Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat astăzi că decizia privind introducerea unui paşaport de vaccinare va fi luată la nivel european, informează Agerpres.
"Este o decizie care va fi luată la nivel european. Cred că vaccinurile ajută şi cred că acesta este motivul principal pentru care le promovăm. Dacă asta se va concretiza într-un paşaport de vaccinare sau într-o altă formă - evident, care să sublinieze ceea ce am spus, că vaccinurile ajută -, este o întrebare la care răspunsul va fi unul european", a spus Voiculescu la Parlament, întrebat dacă va exista un paşaport de vaccinare.
El a adăugat că acest paşaport nu are legătură cu decizia românilor de a se vaccina, transmite Agerpres.
"Eu cred că decizia de vaccinare a fost luată de cei mai mulţi români. Eu ştiu foarte multe persoane care fie s-au vaccinat deja, fie abia aşteaptă să fie vaccinate. Ştiu foarte puţine persoane care să-şi pună problema: mă vaccinez sau nu mă vaccinez, dacă mi se dă ceva sau dacă am un avantaj sau altul. Cred că orice avantaj care ar putea să survină de pe urma faptului că eşti vaccinat este secundară celui principal, şi anume acela că rămâi sănătos şi îi protejezi şi pe ceilalţi", a subliniat Voiculescu.
Întrebat dacă în discuţiile cu omologii din alte ţări, cel puţin din UE, balanţa înclină mai degrabă în favoarea unui astfel de document, cu o serie de facilităţi, inclusiv libera circulaţie, Voiculescu a răspuns: "Din informaţiile pe care le am, lucrurile ar putea să mergă în acea direcţie".
Ministrul Sănătăţii a mai spus, legat de mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis la reuniunea Consiliului European, conform căruia certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, că nu a avut discuţii pe această temă.
"Nu aş vrea să mă pronunţ până nu avem o comunicare clară din partea celor care vor să ia această decizie", a adăugat Voiculescu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 26.02.2021, 20:45)
sclav infect! .. . taratura ministeriala!
nu care cumva sa incerce Romania sa foloseasca o oportunitate , sa ia o decizie in interes propriu nu ?
pentru ca asa poruncesc Rockefeller si Klaus Schwab de la WEF, nu ? Sa fie introdus in UE cu forta pasaportul digital bazat pe vaccin , nu ?
USR chiar vrea sa distruga Romania pentru ca asa li se porunceste de la Bruxelles!
Lasa ca vedeti voi cand se ridica oamenii!
Au vazut caracterul satanist al USR!
V-au vazut cand v-ati impotrivit cu finantarea schitului romanesc de la Athos!
V-au vazut cand refuzati sa jurati cu mana pe Biblie!
Si acum promovati pozitia satanista de la Bruxelles in Romania!
Vedeti voi cotonogire cand se vor scula romanii! Voi chiar aveti impresia ca stau romanii sa fie jugulati de satanisti, nu ? ... r-ati ai dracu, vedeti voi anul asta sau la anul!
O sa iti amintesti de vorbele mele Voiculescule!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 26.02.2021, 20:52)
poate ca Iohannis sau Aurescu sau altii de la varf nu zic romanilor adevarul dar si eu si ei si altii stim filiera pe care a fost promovata aceasta idee cu pasapoartele digitale cu vaccinarea, nu ? Si nu a fost prim-ministrul Greciei (vandut si el satanistilor de la Bruxelles!) care APARENT a ridicat la fileu mingea cu propunerea asta!
promotorii sunt cei de la fundatia Rockefeller si chiar satanistul utopic Klaus Schwab de la WEF !
Sunt oameni aparent puternici in fata carora pana si Mutter Merkel face frumos si sta ca o servitoare cu capul plecat!
Nici nu ma mir ca Iohannis nu a luat o pozitie frontal opusa! Si nu-l acuz! Fortele sunt disproportionate!
p.s. Stau si ma intreb... cum sa facem sa fie bine ? .... ar fi oare de organizat o situatie speciala a unui atentat in care un sniper sa-i trimita un glont in cap lui Schwab la o intalnire publica? Ar fi o solutie daca ma gandesc bine.... si oameni usor manipulabili de la distanta nu sunt chiar greu de gasit!
Nu-i asa ca ar fi interesant sa inceapa unul cate unul sa dea coltul ? Ma refer la Schwab sau alti oameni de prim rang care promoveaza utopia socialista marca WEF- New Communism?
Am sa ma gandesc la aceste aspecte.
Satanistii trebuie sa moara.
1.2. Te-ai cam radicalizat, jupane (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Cristian în data de 26.02.2021, 21:23)
Te-ai cam radicalizat, jupane. Ieri povesteai de panselute si de iubirea dintre oameni.
Cum ai facut de ai cazut din lac in putz ?
E clar ca nenorocitul ala de pasaport totalitar va fi de fapt un certificat digital biometric la purtator care se doreste de mult a fi implementat pe tot globul.
Pe aia de la frontiera sa stii ca nu-i intereseaza mai mult vaccinul decat fatzuca si amprenta altfel puteai sa pleci pur si simplu cu hartia data de DSP din care sa rezulte daca te-ai vaccinat sau te-ai vindecat.
E pasul urmator spre biometrizare generalizata. Adica te vei loga biometric in aplicatia aia sa stie sigur guvernul mondial ca esti tu.
Apoi.. vor si alde Bill Gates sa aiba dimineata la cafea o situatie clara cu sclavii inregimentati la zi.
E de inteles.. asta e directia.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 26.02.2021, 23:38)
da Cristiane, asta e directia!
tu ai descris foarte bine aspectele tehnice dar iti dai seama? astia cu chestia asta detoneaza unul dintre principiile de baza unificatoare in UE: libertatea de miscare.
Si inca ceva: transforma europenii in cetateni de mana 1 (care s-au vaccinat) si cetateni de mana a2-a (care nu s-au vaccinat). Ceea ce din nou e anti-UE.
Eu aveam de gand sa vizitez in Bulgaria castelul Reginei, de la Balchik.
Acum ....o sa-l mai vad doar in poze.
Nu ma vaccinez doar pentru o excursie!
Si m-au apucat total dracii ca nu mai apuc sa vad acel castel pentru ca asa au visat peste noapte niste tirani!
de aici.... radicalizarea! :)
1.4. Păi șefule... (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2021, 01:48)
Tu te lăudai că ești anticomunist. Și erai foarte indignat că ai tăi au avut proprietăți naționalizate de comuniști dacă mi-aduc bine aminte. Ce credeai că o să se întâmple cu o Uniune Europeană înființată și năpădită de comuniști (ia caută tu cine-a fost Altiero Spinelli), după pierderea războiului ce către alianța anticomunistă din care făcea parte și România?
1.5. E o direcție inevitabilă, Vali (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Cristian în data de 27.02.2021, 04:13)
E o direcție inevitabilă, Vali. Ca să putem circula in UE va trebui sa ne închinăm FIAREI, altă cale nu există din păcate..
Acest pașaport biometric deși este solicitat teoretic de companiile aeriene (vax albina) el va fi cerut la frontiera chiar daca te duci cu mașina, cu bicicleta, pe jos, etc.deci adio liberă circulație în UE. Daca Tot mania și Bulgaria erau in Schengen și nu aveau frontieră păzită cu arma, poate mai aveai o șansă să circuli fara sa te întrebe nimeni ceva dar așa...Știam că aici se va ajunge.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 27.02.2021, 09:13)
ce pot sa spun? ai dreptate! m-am prins acum cativa ani cand am analizat trecutul din tinerete al celor care conduc UE - ma refer la apucaturile lor de tinerete cu revolta tinerilor din anii '60.
dar noi avem Rusia in coasta.... si asta cum s-ar putea numi? ceva gen "cleste istoric".
trebuia sa alegem o parte .
am ales partea cea mai civilizata intre 2 mizerii.
singuri daca ramaneam, luam calea iugoslaviei sau serbiei - eram mancati stransi fiind intre forte mai mari.
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 27.02.2021, 09:14)
"Ca să putem circula in UE"= dar oare chiar e vital sa circulam in UE?
1.8. N-ai zis tu ca vrei sa mergi in Bulgaria? (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de Cristian în data de 27.02.2021, 10:51)
N-ai zis tu ca vrei sa mergi in Bulgaria? Daca poti sa stai acasa, momentan nu vei mai avea nevoie de pasaport de circulatie. Numai ca.. acest pasaport biometric se va extinde la tot, o sa vezi. Nu vei mai putea iesi din casa fara el.. Adica baruri, restaurante, cafenele, concerte, mers la mall.. peste tot va trebui sa ai "Semnul FIAREI" cu tine, adica fix cum scrie in Biblie.
De asta zic.. gandind realist, nu prea ne putem opune.. decat daca traim in padure si ne hranim cu ciuperci si radacini de copac.. Altfel nu vad cum...
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 27.02.2021, 12:51)
"N-ai zis tu ca vrei sa mergi in Bulgaria? "
ba da.
sunt total amarat si fiert.
o sa vizitez acea locatie poate virtual (tururi virtuale 360 grade pe net) ...sau poate dispar satanistii astia si revenim la normal.
1.10. Exista posibilitatea (răspuns la opinia nr. 1.9)
(mesaj trimis de Cristian în data de 27.02.2021, 13:36)
Exista posibilitatea sa te inchini FIAREI masonice mondiale sa te vaccinezi si sa-ti faci acel pasaport de COVID. Trebuie insa sa te gandesti bine daca ti-ar placea sa fii intampinat la frontiera de niste baieti inarmati care sa te trateze ca pe ultimul sclav. Apoi trebuie sa te gandesti daca iti redobandesti statutul de "om liber" prin acel pasaport biometric de Covid, respectiv daca te poti bucura de vacanta (pentru care platesti) ca si cand ai fi un om liber: fara masca, fara distantare, libera sa mergi unde vrei, si sa faci chef pana la 2 noaptea intr-un local daca doresti..
Gandeste-te bine! Unul din motivele pentru care multa lume nu se vaccineaza este ca nu merita. Vaccinandu-te intri in jocul abuzatorilor mondiali de drepturi si libertati, devii cobaiul lor.. practic. E o dilema importanta.
2. Vedeti cum arunca Vladut pisica?
(mesaj trimis de Cristian în data de 26.02.2021, 21:24)
Vedeti cum arunca Vladut pisica in curtea neomarxismului mondial ?
"Aia hotarasc, noi ne supunem... !"
Oamenii stiu cu cine au de-a face.. chiar nu era nevoie de declaratiile de azi. Daca tot hotarasc aia acolo sus.. pentru ce se mai baga si astia in seama?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 26.02.2021, 23:42)
Da,da... e evident ca sunt constienti de unde "curge lumina" ...poate de asta Aurescu a declarat deschis ca "asteapta o pozitie omologata la nivel european" (deci : fix cu ziceti voi , asa facem noi).
3. Vai si-amar
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2021, 08:51)
Deci:
1. Romania nu mai este tara suverana ci se supune deciziei UE
2. Romania nici macar nu are o parere sau un vot in privinta asta ci va adopta ce va zice UE
3. Pentru ca Romania va face ce zice UE, nu e vina policienilor nostri... ca doar nu au decis ei, ci a decis UE.
4. Pentru ca ministrul are multi prieteni bogati toata Romania are oameni bogati.
5. Policienii nu au nimic impotriva introducerii unei noi dimensiuni prin care unii Romani vor fi cetateni de mana a 2-a tinand cont ca Romanii deja sunt cetateni de mana a 2-a.
Vai si-amar.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 27.02.2021, 09:16)
da, se duce naibii UE daca baga aceste reguli care vor imparti cetatenii in 2 categorii
o sa vezi o tona de revolte in UE in 2021 si mai ales in 2022.
4. New Nuremberg Tribunal!
(mesaj trimis de Andrei în data de 27.02.2021, 09:28)
Pentru acesti indivizi certati cu drepturile omului! Cand le “trece” puterea, tribunalul ii asteapta! Atitudinea lor este extrem de servila fata de bonzii neonazisti mondiali ai Europei, asemanatori cu Goebbels, Goring sau Himmler! Sau cu varul lor rosu, Stalin! Grid forever!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2021, 11:25)
Dar ce tara suverana e România, sa nu poată lua o decizie, sintem sluga UE?! Uita te la unguri, și la alții, știu sa deschidă gura, numai noi, romanii, sintem prosti...
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 27.02.2021, 12:53)
gradul se suveranitate al Romaniei in prezent e egal sau mai scazut decat al momentelor cand in istorie Romania era sub ocupatie armata.
manutza pe cartea de istorie si faceti comparatii (referitor la natura , libertatea si interesul national al deciziilor guvernamentale din fiecare moment istoric).