Volkswagen urmează să plătească prin acord amiabil peste 620 de milioane de euro în Germania, în scandalul "dieselgate"

S.B.
Companii / 20 aprilie 2020

Volkswagen urmează să plătească prin acord amiabil peste 620 de milioane de euro în Germania, în scandalul "dieselgate"

Constructorul german de automobile Volkswagen (VW) urmează să plătească cel puţin 620 de milioane de euro despăgubiri unui număr de peste 200.000 de clienţi, în cadrul unui acord amiabil care urmează să pună capăt celui mai mare proces "dieselgate" în Germania, a anunţat grupul luni, relatează News.ro .

Grupul VW şi Asociaţia Consumatorilor VZBV - care poartă o bătălie similară unei "class action" americane - au încheiat, la sfârşitul lui februarie, un acord care prevede despăgubirea a 260.000 de clienţi eligibili, cu o sumă de până la 830 de milioane de euro.

Aproape 200.000 dintre ei urmează să primească "în zilele următoare" o ofertă fermă în vederea unei plăţi "între 1.350 şi 6.250 de euro", în funcţie de tipul şi de vârsta vehiculuii echipat cu un motor diesel "trucat", precizează Volkswagen.

Ei au la dispoziţie două săptămâni - "începând de la 5 mai" - să refuze plata banilor.

Aproximativ 21.000 de dosare se află în continuare în studiu, în contextul în care data limită în vederea înregistrării pe platfrma online a constructorului a fost amânată cu zece zile - la 30 aprilie.

Peste 250.000 de persoane s-au înscris până acum, a precizat un purtător de cuvânt al grupului.

"Pornim de la principiul să numărul acordurilor va creşte după verificarea multor cereri sosite în ultimul moment", notează, citat într-un comunicat, directorul juridic al Volkswagen Manfred Döss.

Acest scandal a izbucnit în septembrie 2015, când gigantul autor german a mărturisit că a echipat 11 milioane de vehicule cu programe informatice "trucate" şi bântuie de artunci industria germană a automobilului.

Este vorba despre "cel mai mare acord amiabil" din istoria germană, potrivit VZBV, care semnaleazăînsă "numeroase probleme" în soluţionarea dosarelor.

Acordul schiţează o idee despre cea mai vastă dintre proceduri, însă Volkswagen este vizat în continuare de zeci de mii de cereri individuale de despăgubire, dintre care o parte au fost soluţionate deja prin acorduri amiabile.

Suma de 620 de milioane de europare relativ modestă în comparaţie cu cele 30 de miliarde de euro - cât l-a costat până în prezent pe constructorul german acest "dieselgate".

Cea mai mare parte a acestei sume - reprezentând cheltuieli de judecată şi despăgubiri - a fost cheltuită până în prezent în Statele Unite, în vederea despăgubirii clienţilor.

Mai mulţi conducători ai grupului - inclusiv actualul CEO Herbert Dies şi preşedintele Consiliului de Supraveghere Hans Dieter Pötsch, dar şi fostul CEO Martin Winterkorn şi fostul director al mărcii Audi Rupert Stadler - sunt vizaţi de anchete penale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pai si fara puscarie? fara catuse? pai ce facem nene? doar la colonie, la sclaveti e cu puscarie. in "lumea civilizata", daca furi, inseli, speli bani .......etc, etc, esti pe relax. daca esti prins, cateodata, platesti niste banuti si toata lumea e happy. altfel, iei bonusuri grase la sfarsit de an. hai cu colonia! hai cu sclavetii!

    Vai de mine!... Au facut nemtii cei cinstiti asa ceva??Am crezut ca asta este tipic doar noua romanilor!Dar noi facem mizilicuri, nu "lucram" la scara industriala...Aaaa, mai trucam dezinfectantii, dar aia e nimic...Pun pariu ca nu vor fi puscariasi la ei!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb