XTB România anunţă realizarea primei tranzacţii financiare documentate realizate pe cel mai înalt vârf din Europa, Mont Blanc, la o altitudine de 4.810 metri, se arată într-un comunicat de presă.
Tranzacţia a fost realizată pe platforma xTab, dezvoltată de XTB, de către Vlad Moise, junior broker în cadrul companiei şi alpinist amator.
"Vlad Moise a pornit, pe 24 august, într-o expediţie de cucerire a vârfului Mont Blanc susţinut fiind de Grupul XTB. În cadrul expediţiei, el şi-a propus să realizeze tranzacţii financiare la cele mai mari altitudini din Europa, acest obiectiv fiind realizat vineri, 30 august 2013, în cursul dimineţii, odată cu tranzacţionarea perechii valutare EUR/USD chiar pe vârful Mont Blanc", se mai arată în comunicat.
Tadeusz Kuropatwinski, General Manager al XTB România, a declarat: "Pe lângă faptul că suntem foarte mândri ca Vlad a reuşit această premieră mondială în numele XTB, ne bucurăm în primul rând că a ajuns acasă cu bine. Faptul că Vlad a avut oportunitatea de a plasa acest ordin la o asemenea altitudine, reprezintă o dovadă a faptului că tehnologia oferită de XTB face posibilă tranzacţionarea oricând şi oriunde".
Platforma prin care Vlad Moise a realizat tranzacţiile în această expediţie, xTab, a fost dezvoltata de XTB special pentru tablete, oferind traderilor oportunitatea de a realiza tranzacţii financiare în orice moment şi în orice loc.