Viitorul de aur al "statului de drepţi"

A citi şi a descifra semnele timpului este cea mai veche formă de seducţie colectivă şi, în acelaşi timp, de (auto) ironie. "Problema securităţii s-a substituit de mult celei a Libertăţii. Nu este atît o schimbare de filosofie, şi nici de morală, cît o evoluţie a stării obiective a sistemelor." Lumea în care ne-am mutat, pe nesimţite, pe negîndite, pe nedorite, stă sub imperiul strategiilor fatale, cum le numeşte Baudrillard. Este o lume care a părăsit politicul pentru a eşua în transpolitic. "Era politicului a fost cea a anomiei, marcată de criză, violenţă, nebunie şi revoluţie. Era transpoliticului este cea a anomaliei: aberaţie fără consecinţe, contemporană cu evenimentul fără consecinţe", ne avertizează acelaşi vizionar al post-modernităţii. "Evenimentul fără consecinţe" nu este cel care nu are niciun fel de impact asupra realităţii, ci acela care poate avea toate şi oricare dintre consecinţe şi nimic din realitate nu ne poate spune care dintre ele se va materializa, sau cîte. La fel, "aberaţiile fără consecinţe" ale politicii nu înseamnă că ele nu produc efecte, costuri, ci că produc toate efectele şi antrenează toate costurile posibile. De aici, tema dominantă a acestei epoci, pentru subiectul istoric, teroarea. O lume în care orice este posibil, iar orice este posibil devine realitate, după un altgoritm în care doar întîmplarea contează, este terifiantă. Ocuparea şi anexarea teritorială a Crimeei, ca şi acţiunile din estul Ucrainei, din Transnistria, nu ţin de anomic, ci de anomalie. Evenimentele pot avea orice fel de consecinţe, de la niciuna, pînă la un nou război mondial. Mai aproape, la noi în casă! Politicul nostru este deja transpolitic. Competiţia politică nu mai este nici competiţie, nici politică, ci un joc al tuturor consecinţelor posibile care se precipită în urma şirurilor de evenimente fără consecinţe, în care interferează formele seducţiei mediatice, în raport cu electoratul, respectiv cele ale terorismului, în interacţiunea dintre "partenerii politici". Una dintre consecinţele cele mai dramatice ale drumului pe care s-au angajat societăţile actuale este schimbarea radicală a sensului şi a formelor statalităţii. De la "Statul de drept", nucleul istoric al civilizaţiei trece la "Statul de Drepţi". Un stat ale cărui funcţii şi caracteristici sunt legate de producerea, distribuţia, instrumentalizarea, difuziunea şi reproducerea terorii. Relaţia statului cu cetăţenii săi derivă din teroare, se bazează pe teroare, este administrată prin teroare şi are ca premisă imperativă abolirea de facto şi de jure a formelor fundamentale de libertate. Procesul a început, de îndată ce teroarea a fost proclamată raţiune supremă de stat. S-a întîmplat în America lui 9/11! Strategiile Big Brother au devenit politici oficiale "de securitate" pentru care cetăţenii, cărora le sunt abolite, astfel, libertăţile civice şi individuale, trebuie să plătească biruri grele. Pe un teren bine pregătit de mai bine de un sfert de secol de politici ale terorismului de stat, Rusia a îmbrăţişat şi a prezentat lumii primul model, în stare deplină de funcţionare, al "Statului de Drepţi". Poziţia fundamentală a cetăţeanului în raport cu orice autoritate este cea de drepţi! Cine nu a înţeles noua regulă merge la închisoare, unde poziţia standard este cea de drepţi. Justiţia face drepţi în faţa atotputerniciei politice. Instituţiile administraţiei stau drepţi în faţa mai marilor zilei, instituţiile reprezentării democratice iau poziţie de drepţi în faţa instituţiilor de drepţi ale puterii. Marele Conducător este reprezentat în tablourile oficiale tot în poziţie de drepţi; pentru că stă în faţă în faţă doar cu Istoria, se înţelege! Statele cu care Rusia este în curs de "fuziune" - Belarus şi Kazahstan - sunt varietăţi locale ale aceluiaşi model al "statului de drepţi". Scopul acţiunii regimului Putin în Ucraina, nu de acum, ci de cînd l-a inventat pe Ianukovici, a fost să creeze şi acolo un stat de drepţi, care să se alăture "Sfintei Alianţe de drepţi" condusă de Rusia. Deocamdată proiectul încă nu s-a realizat, dar este clar că cine nu învaţă repede regulile "lumii de drepţi", plăteşte - vezi Crimeea şi celelalte teritorii critice din vecinătatea imediată a spaţiului Rusiei. Din Decembrie 1989 şi pînă astăzi, politica din România nu face altceva decît să testeze diferitele variante de "caudillism democratic", pentru a-l găsi, în cele din urmă, pe cel capabil să "reformeze" definitiv statul, după cerinţele standard ale "Statului de Drepţi". Eforturile, după cum clar se poate vedea, sunt susţinute politic de la ambele capete ale axei Moscova-Washington. China este o altă variantă a statului de drepţi, iar Japonia alta. Experienţa şi experimentele americane în crearea, susţinerea şi interacţiunea stabilă cu regimuri politice bazate pe "statul de drepţi" au deja o lungă istorie şi nu este deloc improbabil ca ea să fie "îmbogăţită". Regimurile aşa zis "islamice" către care se prăvălesc cele mai multe din societăţile care au experimentat "primăvara arabă" nu sunt decît varietăţi culturale ale aceluiaşi "Stat de drepţi". Cît despre restul Africii, nici nu mai este nevoie de alte modele; diferitele regiuni nu vor avea decît de ales între modelul islamic şi cel al periferiei occidentalo-ruseşti.

Statul de drepţi nu este cîtuşi de puţin o invenţie nouă a Istoriei. Dimpotrivă, la orice privire atentă, se observă că Statul de Drept bazat pe Libertate este excepţia, şi nu ocupă nici 10% din timpul istoric. Nou este doar principiul, "raţiunea" care fundamentează revenirea în forţă a "Statului de Drepţi": teroarea omniprezentă, de la raţiune de a fi, la raţiune de stat.