Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a oferit un weekend în taigaua siberiană, unde a condus un vehicul tot-teren şi s-a plimbat prin zăpadă însoţit de ministrul apărării, Serghei Şoigu, a comunicat duminică Kremlinul, conform Hotnews.
Îmbrăcaţi cu haine groase şi cu capetele descoperite, Putin (68 de ani) şi Şoigu (65 de ani) au făcut o plimbare prin pădurile înzăpezite, au traversat un pod din frânghii şi au privit cu binoclul la animale sălbatice, potrivit imaginilor difuzate de preşedinţia rusă, scrie Agerpres.
Cei doi au vizitat apoi un atelier din taiga, unde Şoigu i-a arătat lui Putin obiecte bricolate în lemn în timpul liber.
"Preşedintele face plimbări pe jos cu ministrul apărării, Serghei Şoigu" în Siberia, a comentat laconic Kremlinul într-un comunicat, publicând mai multe fotografii din această escapadă, dar fără a preciza unde anume au fost făcute.
În câteva imagini, Putin şi Şoigu apar în costume de iarnă de culoare maro şi decorate cu blană albă, încălţaţi cu valenki - cizme de fetru tradiţionale ruseşti -, mâncând în aer liber la o masă din lemn.
Cei doi au plecat apoi să se plimbe cu un vehicul tot-teren, Vladimir Putin, tot numai un zâmbet, luând locul şoferului.
Preşedintele rus cultivă de mulţi ani o imagine de bărbat puternic, afişându-şi în mod regulat buna formă fizică.
În ultimii ani, el s-a mai lăsat fotografiat în taiga în timp ce practica pescuitul submarin, pilota o barcă ori se bronza la bustul gol.
Putin a mai fost arătat scufundându-se cu un submarin pe fundul lacului Baikal, pilotând un automobil de Formula 1 sau neutralizând un tigru.