Vremea cenzurii

Twitter a închis, definitiv, contul lui Donald Trump. Pentru unii, poate că asta este o veste bună. Omul a făcut multe în ultimele zile. S-ar putea ca pentru unele dintre isprăvile sale să ajungă în faţa Justiţiei. Dar problema mea, acum, nu este ce a făcut el.

În România, nu ştiu decât un singur prieten care foloseşte Twitter. Reţeaua este, din motive destul de obscure, aproape necunoscută la noi. Dar în America este extrem de populară. De aceea chestiunea cenzurării lui Donald Trump de către Twitter are o semnificaţie majoră.

Am început cu Trump din spirit de frondă. Ca să "bag băţul prin gard", cum s-ar spune. Dar Twitter este într-o derivă autoritară de ceva vreme încoace. Cireaşa de pe tort a fost suprimarea contului ziarului New York Post chiar înaintea alegerilor prezidenţiale.

Ziarul avea un material-bombă despre Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, care îl implica pe acesta într-o afacere de corupţie internaţională. Boss-ul companiei Twitter, un anume Jack Dorsey, nu are nici o problemă cu contul Iranului, unde sunt postate mesaje agresive la adresa Israelului. Nici cu acela al Republicii Populare Chineze, de unde se revarsă propagandă şi dezinformare.

Opiniile conservatoare sunt cenzurate şi pe Facebook. Un alt prieten şi-a văzut contul suspendat de zeci de ori în ultimii ani pentru că a fost "raportat". Nu este vorba de un agitator al maselor, ci de un profesor universitar. Chiar mă întreb ce au avut în minte cei care au decis suspendarea contului respectiv.

Pe YouTube, Prager University luptă să îşi poată posta filmuleţele educative.

Pe magazinul de aplicaţii Google, au fost interzise aplicaţii precum Parler, care erau folosite de conservatori pentru a schimba mesaje.

Exemplele pot să se întindă pe o întreagă pagină de ziar. Ideea este simplă.

Există un efort concertat pentru a suprima vocile conservatoare. (Eu le-aş numi mai degrabă "liberale", în sensul clasic, dar termenul a ajuns atât de abuzat încât nu mai spune nimic precis).

Prima întrebare, desigur, este: cine? Cine sunt cei care au impus cenzura pe marile reţele de socializare? Este vorba despre marii patroni ai acestor companii. Spre deosebire de marii bogătaşi de acum un secol, care erau, în majoritatea lor, de Dreapta, unii aparţinând chiar Dreptei reacţionare, acum marea majoritate a acestor moguli media şi IT sunt de Stânga, unii profesând idei ale Stângii extreme. (De ce anume, este o poveste mai complicată).

A doua întrebare: de ce acum? Răspunsul simplu este: acum era momentul. Pentru Stânga, pandemia a fost o mană cerească. A profitat de ocazie să stârnească un val de isterie. A folosit momentul pentru a enunţa tot felul de idei trăznite şi pentru a-şi demoniza adversarii. Dar, mai ales, a prins momentul pentru a introduce, când s-a aflat la butoanele Puterii, măsuri autoritare.

Istoric vorbind, aşa s-a întâmplat de fiecare dată în ultimul secol. Când a apărut o criză de proporţii, guvernanţii au avut motiv să pună piciorul pe gâtul libertăţilor şi a drepturilor individuale. În timpul Primului Război Mondial, preşedintele Wilson a suprimat, brutal, aproape orice voce dizidentă. În cel de-Al Doilea, s-a introdus planificarea economică în Statele Unite. În timpul Marii Crize din 1929-1933, Roosevelt îşi făcuse planul să distrugă Curtea Supremă, pentru că îi stătea în cale.

Fenomenul a fost descris, uneori, ca "socialism de război". Reglementare excesivă, propagandă agresivă, reducerea la tăcere a celor care au altă opinie decât aceea oficială, confiscarea proprietăţii private, taxe împovărătoare, colectivism.

Este firesc ca un guvern să aibă puteri sporite în timpul unei urgenţe. Există însă două complicaţii aici. Prima: adesea guvernele se servesc cu mai mult decât este cazul. A doua - şi cea mai gravă: după ce trece urgenţa (reală sau inventată), rareori restricţiile sunt ridicate complet. De multe ori întregul regim politic se schimbă din temelii.

Iată un exemplu. Uniunea Europeană a profitat de pandemie pentru a-şi atribui o putere până acum necunoscută. Aceea de a fi unic client oficial, monopolist, în spaţiul european. A pretins că vaccinurile trebuie cumpărate centralizat. Ca şi cum state ultra-bogate precum Suedia sau Danemarca ar fi nişte milogi care ar fi ţinuţi la uşă de multinaţionalele cele rele...

Unde am ajuns cu această bufonerie? Se pare că nicăieri. Ceea ce trebuia să fie un triumf pentru birocraţii de la Bruxelles este pe cale să se transforme într-un scandal. Multe state, mai iute de mână şi mai puţin împovărate de birocraţii luminate, au achiziţionat vaccinuri mai multe. Le-au aprobat mai repede. Şi le-au distribuit mai eficient. Liderul absolut al vaccinării este... Israelul. După care vin (dintre democraţiile occidentale)... Statele Unite şi Marea Britanie. Whoops!

În mod normal, am avea acum o dezbatere. Centralism birocratic sau piaţă liberă? Mă îndoiesc însă că mai avem premisele unei discuţii oneste, cât vocile liberale sunt sistematic suprimate pe reţelele "de socializare".