Washingtonul refuză să discute despre o retregare a trupelor americane din Irak

A.I.
Internaţional / 10 ianuarie 2020

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Statele Unite nu intenţionează să discute cu autorităţile irakiene despre o "retragere a trupelor" americane, în pofida solicitării în acest sens a premierului demisionar irakian, a anunţat, vineri, Departamentul de Stat, relatează AFP.

"În acest stadiu, orice delegaţie care s-ar duce în Irak ar fi însărcinată să discute despre cel mai bun mod de reconfirmare a parteneriatului nostru stragic şi nu să discute despre retragerea trupelor", a declarat, citată într-un comunicat, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane, Morgan Ortagus.

Premierul demisionar irakian Adel Abdel Mahdi i-a cerut anterior secretarului de Stat american Mike Pompeo să trimită o delegaţie în vederea organizării unei retrageri a militarilor americani din Irak.

Acesta i-a "cerut ca reprezentanţi să fie trimişi în Irak pentru a se stabili mecanisme necesare aplicării hotărârii Parlamentului în vederea unei retrageri securizate a trupelor (americane) din Irak", anunţa într-un comunicat biroul şefului Guvernului irakian, în locul căruia nu a fost numit încă un succesor.

Parlamentul irakian a adoptat prin vot o expulzare a celor 5.200 de militari americani desfăşuraţi în Irak în urma unui raid al Statelor Unite la începutul lui ianuarie la Bagdad, în care l-au asasinat pe generalul iranian Qassem Soleimani şi pe "locotenentul" său irakian Abu Mahdi al-Muhandis. Acest atac a reaprins sentimentul antiamerican în ţară.

Trupele americane sunt desfăşurate în cadrul unei coaliţii internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

"Prezenţa noastră militară în Irak vizează să contine lupta împotriva SI, iar aşacum a spus secretarul de Stat suntem hotărâţi să-i protejăm pe americani, irakieni şi partenerii noştri din coaliţie", a insistat Morgan Ortagus.

Ea a adăugat, însă, fără să facă alte precizări, că Washingtonul ar dori să poarte o "discuţie" cu Guvernul irakian "nu doar cu privire la subiectul securităţii, ci şi la subiectul parteneriatului nostru financiar, economic şi diplomatic".

"Noi vrem să fim un prieten şi un partener al unui Irak suveran, prosper şi stabil", a dat ea asigurări.

În contextul în care preşedintele american Donald Trump a cerut miercuri NATO să-şi consolideze implicarea în Orientul Mijlociu, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat a anunţat totodată că au început discuţii cu privire la implementarea acestei solicitări.

"O delegaţie a NATO se află la Departamentul de Stat pentru a dicuta despre un rol sporit al Alianţei Nord-Atlantice în Irak, potrivit dorinţei preşedintelui în vederea unei mai bune împărţiri a poverii în toate eforturile noastre ale apărării colective", a declarat ea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Astia sunt tot ca rusii, nu pleaca pana nu curata tot..

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb