Virgil Popescu: A fost adoptată Legea privind semnarea Acordului de sprijin pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă

S.B.
Politică / 14 martie 2023

Virgil Popescu: A fost adoptată Legea privind semnarea Acordului de sprijin pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă

Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă a fost adoptată, a anunţat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, informează Agerpres.

"A fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă! Astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031. Le mulţumesc colegilor parlamentari pentru cele 273 de voturi date pentru adoptarea acestei legi foarte importante prin care vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Scopul acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale Statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanţării proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de acord.

Conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica, proiectul Unităţilor CANDU 3 şi 4 CNE Cernavodă este prevăzut în Proiectul de Strategie Energetică a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050, precum şi în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, ca pilon al independenţei energetice a României şi al îndeplinirii ţintelor de decarbonizare asumate de România în calitate de Stat Membru UE.

Intenţia statului roman şi a SNN, în conformitate cu noua strategie, este de a realiza acest proiect de aproximativ 2x700 MWe într-un consorţiu euro-atlantic în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat în octombrie 2020 la Washington DC de guvernele SUA şi al României, aprobat de CE ulterior şi ratificat de Parlamentul României în iulie 2021. De asemenea, există interesul SUA, prin US Exim, de a finanţa proiectele energetice româneşti, inclusiv nucleare, cu 7 miliarde dolari.

Prin implementarea proiectului, contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie, la nivel naţional, va fi de 36%, iar contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie fără emisii de CO2, de 66%, simultan cu dezvoltarea lanţului intern de aprovizionare şi a altor industrii colaterale.

Proiectul prevede construcţia a încă 2 unităţi CANDU 6 pe amplasamentul CNE Cernavodă, cu o capacitate de 700 MW/Unitate;. Costul estimat este de 7 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb