VIRGIL POPESCU: "Hidroelectrica va proteja în continuare consumatorii în faţa fluctuaţiilor pieţei de energie"

M.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 mai 2022

"Hidroelectrica va proteja în continuare consumatorii în faţa fluctuaţiilor pieţei de energie"

Hidroelectrica va proteja în continuare consumatorii în faţa fluctuaţiilor pieţei de energie şi va fi unul dintre pilonii principali ai investiţiilor în sectorul energetic în următorii ani, a declarat, vineri, Virgil Popescu, ministrul Energiei, în cadrul evenimentului ce a aniversat jumătate de secol de la inaugurarea hidrocentralei Porţile de Fier I, cea mai mare din ţara noastră şi de pe cursul Dunării.

Popescu a afirmat: "Prin dimensiunile şi puterea lor instalată, hidroagregatele din centrale au fost cele mai mari de acest tip din lume la acel moment. (...) În urmă cu circa 20 de ani au început lucrările de retehnologizare în centrala românească, cu fonduri europene şi guvernamentale, efectul fiind creşterea puterii nominale de la 178 MW la 194 MW, şi - implicit, a capacităţii de producţie. S-au mai efectuat investiţii de modernizare şi la ecluză, precum şi la alte echipamente importante pentru buna funcţionare a sistemului hidroenergetic şi de navigaţie. Hidroelectrica, societatea mamă a hidrocentralei, continuă şi astăzi, în ritm susţinut, modernizarea Porţilor de Fier. Hidoelectrica are în curs investiţii extrem de importante - aproape 150 de milioane de lei, pentru buna funcţionare a amenajării hidroelectrice: protecţia suplimentară a disipatorului barajului deversor, lucrări de modernizare a instalaţiilor electrice aferente echipamentelor hidromecanice şi la instalaţia de acţionare hidraulică aferentă barajului deversor, precum şi modernizarea sistemului de diagnoză şi monitorizare, lucrări de reabilitare a ecluzei şi aşa mai departe. Avem aşteptări mari. Hidrocentrala de la Porţile de Fier I este cea mai mare din România, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România. Mai mult, este producător de energie 100% verde. Nu trebuie să uităm că oferă această energie curată, la preţuri corecte şi accesibile pentru români. Doresc să subliniez acest lucru, pentru că sunt ferm convins că Hidroelectrica va proteja în continuare consumatorii în faţa fluctuaţiilor pieţei de energie. În plus, sunt la fel de convins că Hidroelectrica va fi, de asemenea, în următorii ani, unul dintre pilonii principali ai investiţiilor în energie, un factor de stabilitate şi de securitate naţională şi regională în aprovizionarea cu energie sigură, sustenabilă, durabilă şi curată. Doresc să mulţumesc echipei Hidroelectrica, tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv extraordinar, celor care au muncit la Porţile de Fier, să îi felicit, de asemenea, pe cei care gestionează astăzi destinele celei mai mari hidrocentrale din ţară şi să le transmit un mesaj de susţinere, de sprijin şi de încurajare pentru a continua activitatea cu rezultate la fel de remarcabile".

La ceremonia care a marcat cei 50 de ani de la inaugurare au mai participat Zorana Mihajlovic, vicepremierul şi ministrul Energiei din Serbia, Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroaelectrica, autorităţi judeţene precum şi cei care au participat efectiv la construcţia hidrocentralei Porţile de Fier I.

Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, a afirmat că se bazează pe reprezentanţii guvernului şi ai autorităţilor pentru "susţinerea planurilor de investiţii ale companiei şi pentru crearea acelui cadru legislative care să ne permită să avansăm rapid în direcţia de dezvoltare pe care ne-am propus-o şi asumat-o împreună".

Inaugurarea oficială a Sistemului hidroenergetic de navigaţie Porţile de Fier I, amplasat pe Dunăre la 15 kilometri amonte de municipiul Drobeta-Turnu Severin, a avut loc la 16 mai 1972, după 16 ani de la debutul construcţiei. Obiectivul este exploatat de România împreună cu Republica Serbia. Hidrocentrala Porţile de Fier I este echipată cu douăsprezece turbine Kaplan verticale, câte şase pentru partea română şi şase pentru partea sârbă. Centrala hidroelectrică de la Porţile de Fier I are după retehnologizare o producţie de energie electrică anuală de proiect de 5,24 GWh în anul mediu hidrologic, ceea ce reprezintă circa 10% din producţia la nivel naţional.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ihm, precis!

    Pfuii ce emotii aveam dar daca asa zice omul asta competent, ministru, m-am linistit!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb