Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia şi Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol au "un obiectiv comun" - păstrarea unei pieţe petroliere echilibrate şi predictibile - iar Moscova va continua cooperarea în cadrul acordului privind reducerea producţiei, încheiat de OPEC cu alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+), transmite Reuters.
În 5 decembrie va avea loc la Viena o întâlnire OPEC, urmată de discuţii cu Alianţa OPEC+.
"Obiectivul nostru comun (cu OPEC) este ca piaţa să fie echilibrată, acceptabilă pentru producători şi consumatori şi, cel mai important, şi vreau să subliniez asta, predictibilă", a afirmat Putin la un forum desfăşurat miercuri.
În octombrie, Rusia şi-a redus producţia de petrol la 11,23 milioane de barili pe zi (bpd), de la 11,25 milioane bpd în septembrie, dar încă la un nivel ridicat faţă de plafonul de 11,17 - 11,18 milioane bpd stabilit pentru Moscova conform acordului global privind reducerea producţiei, conform sursei citate.
La forum, Putin a declarat că producţia de petrol a Rusiei a crescut uşor, în pofida acestui acord, dar Moscova nu are ca obiectiv să devină cel mai mare producător de ţiţei din lume. În prezent, poziţia este deţinută de SUA.
Din ianuarie, Alianţa OPEC+ implementează acordul privind reducerea producţiei cu 1,2 milioane bpd, valabil până în martie 2020.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului s-a tranzacţionat marţi la 60,91 de dolari, în scădere faţă de nivelul de vârf din 2019, de 75 de dolari, informează Reuters.
Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.
1. . Băiat de gașcă!!!
(mesaj trimis de anonim în data de 20.11.2019, 20:06)
Ce-am zis vorbă să fie : vi-L dau la Paștele Cailor ; L=Au.