Violenţe în faţa ambasadei Franţei din Niger

F.D.
Internaţional / 30 iulie 2023

Violenţe în faţa ambasadei Franţei din Niger

Mii de persoane au manifestat duminică în faţa ambasadei Franţei de la Niamey, înainte de a fi dispersate cu gaze lacrimogene, în timpul unei manifestaţii de susţinere a militarilor pucişti care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum în Niger, relatează AFP, conform Agerpres.

Ca reacţie la aceste violenţe, Palatul Elysee a transmis că preşedintele francez Emmanuel Macron "nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale" şi că Parisul va răspunde "imediat şi ferm".

"Oricine ar ataca cetăţenii, armata, diplomaţii şi autorităţile franceze ar vedea cum Franţa va răspunde într-un mod imediat şi ferm. Preşedintele Republicii nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale", a precizat Palatul Elysee, potrivit sursei citate.

"Franţa sprijină, de asemenea, toate iniţiativele regionale" care vizează "restabilirea ordinii constituţionale" şi întoarcerea preşedintelui ales Mohamed Bazoum, răsturnat de pucişti.

Şi Ministerul francez al Afacerilor Externe a condamnat "orice violenţă împotriva proprietăţilor diplomatice, a căror securitate este responsabilitatea statului gazdă".

"Forţele din Niger au obligaţia de a asigura securitatea proprietăţilor noastre diplomatice şi consulare în conformitate cu Convenţiile de la Viena" şi "le îndemnăm să-şi îndeplinească această obligaţie impusă de dreptul internaţional", a transmis Quai d'Orsay, a cărui ambasadă a fost vizată duminică dimineaţă de protestatarii pro-militari care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum, arată sursa citată.

Înainte de folosirea gazelor lacrimogene, unii soldaţi s-au plasat în faţa ambasadei pentru a-i calma pe demonstranţi.

Unii protestatari au insistat să intre în clădire, alţii au dărâmat placa pe care scria "Ambasada Franţei în Niger", după care au călcat-o în picioare şi au înlocuit-o cu steaguri ruseşti şi ale Nigerului.

Franţa, aliatul Nigerului în lupta împotriva jihadiştilor şi pentru dezvoltare, şi care are 1.500 de soldaţi în această ţară, a anunţat sâmbătă că îşi suspendă ajutorul în urma loviturii de stat militare.

Demonstraţia a început cu un marş către Adunarea Naţională, cu mulţimi fluturând steaguri ruseşti şi ale Nigerului. Mişcarea civilă M62, care protestase deja împotriva operaţiunii Barkhane a armatei franceze în Sahel şi Sahara, a lansat apelul la demonstraţii.

Preşedintele demis Mohamed Bazoum, ales în 2021, îşi începe a cincea zi sechestrat în reşedinţa sa privată de la palatul prezidenţial de garda sa apropiată, al cărei lider, generalul Abdourahamane Tiani, este preşedintele Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP), junta.

După Mali şi Burkina Faso, Nigerul, subminat de atacurile grupurilor legate de ISIS şi Al-Qaeda, este a treia ţară din regiune care suferă o lovitură de stat din 2020.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Emmanuel Macron "nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale"

    chiar asa de important e materiile prime ptr. centralele nucleare franceze ??!! 

    1. Întotdeauna materiile a fost important.

      1/3

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb