WIKILEAKS: NSA a spionat miniştri germani şi era interesată de criza din Grecia

Elena Deacu
Internaţional / 2 iulie 2015

WikiLeaks a publicat miercuri o listă cu numere germane de telefon care, potrivit site-ului, arată că Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a spionat şi alţi oficiali de rang înalt în afară de cancelarul Angela Merkel, relatează Associated Press în pagina electronică.

Această ultimă dezvăluire a site-ului specializat în publicarea de informaţii clasificate este susceptibilă să relanseze îngrijorări în Germania cu privire la faptul că agenţia americană a fost angajată într-o supraveghere generalizată a aliaţilor săi apropiaţi. WikiLeaks a publicat săptămâna trecută documente care par să arate că NSA a spionat Guvernul francez, provocând furia Parisului.

Site-ul precizează că noua listă, parţial cenzurată, conţine 69 de numere de telefon şi fax care au aparţinut unor oficiali de rang înalt din cadrul ministerelor germane ale Economiei şi Finanţelor, între altele.

WikiLeaks a publicat totodată documente despre care afirmă că sunt rezumate ale unor conversaţii interceptate - unul implicând-o pe Merkel, iar celălalt un consilier de rang înalt - despre criza datoriilor din Grecia. A doua conversaţie a fost interceptată de serviciile britanice de informaţii, care a oferit-o NSA, potrivit Wikileaks.

Exactitatea documentelor nu a putut să fie confirmată imediat, precizează AP. Ziarul german Sueddeutsche Zeitung, care afirmă că a primit acces la documente, a scris pe site că lista pare să fie din perioada 2010-2012 şi că cel puţin unele dintre numere sunt în continuare folosite.

WikiLeaks nu a precizat care este sursa documentelor. Însă site-ul este specializat în publicarea unor documente confidenţiale aparţinând Guvernului Statelor Unite, iar una dintre colaboratoarele sale, Sarah Harrison, este o colaboratoare apropiată a lui Edward Snowden, un fost consultant NSA care a dezvăluit documente secrete ce arată amploarea spionajului american în lume.

Guvernul german nu a dat curs imediat, miercuri seara, unei solicitări din partea AP de a comenta în legătură cu noile dezvăluiri.

Această utimă dezvăluire apare în contextul în care membri ai coaliţiei germane de guvernare au anunţat că doresc să numească un fost judecător federal să examineze documente sensibile solicitate de către parlamentari care anchetează activităţile NSA în Germania.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb