"World Class" vrea să ajungă la o reţea de 15-20 de cluburi de fitness până în 2014

Ziarul BURSA #Sport / 26 aprilie 2012

Operatorul de centre de fitness "World Class" vrea să ajungă până în 2014 la 15-20 de unităţi în România, în prezent reţeaua fiind formată din nouă centre, şi va aloca în acest sens, în primă fază, investiţii de peste cinci milioane de euro. World Class a deschis în urmă cu trei săptămâni primul centru dintr-o clădire de birouri din România, în America House din Piaţa Victoriei, pe o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi.

Mikael Fredholm, directorul executiv al World Class International, a declarat: "Totalul investiţiei pentru cel de-al 9-lea club World Class se ridică la aproximativ 900.000 euro, reprezentând atât costurile de construcţie cât şi echipamentele, împărtite între proprietarii America House (AEW Europe, n.r.) şi World Class. În conformitate cu obiectivul nostru de a avea între 15-20 cluburi până în 2014 suntem în negociere pentru mai multe locaţii noi. Semnate şi confirmate, noile locaţii includ World Class Titan, care se va deschide în cursul acestui an, precum şi începutul construcţiei clubului pilot în Floreasca, un club de 4.000 metri pătraţi".

În afara celor două centre, World Class va deschide un club în zona Charles de Gaulle, într-un imobil de locuinţe de lux, pe o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi şi altul în complexul rezidenţial Asmita Gardens. Investiţiile în cele două centre totalizează peste 2 milioane de euro, potrivit Mediafax.

Pentru centrul din Floreasca, investiţia va ajunge la trei milioane de euro, iar lucrările de construcţie vor începe în luna iunie şi se vor întinde pe o perioadă de un an. Acesta va fi un centru exclusivist de lux.

"Important este că am crescut organic, cu bani proprii, fără alte împrumuturi. Vom continua să ne extindem în România, având în vedere că centrele de fitness au un grad de penetrare extrem de redus în România, respectiv de 0,5%, faţă de o medie de 9-10% în Europa de Vest. Este un potenţial foarte mare al pieţei, dar dezvoltarea depinde de Guvern, prin facilităţile pe care le poate oferi operatorilor din domeniu, dar şi de educaţie", a spus Fredholm.

Compania are şapte centre în Bucureşti şi câte unul la Cluj-Napoca şi Timişoara, totalizând 15.000 de clienţi. Anul trecut, World Class a înregistrat în România afaceri de circa 8 milioane de euro, iar pentru acest an estimează o creştere la 8,5 milioane de euro. În prezent, 50% dintre clienţii World Class vin din zona corporate, iar restul sunt clienţi individuali.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb