mai precizează: "Cifra de afaceri a cunoscut o uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2011 ca urmare a strategiei companiei de vânzare a stocului de locuinţe. Faţă de perioada precedentă, când s-au vândut şi închiriat un număr de 62 de locuinţe, în prima jumătate a anului 2012 s-au vândut şi închiriat 35 de locuinţe, scădere datorată în special preferinţei relativ scăzute a clienţilor pentru închiriere. Numărul de unităţi vândute a avut o evoluţie relativ constantă faţă de perioada similară a anului trecut (24 în prima jumătate din 2012 faţă de 25 în prima jumătate din 2011)".

Astfel, veniturile din activitatea de bază au fost afectate semnificativ de reducerea contractelor de închiriere de la 38 la 11 în acest an.

La sfârşitul perioadei de raportare, compania avea 43 de rezervări pentru vânzarea de locuinţe, care ar urma să se concretizeze în contracte de vânzare-cumpărare, informează Mediafax.

Activele companiei erau evaluate la finele lunii iunie la 392,8 milioane de lei, în scădere cu 4%. Compania avea la finele primului semestru datorii de 49,3 milioane lei.

Cel mai mare acţionar al companiei este Dan Ioan Popp, fondatorul Impact, care are 16,5% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi compania de administrare a investiţiilor East Capital, care deţine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din acţiuni şi Carmen Săndulescu, directorul executiv al companiei, cu 9,69% din capital. Alţi acţionari importanţi sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Recent, fondurile de investiţii administrate de Artio Global, foste Julius Baer, au ieşit din acţionariatul Impact, după ce au vândut pachetul de acţiuni deţinut, reprezentând 5,77% din capitalul social al companiei, cu aproape 1,2 milioane lei (265.000 de euro).

Unul dintre cumpărători a fost omul de afaceri Adrian Andrici, care a achiziţionat un pachet de acţiuni reprezentând 0,76% din capitalul social al dezvoltatorului imobiliar, majorându-şi astfel participaţia la 5,75%. El a plătit circa 181.000 de lei (40.000 de euro) pentru titlurile cumpărate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb