Zeci de laptopuri, furate de la Parlamentul European în izolare

G.U.
Miscellanea / 3 iulie 2020

Zeci de laptopuri, furate de la Parlamentul European în izolare

Hoţii s-au folosit de măsurile de izolare impuse de la începutul pandemiei de COVID-19 pentru a fura laptopuri, tablete şi alte bunuri de valoare aflate în birourile din Bruxelles ale unui număr de cel puţin 50 de eurodeputaţi, potrivit politico.eu, transmite Newsweek.ro.

Furturile par să fi avut loc în principal în timp ce sediul din Bruxelles al legislativului european era practic gol, autorii furturilor răscolind prin hârtii şi spărgând dulapuri din birourile eurodeputaţilor pentru a sustrage bunuri de valoare.

Europarlamentarul german Nico Semsrott, căruia i-au fost furate două laptopuri, s-a declarat dezamăgit de lipsa de reacţie din partea Directoratului general pentru securitate al Parlamentului European (DG SAFE). "Este un imens scandal şi nu ştiu de ce toată lumea tace", a declarat el.

"Suntem aproape siguri că hoţii au căutat prin toate lucrurile noastre, pentru că totul pare răscolit", a spus Semsrott, adăugând că din ce a aflat au fost sparte birourile unui număr "între 40 şi 100 de eurodeputaţi".

El şi-a avertizat colegii într-un e-mail trimis luni şi a postat un video pe YouTube în care arată cum hoţii i-au forţat un sertar de la birou, de unde au luat o cheie aflată în sertar pentru a putea deschide un dulap conţinând computere. Eurodeputatul a afirmat că DG SAFE nu îi avertizase pe eurodeputaţi despre furturi.

În luna martie, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a introdus măsuri stricte pentru a interzice accesul vizitatorilor în clădirile PE şi a încurajat eurodeputaţii să lucreze din ţările lor, ca măsură de precauţie împotriva răspândirii noului coronavirus. Sediul din Bruxelles al PE a rămas gol cea mai mare parte a lunii mai.

O purtătoare de cuvânt a instituţiei a precizat că în aprilie PE a fost informat despre spargeri şi a "sporit numărul agenţilor de securitate care patrulează" în zona birourilor, în timp ce "alţi agenţi au controlat accesul în clădire". Ea a adăugat că DG SAFE anchetează furturile şi se află în contact cu autorităţile belgiene.

Eurodeputata cehă Dita Charanzova, vicepreşedintă a Parlamentului European pentru securitate, a spus că i-a cerut DG SAFE un raport privind spargerile şi a anunţat că va ridica această chestiune la viitoare reuniune a Biroului Parlamentului European, care se ocupă de problemele administrative.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Belgieni hoti, sa nu veniti si prin Romania. Avem si noi hotii, dar nu ca voi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb