VIDEO Cine-mparte, parte-şi face

Radu Soviani: Cum vi se pare după 30 de ani marea privatizare din România?

Petre Roman: Marea privatizare a înregistrat, să spunem, un trend normal, adică în aşa fel încât economia să fie în mare parte una privatizată, fără de care nu puteam să avem şansa unei economii compatibile cu vestul, a unei reale economii de piaţă şi în acelaşi timp marea privatizare a însemnat, în multe puncte, un eşec în raport cu ceea ce ar fi putut să fie activitate privată plecând de la realitatea, ţesătura, în primul rând industrială, care exista în România.

Radu Soviani: În ce fel a fost scurtcircuitată dorinţa iniţială? Dumneavoastră aţi făcut prima lege de privatizare.

Petre Roman: Am făcut o lege care, la vremea respectivă, a fost considerată în lumea occidentală ca fiind cea mai bună lege, cea mai performantă lege a privatizării, cea pe care am adoptat-o în august 1991. A fost cu o schemă de privatizare interesantă. Adică Fondul Proprietăţii de Stat şi 5 fonduri ale proprietăţii private în care fiecare cetăţean al României obţinea ceva din ceea ce munciseră împreună atâta amar de ani. Şi era o bază foarte bună pentru ca să valorifice cât se poate mai mult din ceea ce există. În aceeaşi lună, august 1991, vicepreşedintele executiv al McKinsey, marea companie de audit, mi-a propus: "Uite, noi vă facem un audit al restructurării economiei României, nu vă cerem niciun ban, pentru că experimentul dumneavoastră, reforma dumneavoastră pare un lucru foarte serios, ne interesează şi facem această analiză, acest audit, cât putem de repede". Într-o lună de zile auditul a fost făcut.

Radu Soviani: August-septembrie 1991.

Petre Roman: Da. Şi am documentul. Foarte interesant, absolut toate sectoarele economiei româneşti, ce însemna restructurarea, constatarea, desigur, a vulnerabilităţilor uriaşe din economia românească, cea ceauşistă, mai ales vulnerabilităţi acumulate în deceniul negru, deceniul al optulea, în anii "80, dar în discuţia pe care am avut-o când mi-au prezentat documentul a rezultat o chestiune foarte interesantă. Şi anume, dânşii spuneau: fiecare activitate economică, fiecare întreprindere din România are în funcţionarea ei cel puţin o activitate economică viabilă, cel puţin una, în sensul privatizării. Cu alte cuvinte, privatizarea ce trebuia să însemne? Ca să fie valorificate aceste activităţi economice viabile. Despre asta era vorba. Aici au intervenit eşecuri mari.

Radu Soviani: Înainte de a fi răsturnat dumneavoastră prin mineriadă, prin puci...

Petre Roman: Sigur că da, lovitură de stat cum au spus istoricii.

Radu Soviani: A fost şi din punct de vedere al privatizării? Credeţi şi faptul că deschiderea spre privatizare a fost un motiv?

Petre Roman: Da. Cred că era acumulat un nod politic, un nod de interese politice şi economice. Nu vreau să exclud că erau oameni care în mod sincer credeau că această transformare radicală a economiei româneşti e periculoasă. E un lucru pe care l-a afirmat public Alexandru Bîrlădeanu, din păcate era nici mai mult, nici mai puţin decât Preşedintele Senatului. Ion Iliescu asculta cu multă atenţie la ceea ce spunea Alexandru Bîrlădeanu sau Dan Marţian şi alţi economişti, cum era de exemplu NN Constantinescu, care era un economist categoric de partea sistemului anterior, socialist, e un lucru cunoscut, şi împreună cu interesul politic toate acestea au condus la lovitura prin care am fost înlăturat atât de brutal, violent şi cu consecinţe foarte grave, inclusiv din punct de vedere al imaginii României, pentru România. Au urmat cam cinci ani de stagnare şi de rupere a României. Dimpotrivă, ne-am întors la economia subvenţionată. Asta s-a întâmplat din 1992, întâi Stolojan şi apoi domnul Văcăroiu - ne-am întors la o economie subvenţionată, în pierdere.

Radu Soviani: Eram într-un punct - aproape bătuserăţi palma cu Siemens, cu Fiat, cu Mercedes...

Petre Roman: Cu Mercedes bătuserăm palma pentru că a venit aici preşedintele director general al grupului, în februarie 1991, un om care cunoştea economia românească, fusese în România, un om admirabil, care a venit şi mi-a spus: "Domnule Roman, aşa cum ştiţi, am fost încurajaţi - cuvânt blând, dar de fapt fuseseră împinşi de către cancelarul Kohl, ca urmare a vizitei pe care i-am făcut-oacestuia, în 29-30 noiembrie 1990 - să venim să lucrăm în România". Acum, după 30 de ani, cred că momentul cel mai important pentru servirea intereselor României - au fost multe - dar cel mai important, mai complet, a fost, trebuie să recunosc, întâlnirea cu Helmut Kohl, care mi-a arătat o mare simpatie, dar dincolo de simpatie, am constatat că el îmi pregătise, practic, o completă deschidere a Germaniei către România. Cert este că după ce am avut o lungă întâlnire tete-a-tete cu cancelarul Helmut Kohl, care pe vremea aceea era uriaşa personalitate a Europei, zice: mâine te întâlneşti cu toată crema industriei germane. Şi, într-adevăr, eram la Bonn, ne-am dus la Palatul Poppelsdorf şi în sală erau preşedinţii-directori generali de la toate marile firme germane. Uluiala era aşa de mare - cum anume să am în faţă o asemenea...

Radu Soviani: Probabil că fiecare CEO conducea câte o companie care valora cât PIB-ul României.

Petre Roman: E posibil, e probabil. Aşa şi preşedintele- director general de la Mercedes a venit, în februarie 1991, a spus că sunt sprijinitori ai reformei noastre şi că vine la noi foarte pragmatic: "Mercedes nu construieşte nici autobuze, nici camioane în altă parte decât în Germania. Dar dacă batem palma vom construi camioane şi autobuze Mercedes în România". Februarie 1991: "Am examinat cele două întreprinderi - Camioane Roman la Braşov şi Autobuzul la Bucureşti, sunt foarte multe lucruri care nu sunt deloc în regulă, dar avem cu ce să lucrăm''. Şi atunci am spus: "Mai trebuie să aşteptaţi un pic, pentru că eu nu pot să iau această decizie, mă gândesc dacă nu cumva puteam atunci să forţez lucrurile, dar aici aş fi întâmpinat în mod cert rezistenţa lui Iliescu, care se manifestase şi cu un alt prilej, mai devreme, să adoptăm legea privatizării care era în lucru şi apoi eu vă susţin ca statul român să privatizeze aceste două întreprinderi, în folosul Mercedes. Cele două întreprinderi nu mai există. Deloc!

Radu Soviani: În ce sens aţi fi putut forţa? Sau poate forţaţi debarcarea dumneavoastră mai devreme?

Petre Roman: Cum aş fi putut forţa? Să fi adoptat o lege separată, aveam majoritate sau cel puţin aşa părea, s-a dovedit chiar în momentul loviturii de stat din septembrie 1991 că exista o majoritate favorabilă Guvernului Petre Roman. Dar ar fi însemnat o forţare, pentru că preşedintele Iliescu mi-ar fi spus: "Nu, nu avem o lege a privatizării, să aşteptăm". Asta e cert. Avusesem un episod, e adevărat că în condiţii şi mai puţin legale, în sensul cadrului legal. În martie-aprilie 1990, l-am trimis pe generalul Spiroiu în Arabia Saudită, pentru că era vorba de o serie de echipamente militare, armament şi se punea problema ca Arabia Saudită să cumpere. El a venit înapoi şi a spus: cei din Arabia Saudită ar vrea să cumpere rafinăria Teleajăn. Oferă 400 de milioane de dolari.

Radu Soviani: Pe nicio rafinările România nu a luat atât, vreodată.

Petre Roman: Când am dat-o la Lukoil cred că a fost în jur de 50 de milioane. Am zis, hai să o facem, că banii ăştia... Iliescu s-a opus, a spus că nu putem face treaba asta, noi suntem o putere provizorie, deci nu avem suficientă legitimitate pentru o asemenea privatizare. Asta s-a întâmplat cu Mercedes. Apoi, ceva similar şi tot atât de dramatic s-a întâmplat cu Tractorul. A venit aici vicepreşedintele executiv de la Fiat şi a spus: "Noi suntem interesaţi de Tractorul Braşov. E clar că aveţi piaţă, dar sunt probleme cu tractoarele voastre, sunt foarte fiabile, dar sunt de putere prea mică. Nu se mai practică aşa, trebuie să creştem puterea". Dar noi suntem dispuşi să privatizăm, să folosim toată tehnologia, să folosim piaţa pe care o avem şi să lărgim piaţa. Întreprinderea Tractorul nu mai există.

În fine, tot ca urmare a întâlnirii cu Helmut Kohl a fost Siemens, care a spus că este interesată de Locomotive Electrice Craiova. Aveau o licenţă foarte bună, Brown Boveri, locomotivele şi acum sunt impecabile, ca tehnologie, după atâţia ani. Întreprinderea nu mai există. Asta ilustrează ce spuneam mai devreme, şi anume eşecul punctul al marilor privatizări.

Radu Soviani: Dar cine sunt beneficiarii reali? Şi aici o să vă rog să detaliem pe două componente - 70% FPS, 30% cupoane.

Petre Roman: Beneficiarii lichidării acestor întreprinderi au fost cei care au privatizat ştiind foarte bine că nu vor mai continua activitatea industrială, ci că vor prelua terenurile. În unele cazuri valoarea terenurilor şi mărimea conturilor a fost mult mai mare decât ce au plătit ei. Deci ei au plătit o sumă, iar sumele din conturi erau mai mari, nu mai vorbim de valoarea terenurilor. Deci, ceva scandalos. Asta a fost. A fost momentul în care destrămarea modului de funcţionare a economiei româneşti s-a transformat în destrămarea economiei însăşi - ceea ce nu trebuia să se întâmple. Legea privatizării asta făcea: schimba modul de funcţionare dar păstra, cât se putea păstra din ţesătura industrială.

Radu Soviani: A mers mai bine sau mai rău pe componenta de cuponiadă?

Petre Roman: Nu, a mers rău de tot. Noi am avut, după cum ştiţi, cele 5 FPP-uri în care fiecare avea un certificat de proprietate. Era un lucru bine gândit. După aceea, pentru ca să înlăture orice legătură cu guvernul Roman, ceea ce a fost o nebunie şi bineînţeles întoarcerea, cum vă spuneam, la un mod de funcţionare al anilor 80, deci subvenţionarea în pierdere, au introdus o altă formulă, cu cupoane, care era o chestiune pur politică, de propagandă politică, criminală, de subminare a economiei naţionale, efectiv de subminare a economie naţionale, pentru că se spunea milionul şi cuponul. Pură propagandă. Oamenii nu au crezut până la capăt. Dovadă că în 1996 Iliescu şi PSD-ul au pierdut alegerile. Dar anii în care ţara a fost condusă de patrulaterul roşu au fost anii de ruptură ai României, deci ani pierduţi din punct de vedere al transformărilor economice.

Radu Soviani: Privind retrospectiv, credeţi că a încercat cineva să speculeze în interes personal?

Petre Roman: Întotdeauna au fost interese personale.

Radu Soviani: Din ce zonă?

Petre Roman: Din zona celor care se aflau la putere: PSD plus aliaţii acestuia. Sigur că au fost interese. Haideţi să ne amintim un lucru simplu: Bancorex, care a dat sute, mii de credite care nici nu se gândeau că vor fi vreodată recuperate. Păi ce vedeţi exemplu mai concret?

Radu Soviani: Şi totuşi, aveau 8% neperformante, mai puţin decât 30% sistemul bancar din 2008.

Petre Roman: Da, dar odată ce a fost forţată Bancorex să finanţeze importurile de materii prime pe care întreprinderile nu le mai plăteau, s-au acumulat acele 2 miliarde de dolari care au distrus una dintre băncile foarte respectabile din Europa si din lume chiar. Bancorex era o bancă remarcabil de bine aşezată, rezilientă, solidă, au făcut-o praf şi pulbere. Şi acum cred că nu trebuia noi să acceptăm desfiinţarea ei. Practic a fost lichidată, ce să mai... Era foarte complicat pentru că, din păcate, în perioada aceea când am reveni la putere, imaginea României era foarte proastă. La FMI le-a intrat în cap că România va intra în încetare de plăţi, ceea ce era fals, noi nu aveam probleme. Pur şi simplu am intrat într-o schemă imbecilă, cum se mai întâmplă, pentru că FMI a avut multe scheme imbecile, pentru ca să salvezi banca trebuia să injectezi bani, ceea ce în mod cert ar fi fost complicat.

Radu Soviani: Ar fi putut să o facă SIF-urile care erau acţionare la Bancorex?

Petre Roman: Eu nu pot să vă spun acum. Dar cred că dacă veţi vorbi despre această temă cu Eugen Dijmărescu, cred că puteţi afla cu ce schemă puteam salva Bancorexul. Şi Banca Agricolă era o bancă importantă. A fost şi ea lichidată.

Eu am să vă dau un exemplu care s-ar putea să supere pe mulţi oameni, inclusiv de bună credinţă, dar este o realitate. În momentul când s-a privatizat Bancorex, de ce a fost nevoie ca acea clădire a Bancorexului să fie oferită gratis BCR? 2500 de dolari era valoarea contabilă. De ce să oferi gratis o clădire care costase câteva milioane şi însemna un patrimoniu uriaş? De ce? Un lucru foarte neplăcut.

Radu Soviani: De ce să oferi gratis 30% din economie, prin cupoane, unor ţari care au fost şefii FPP-urilor şi actualelor SIF-uri?

Petre Roman: Da, şi asta s-a întâmplat .Cei care au devenit ţarii FPP-urilor au fost numiţi politic. Tot de la PSD. A fost o schemă. O schemă politică. O schemă politică desigur profund dăunătoare pentru că aceşti ţari nu au avansat propriu-zis, în sensul în care trebuia să funcţioneze aceste FPP-uri şi anume ca fonduri de investiţii reale. Au făcut ce au făcut. E o analiză care ar merita făcută, dar ar trebui făcută printr-un audit corespunzător.

Radu Soviani: Este un studiu al Asociaţiei Investitorilor la SIF-uri, care spun că milionul şi cuponul cum spuneaţi dumneavoastră...

Petre Roman: Asta era lozinca.

Radu Soviani: O sută de lei atunci într-un SIF valorează în 2020, deci aproape după 30 de ani, 820 de lei, fără să ţină cont de rata inflaţiei de 3300 la sută. Cu rata inflaţiei valorează suta de lei, milionul şi cuponul, 24 de lei. Cum vi se pare această sumă?

Petre Roman: Da, e semnificativ fără îndoială pentru procesul acesta de privatizare şi de subevaluare.

Radu Soviani: 7 milioane de acţionari care încă nu ştiu că au acţiuni la SIF-uri...

Petre Roman: Da, aşa este.

Radu Soviani: Cine a mizat pe faptul că nu va exista interes?

Petre Roman: Au fost oameni care au profitat de lucrul acesta. Au cumpărat. Dar asta e piaţa. Oamenii le-au vândut pe nimica toată pentru că li se părea că nu valorează nimic şi unii au făcut un capital foarte frumos, cu care unii au şi realizat lucruri excepţionale. Unul dintre oamenii care a făcut treaba asta, şi a realizat ceva, a fost Dinu Patriciu, bunul meu prieten. Asta a fost. Cu banii pe care i-a avut a investit şi în cupoane şi a putut să cumpere tot felul de active - au fost printre primele lui acţiuni de investiţii în economie. Asta nu este în neregulă.

Radu Soviani: Dinu Patriciu nu mai e. Dar aş vrea să vă întreb, poate că el se apropia cel mai mult de noţiunea de oligarh, adică om cu putere...

Petre Roman: Nu, nu era oligarh pentru. Aşa de bine l-am cunoscut pe Dinu Patriciu, el nu a făcut speculaţii financiare. Niciodată. Că e aşa o arată şi felul în care capitalul pe care l-a adunat s-a dispersat şi rezultatul a fost inclusiv dispariţia lui din viaţă. El nu a plecat de la ceva pe care a pus mâna. Nu. A plecat de la o întreprindere care era super-îndatorată, grav sub-tehnologizată, a făcut din ea o mare companie internaţională. Păi ce legătură are asta cu oligarhii? Zero!

Radu Soviani: Dar are România oligarhi, domnule Roman, după 30 de ani de privatizare?

Petre Roman: O fi având, eu ştiu? Ar trebui să ştiţi mai bine ca mine. Pentru mine oligarhi înseamnă oamenii care pun mâna pe o avere a statului, sub o mantie politică şi devin dintr-o dată foarte bogaţi. Păi?

Radu Soviani: Păi şi la SIF-uri azi, avem oameni care conduc SIF-urile...

Petre Roman: Da, da. Există probabil, la un nivel mai... nu atât de mare, există probabil şi o asemenea, să spunem, un asemenea drum, al oligarhiei. Nu avea cum să nu fie şi în România, pentru că asta s-a întâmplat ca urmare a faptului că privatizarea a fost pe repede înainte, lucru care trebuia făcut, dar, la bază, trebuia să funcţioneze o lege. Şi legea exista. Dacă acea lege ar fi fost aplicată, nu cred că aveam situaţiile cele mai grave pe care le-am avut.

Radu Soviani: SIF-urile nu mai au acum 30% din economie, au mult mai puţin. Trăgând linie, a fost o idee bună sau nu?

Petre Roman: Sunt convins că nu exista altă posibilitate din punct de vedere al susţinerii în raport cu populaţia. Trebuia să oferi populaţiei ceva pentru munca ce a generat ansamblul patrimoniului. Nu se putea altfel. Şi am găsit această formulă, adică statul reţine 70%, iar cei 30% se împart în cinci zone, în cinci fonduri de investiţii. Cred că formula era bună.

Radu Soviani: Şi rezultatul?

Petre Roman: Rezultatul este e că nu a mai funcţionat. Legea a fost desfiinţată, practic. Legea, imediat ce a fost ales guvernul Văcăroiu, una dintre primele măsuri a fost desfiinţarea legii 51 din august 1991.

Radu Soviani: Credeţi că a putut miza cineva pe acest lucru? Adică, sunt oameni care au vrut cupoane de un milion...

Petre Roman: A fost o mişcare politică, cum spuneam mai devreme. Aia a fost o porcărie - noi vă oferim cuponul şi milionul.

Radu Soviani: La un moment dat, ne spunea domnul Stolojan, că domnul Hrebenciuc întreba curios, foarte curios: "Ar putea funcţiona 975.000 de lei în plus, faţă de 25 de mii, ca să fie cuponul şi milionul?"

Petre Roman: Da, bun, asta era, deci un fel de idee, cum să te menţii la putere cu orice preţ printr-o gravă demagogie. Că demagogia este mai mult sau mai puţin gravă... Asta era dintre cele grave sau foarte grave.

Radu Soviani: Spunea, la un moment dat, Ion Ţiriac că România nu are oameni bogaţi, are bogătaşi. Credeţi că aceia care au privatizat sau sunt beneficiarii reali ai privatizării, prin decapitalizare, prin ne-reevaluare de active, au ştiut?

Petre Roman: Unii au făcut treabă. Au făcut treabă. Avem totuşi întreprinzători în România care au plecat de la o bază care exista şi au dezvoltat-o aşa cum se cuvenea să fie dezvoltată. Unele dintre acele dezvoltări după aceea au fost preluate de alte întreprinderi, de alte companii, mai mari, străine, cum e şi firesc. După cum ştiţi, legea capitalismului include numai creşterea. Descreşterea înseamnă moarte. Asta e logica fundamentală a capitalismului: ori creşti, ori mori. Alta nu există. Fernand Braudel spunea: capitalismul nu moare. Moare capitalismul bunicului, moare capitalismul tatălui, dar apare capitalismul copilului şi al nepotului.

Adică, ciclul continuă. Aşa că au fost şi şanse ratate.

Radu Soviani: Mă uit în spate, văd imagini de la Revoluţia română: "Vrem guvern democrat!"

Petre Roman: A fost guvern democrat. Ăsta a fost primul guvern, instalat în 27 decembrie 1989.

