Statele Unite au cerut ieri Chinei să nu mai sprijine invazia rusă în Ucraina pentru a evita, astfel, să se plaseze "de partea greşită a istoriei", ca reacţie la convorbirea telefonică care a avut loc în aceeaşi zi între preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Suntem îngrijoraţi de alinierea Chinei cu Rusia", a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane ca reacţie la conversaţia telefonică dintre cei doi preşedinţi în timpul căreia Beijingul a asigurat Moscova de sprijinul său în materie de suveranitate şi securitate.
"La mai bine de trei luni de la invadarea brutală (a Ucrainei) de către Rusia, China este încă de partea Rusiei. Continuă să răspândească propaganda rusă în întreaga lume. Continuă să protejeze Rusia în cadrul organizaţiilor internaţionale, sustrăgându-se de la responsabilităţile ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Şi continuă să nege existenţa atrocităţilor comise de Rusia în Ucraina sugerând, dimpotrivă, că acestea sunt înscenate", a estimat oficialul american.
"Ţările care aleg tabăra lui Vladimir Putin se vor plasa inevitabil de partea greşită a istoriei. Acum este momentul ca liderii mondiali să denunţe clar agresiunea flagrantă a preşedintelui Putin şi să fie alături de ucraineni", a adăugat el, avertizând din nou China împotriva oricărui "ajutor militar" acordat Rusiei sau împotriva oricărui "sprijin sistematic pentru eludarea sancţiunilor" impuse de Occident.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2022, 20:17)
Adica, pe principiul, ”cine nu-i cu noi este impotriva noastra”! Se vede si din avion, doar orb sa nu fi, ca ”democratii” americani sunt urmasii de facto ai bolsevicilor!
2. china la fel ca rusia
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2022, 21:04)
chinezi fac pipi de la distanta pe americani
uitati-va cum au respectat chinezoi conventiile internationale referitoare la Hong Kong
incet incet opozitia democrata din insula a sfarsit in inchisori,
sa nu mai vorbim de libertatea presei sau drepturile omului in china.......
in timp ce europeni si americani fac matanii in genunchi si cu paltaloni in vine in fata chinezilor,
rugandui sa le creasca Pib-ul....
la fel cum faceau in fata domnului Putin cu ani in urma......