Ministrul economiei Adriean Videanu a declarat azi, în cadrul seminarului "Soluţii economice anticriză" că în aproximativ doi ani, în condiţiile în care se nu se va realiza un plan de investiţii în industria miniera, Compania Naţională a Huilei ar putea fi închisă.
Ministrului economiei a mai spus că în circa şase luni de zile se doreşte ca împreună cu partenerii sociali să fie finalizată o politică de reindustrializare a României. "Acesta este unul dintre cele două puncte prioritare ale ministerului economiei. Cel de al doilea este reprezentat de asigurarea securităţii energetice din România" a mai spus Videanu.
De asemenea, ministrul economiei a mai declarat în cadrul simpozionului că trebuie dezvoltată o strategie de anvelopare a blocurilor în condiţiile în care 48% din agentul termic"încălzeşte atmosfera"." În momentul de faţă din 86.000 de blocuri la nivelul ţării, doar circa 300 dintre ele sunt anvelopate" a precizat Videanu.
Legat de energie, ministrul economiei a subliniat că România îşi valorifică doar 48% din potenţialul energetic pe care îl are.
În altă ordine de idei, Videanu a anunţat că intenţionează să elaboreze un instrument legislativ astfel încât micii meşteşugari să beneficieze de impozit forfetat.
1. stimularea productiei
(mesaj trimis de D.Drinceanu în data de 17.01.2009, 19:30)
Min. Economiei trebuie sa coopereze cu BNR si MF pentru a obtine facilitati de creditare in sectorul productiv acoperit cu comenzi, izolare termica a locuintelor, energii alternative si cu organele fiscale pentru protectia a ceeea ce a mai ramas din industria usoara periclitata grav de second hand-uri si marfuri neomologate care umplu bazarurile. V. si comentariile D.D, I.D/17.01 s.a la art."Dorinta bancilor, indeplinita de BNR"din acelasi cotidian.