Radu Soviani: A venit guvernul Roman, guvern democrat, a fost o decizie la început de împărţire a părţilor sociale, care erau un fel de acţiuni...

Petre Roman: Nu de împărţire. A fost o decizie proastă, dar presiunea, pot să vă spun că rămăsesem ultimul pe baricade, care spuneam nu. Aveam alături un mare om, un om extraordinar, care a fost demnitar comunist, dar un om de o excepţională calitate, care era Ion Păţan. Un om e o formidabilă calitate şi ministru de finanţe, eu l-am păstrat, deşi era cu scandal. Dar mi-am dat seama că e un om şi foarte priceput şi foarte serios în abordare. Şi el îmi spunea: "Domnule Roman, avem deja inflaţie. Nu facem decât să pompăm şi mai mare inflaţie". Eu mă ţineam. Iliescu a cedat. Ştiţi că începuseră manifestaţii de stradă - "daţi-ne banii înapoi, hoţilor!" O nebunie întreagă. Eu am ţinut până într-o zi când chiar domnul Păţan a venit şi a spus: "Domnule prim-ministru, nu mai avem ce să facem. Să o facem de o manieră cât mai suportabilă". Era o sumă uriaşă - 17 miliarde. Vă daţi seama? Bineînţeles că totul s-a dus în inflaţie, încet, nu chiar imediat, dar sigur că a fost şi o parte pozitivă, în sensul că a ajutat să compenseze scăderea de activitate economică. Era inevitabilă scăderea activităţii economice, erau multe activităţi economice în pierdere, pe de altă parte disciplina muncii nu mai era cea care fusese. Să ne înţelegem bine, nici sub Ceauşescu anii "80 nu mai era. Deci părţile sociale nu au fost o decizie bună, dar a fost o decizie implacabilă legată de vocea străzii, ceea ce ne arată încă o dată că nu totdeauna vocea străzii e a raţiunii.

Radu Soviani: Ce le puteţi transmite românilor care au avut mari aşteptări de la privatizarea în masă, cu 30 de ani în urmă?

Petre Roman: E târziu să le transmiţi acum...

Radu Soviani: Sau urmaşilor lor?

Petre Roman: E târziu. Întâi că devenirea economiei româneşti ca economie privată a fost un proces prea lung şi asta s-a resimţit, deşi trecerea de partea cealaltă a baricadei a înregistrat un mare succes. În studiul meu am găsit un exemplu important. Adică între 1998 şi 2018, 20 de ani, creşterea totală a economiei de exemplu în Germania e 134%, Franţa 127%, Italia 102-103%. în România e 610%. E totuşi impresionant. Iar în termeni de paritate a puterii de cumpărare este de 7 ori. E totuşi ceva serios.

Radu Soviani: NATO, Uniunea Europeană...

Petre Roman: În fine, oricum se înregistrează această calitate foarte pozitivă. Ea nu era posibilă decât prin drumul nostru comun cu Uniunea Europeană. E cert.

Aş mai dori să menţionez un simpatic episod cu Ion Păţan. Când Nixon vine în România în 1969, Nixon e atât de impresionat încât spune: "Vă deschidem complet drumurile în SUA, pentru comerţ, tot ce vreţi". Ministrul comerţului era Ion Păţan. Şi Ion Păţan imediat este invitat în Statele Unite şi se întâlneşte cu Richard Nixon. Ion Păţan nu vorbea engleză. Cum-necum, urmare a acestei întâlniri, Nixon se pasionează de Ion Păţan. Ion Păţan, nu se ştie exact, de 12-15 ori, s-a întâlnit cu Richard Nixon. Nu îl întreba - la Casa Albă? pentru ce? nu. Când doriţi! Era un om care avea o gândire foarte clară, foarte limpede, un om dezinteresat. A murit în apartamentul lui, un mic apartament de bloc. Deşi a fost şi mare demnitar, a fost şi ministru, a fost consilierul meu. În guvernul legitim eu sigur că l-am păstrat, am avut 3 consilieri de super clasă: el, Gheorghe Caranfil pe Industrie şi Sever Georgescu pe lege, fostul procuror general adjunct. Asta m-a ajutat foarte mult.

Radu Soviani: Vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitate!