Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat, ieri seară, în tradiţionalul discurs adresat naţiunii, că principala sarcină a statului ucrainean şi a partenerilor săi este să inducă Rusiei sentimentul că nu va realiza nimic în Ucraina, relatează News.ro.
"Sarcina cheie a statului nostru şi a partenerilor noştri este de a creşte în fiecare zi sentimentul statului terorist că nu va puteaa realiza nimic în Ucraina. Indiferent de cât timp alocă războiului. Oricât de mult efort ar depune şi oricât de mulţi oameni aruncă stăpânii Kremlinului pe câmpul de luptă. Îndeplinirea acestei sarcini constă în diverse elemente, atât de apărare, cât şi politice. Dar unul dintre cele mai importante elemente sunt tancurile. Tancuri occidentale moderne, a căror aprovizionare o negociem cu partenerii noştri", a declarat Zelenski.
El a mai spus că a avut o şedinţă a Statului Major, la care a participat şi ministrul interimar al Afacerilor Interne, şeful Poliţiei Naţionale a Ucrainei, Ihor Klimenko, dar şi şefii unor administraţii militare regionale din Volîn, Jîtomîr, Kiev, Cernihov, Sumî, Harkov, Dnipro, Zaporijie şi Odesa. Zelenski a sublniat că se iau măsurile adecvate pentru consolidarea unităţilor în lupta pentru Donbas.
Şeful statului ucrainean a avut discuţii cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European, care a fost ieri la Kiev şi care solicită foarte clar Europei să ia o decizie cu privire la tancuri.
"Fără o Ucraina independentă şi sigură, nu poate exista o Europă independentă şi sigură. Fără o Ucraina liberă, nu poate exista o Europă liberă. Avem un viitor comun". Acesta este ceea ce a spus preşedintele Consiliului European şi acesta poate fi motto-ul relaţiilor noastre şi al proceselor noastre de integrare din acest an", a precizat Zelenski. .
Zelenski s-a întâlnit şi cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi.
"Avem un acord important şi este deja implementat: misiunile AIEA vor fi trimise la centralele noastre nucleare. Acest lucru va creşte semnificativ siguranţa generaţiei noastre nucleare. Am discutat, de asemenea, despre situaţia din jurul CNE Zaporojie şi măsurile care pot restabili siguranţa radiaţiilor pentru întreaga umanitate, care a fost încălcată de Rusia", a declarat preşedintele Ucrainei.
El a mulţumit pentru sprijinul acordat de Estonia, Suedia, Danemarca şi Lituania, subliniind că la reuniunea Ramstein de vineri se aşteaptă la decizii importante: "Ne aşteptăm la un pachet puternic de sprijin militar din partea Statelor Unite".
"Slavă tuturor războinicilor noştri care dau dovadă de rezistenţă şi dau Ucrainei rezultatele de care are nevoie! Slavă tuturor celor care lucrează pentru biruinţă! Şi felicitările mele tuturor celor care sărbătoresc astăzi Bobotează, Botezul Domnului. Fie ca puterea credinţei noastre să grăbească purificarea pământului nostru de răul rusesc", a mai spus liderul ucrainean.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.01.2023, 10:52)
Foarte plictisitor textele repetative,
a domnului actoras-erou
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.01.2023, 16:10)
Istvan nem tud románul