Actualizare 17:03 Vicepremierul, despre verificarea medicamentelor: "Există o serie de teme de cercetare în această zonă"
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat astăzi că se analizează toate aspectele din sistemul de sănătate şi a anunţat că există o serie de teme de cercetare în zona medicamentelor.
Întrebat dacă Executivul şi-a propus să verifice şi medicamentele, pe lângă dezinfectanţi, Vasile Dîncu a afirmat, la Europa FM: "Există şi o serie de teme de cercetare în această zonă a medicamentelor. În momentul ăsta însă se lucrează mai mult pe infecţii şi pe o temă foarte precisă pe care o avem în acest moment. Sigur că se analizează toate aspectele pentru că, până la urmă, aici este o legătură între materialele biotice folosite, între managementul din spitale, între curăţenie şi modul cum îşi exercită fiecare departament funcţiile".
Vicepremierul a precizat că o infecţie în spitale poate să aibă mai multe cauze. "Spitalul este un complex, un sistem în care poate să se producă o disfuncţionalitate şi o infecţie pornind din mai multe locuri, nu dintr-un singur loc, aşa cum se pare dacă ne uităm în media. Acum ni se pare că toată problema nosocomialelor vine de la detergenţi şi de la materialele de dezinfectare. (...) Nu ştiu de unde poate să vină pentru că nu sunt specialist, dar poate să vină în orice caz din multe locuri, nu numai dintr-o singură cauză", a mai spus astăzi Dîncu.
(S.A.)
----------
Actualizare 16:08 Dîncu: "Ministrul Sănătăţii are un mandat total, de a căuta şi a debloca problemele din sistem"
Noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, are un mandat total şi trebuie să caute şi să deblocheze problemele din sistem, a afirmat astăzi vicepremierul Vasile Dîncu, la Europa FM.
"Are un mandat total, adică poate să facă tot ceea ce crede de cuviinţă. Este sprijinit de către premier, de Guvern, de toată lumea. Are în primul rând mandatul de a căuta problemele din sistem şi a debloca problemele din sistem. Asta înseamnă o serie de modificări legislative. Am observat că noi nu avem mijloace pentru a face schimbarea în sistemul de sănătate în foarte multe direcţii. De exemplu, ar trebui schimbate hotărâri de guvern, ar trebui schimbate legi importante, ar trebui inclusiv adus un sistem şi pus pe picioare un sistem de monitorizare", a declarat Vasile Dîncu.
Vicepremierul a subliniat că nu există laboratoare autorizate prin care să poată fi controlat sistemul de sănătate.
"Noi nu avem laboratoare autorizate prin care putem să controlăm sistemul, în ceea ce priveşte materialele care intră, tipul de servicii medicale, evaluarea serviciilor medicale chiar. (...) Pentru asta există proceduri internaţionale pe care sistemul le pune în calcul, nu avem însă o serie de lucruri esenţiale pentru a face controlul în spitale şi acest lucru este foarte important", a explicat Dîncu.
Vicepremierul a precizat că este necesară asigurarea medicamentelor esenţiale. "Adică să vedem şi trebuie să vadă (ministrul Sănătăţii - n.r.) în ce măsură în acest moment avem asigurate medicamentele esenţiale şi la preţuri normale evident, la preţuri care să fie, să spunem, suportabile", a afirmat Vasile Dîncu.
Potrivit acestuia, este nevoie de transparenţă în sistemul de sănătate. "Sunt de acord că este nevoie de sinceritate şi de transparenţă în ceea ce priveşte acoperirea unor servicii publice către populaţie, a modului în care se desfăşoară acest proces. Pe de altă parte, mă bucur că a venit un nou ministru, mă bucur că nu este neapărat un ministru din interiorul sistemului, pentru că avem nevoie de un om care să se priceapă, dar în acelaşi timp să aibă şi o privire proaspătă, să aibă şi privirea publicului, a beneficiarului până la urmă, a reţelei sociale din jurul sănătăţii, din jurul sistemului de sănătate", a mai spus Dîncu.
Acesta a abordat şi activitatea fostului ministru al Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu, precizând că acesta nu a minţit, însă a dat senzaţia că ascunde ceva.
"Nu a minţit nici Patriciu Achimaş, eu ştiu foarte bine activitatea lui. Sigur că, la un moment dat, prin comunicare, a dat senzaţia că ascunde ceva, pentru că avea un reflex de medic. Medicii şi, în general, profesiile celor care, într-un fel sau altul, spunem noi sociologii, sunt izolaţi de social nu se pricep foarte bine la comunicare. Şi neînţelegând nevoia de transparenţă continuă pentru a creşte în încredere actul medical, câteodată blochează anumite informaţii din sistem fără să-şi dea seama. Dar altfel şi ceea ce a făcut Patriciu Achimaş a fost în sensul de a reforma sistemul şi de a aduce o comunicare mai bună. A fost însă un reflex de medic. (...) Şi medicii şi profesorii, şi oricine, şi ofiţerii, şi jurnaliştii vor să-şi protejeze sistemul, ăsta este un reflex profesional în mod normal al celor care au un spirit de corp foarte puternic", a mai declarat Dîncu.
În ceea ce priveşte faptul că Patriciu Achimaş Cadariu ar fi spus că nu pot fi făcute publice rezultatele analizelor pentru că Parchetul ar fi interzis acest lucru, Vasile Dîncu a spus că nu a existat o interdicţie scrisă.
(S.A.)
----------
Bugetul Ministerului Sănătăţii se va majora şi la rectificarea aceasta şi la rectificarea din toamnă, dacă va fi necesar, a anunţat astăzi vicepremierul Vasile Dîncu, la Europa FM.
Întrebat dacă la rectificare va fi majorat bugetul Ministerului Sănătăţii, vicepremierul precizat: "Cu siguranţă se va majora şi la rectificarea asta şi la rectificarea din toamnă, dacă va fi necesar. Am declarat ca prioritate, premierul a anunţat că este o prioritate în acest moment şi din perspectiva salarizării. Se face şi un prim pas în ceea ce priveşte uniformizarea în sistemul de salarizare din România, pentru că erau foarte multe discrepanţe".
Dîncu a mai spus că există resurse bugetare pentru sistemul de sănătate. "Nimic nu este prea scump când este vorba de sănătate. Putem să facem chiar împrumuturi dacă este cazul, dar nu este cazul pentru că vom avea resurse bugetare pentru sistemul de sănătate. Sănătatea nu este un cost, noi o privim ca o investiţie şi o investiţie care aduce beneficii pe urmă", a afirmat Dîncu.
Acesta a menţionat că Executivul are în vedere mai multe lucruri în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, inclusiv un program de finanţare pentru pregătirea unor tipuri de specialităţi care nu există în spitale.
"Avem în vedere mai multe lucruri. Este deblocat deja un program de finanţare pentru pregătirea unor tipuri de specialităţi care nu există în acest moment, inclusiv epidemiolog. Am auzit mai multe cifre despre epidemiologi. (...) Oricum sunt puţini, sunt cel puţin la jumătate ca să spunem aşa faţă de numărul de spitale, or nu cred că un mare spital poate să se descurce cu un singur epidemiolog. Nu ştiu ce spun medicii aici, dar avem nevoie de asta", a adăugat Vasile Dîncu.